Secretul fericirii (2018)
Regia: Vlad Zamfirescu
Scenariul: Alexandru Popa
Distributia: Vlad Zamfirescu (Tom), Irina Velcescu (Ana), Theo Marton (David)
Producator: Cristina Dobritoiu
Produs de: Movie Production Entertainment
Sinopsis: Într-o seară între prieteni, Tom îşi împinge soţia şi amicul în situaţii mai mult decât absurde, căutând să-i facă să dezvăluie secrete bine păzite. Astfel, cei doi prieteni descoperă că fericirea cuiva este posibilă doar dacă altcineva este nefericit. Pentru că resursele de fericire sunt limitate.
La Botoșani, premiera filmului a avut loc sâmbătă, 10 noiembrie 2018, în prezența regizorului Vlad Zamfirescu și a producătorul executiv Ștefan Alexa, și cu un public numeros, care a aplaudat îndelung prestația actorilor.
O poveste dincolo de care încep alte povești. Un film care, în aparenta simplitate, complică nu doar destinele, dar amplifică rolul și rostul de a fi/a nu fi în doi. Debutul în regia de film a lui Vlad Zamfirescu nu reprezintă o surpriză pentru cinefili, dimpotrivă. El s-a produs, însă, la momentul potrivit și în contextul potrivit. Cu o îndelungă viețuire teatrală, regizorul va exploata în film ceea ce stăpânește cel mai bine: discursul, adaptarea la schimbările bruște de atitudine, tehnicile de persuasiune la limita manipulării acceptate.
În fapt, Vlad Zamfirescu mizează pe un text foarte bine scris. Alexandru Popa vine cu avantajul viziunii psihologice, capabil să conducă situațiile, să le modereze sau, dimpotrivă, să accentueze conflictul acolo unde el se impune. De fapt, efectul psihologic asupra publicului este cel care va prima de la început, spectatorul fiind surprins pe tot parcursul filmului. De la un limbaj ușor, nepretențios, bulversant chiar, acțiunea evoluează într-o direcție neașteptată. 
Un film construit doar pe dialogul dintre trei personaje. Un joc de limbaj fără nicio fisură, replici inspirate, cu răsturnări de situație, fără stridențe – nici măcar în momentele în care conflictul riscă să dea peste cap întreaga poveste. Personajele devin credibile nu prin tehnici cinematografice sofisticate, ci datorită expresivității, a jocului individual. S-a spus despre Secretul fericirii că este un film-teatru. Filmul adaugă, însă, aerul de veridicitate a discursului, așază personajele într-o relație mult mai bine sudată decât ar face-o, poate, scena.
Un discurs care pare să nu ducă nicăieri devine, pe măsură ce filmul se derulează pe marele ecran, un bulgăre din ce în ce mai mare, din ce în ce mai greu de controlat. Circumspecția își face loc și spectatorul este purtat din personaj în personaj, odată cu dezvăluirile ce prind a se rostogoli. Nimeni nu este pe deplin vinovat, nimeni nu își asumă vinovăția până la capăt.
Un joc de-a măștile, o felie de viață în care prietenia se prăbușește, în care iubirea rătăcește. Secretul fericirii este, de fapt, un film în care nimic nu este ceea ce pare. Oamenii se dezvăluie doar atunci când încep să piardă.
Cei trei actori – Vlad Zamfirescu, Theo Marton și Irina Velcescu – rostuiesc un dublu limbaj de care publicul nu va fi conștient decât spre finalul filmului. Din acest punct de vedere, Secretul fericirii se poate vedea o singură dată cu adevărat. Dezvăluită și înțeleasă, povestea nu mai poate fi văzută la fel a doua oară. 
