Georgică Manole: Faceţi o prezentare a cărţilor scrise de dumneavoastră.
Gheorghe Bălăceanu: S-au adunat vreo cinsprezece, dar bineînţeles că nu mă voi referi la toate. Am să le iau pe rând, dar, având în vedere că pentru aproape orice autor cărţile publicate sunt aproape ca şi copiii lui, şi, cum nimănui nu i-ar face plăcere să-şi denigreze proprii copii, dar nu i-ar sta bine nici să-i laude prea mult, voi încerca să selectez din cele scrise de alte persoane, desigur avizate, ale căror păreri contează mai mult decât cele ce aş spune eu.
În anul 2000 am publicat “Descifrând limbajul inimii”, o carte cu caracter pronunţat ştiinţific, rezultată din teza mea de doctorat în psihologie, urmată de trei antologii cuprinzând realizările unor valoroşi artişti neprofesionişti ieşeni, prima în 2001, “Să ne cunoaştem artiştii în viaţă”, şi următoarele două în 2005, prima fiind “Pagini de artă naivă ieşeană – Naïve art pages from Iaşi”, o ediţie bilingvă, şi a doua “Fragmente de suflet pentru suflet”.
În 2009 am publicat prima carte de epigrame, “Pilule contra devierilor de caracter”, care a obţinut premiul Uniunii Epigramiştilor din România pentru volum de debut, despre care Călin Ciobotari (în Flacăra Iaşului) spunea că: Alergic la prostie, Gheorghe Bălăceanu observă, printre altele, că:
Deşteptul – şi n-aş vrea să-l sap –
Pe prostul poate să o facă,
Dar prostul are-un handicap:
Nu are-n ce să se prefacă!
Savuroase epigramele autoreflexive, privitoare la făcătorii de umor, chestiune pe care autorul o tratează cu fină autoironie în catrene precum “Aspiraţia umoriştilor”:
Cînd mulţi visează la averi, onor,
Să fie veseli şi feriţi de greu,
Ei viaţa-ntreagă şi-au dorit mereu
S-ajungă doar… de rîsul tuturor!
Iar binecunoscutul scriitor Valentin Talpalaru aprecia că: Gheorghe Bălăceanu are uşurinţa aşezării cuvîntului şi ocoleşte stîngăciile nelipsite debutului, ceea ce va să zică o patimă veche şi întreţinută […] O carte care se citeşte cu plăcere, fără acreala şi maliţiozitatea chirurgilor de profesie, cu care nu mă îndoiesc că Gheorghe Bălăceanu s-a integrat în “stirpea lui Păstorel” cum sunt botezaţi valoroşii noştri epigramişti din Iaşi (Revista română nr. 3(57), 2009).
În revista Feed Back (nr. 7-8, 2009), Nora Velicikovschi scria că: Autorul satirizează defectele umane, abuzurile sociale, orgoliul fără fond, prostia. Iată […] catrene percutante pornite de la ideea mărului lui Adam:
Dacă pe-Adam şi Eva un măr nu-i ispitea
Şi supărat, Preasfântul, din Rai nu-i izgonea,
Pustiu era Pământul şi de aicea drama
Că nimeni n-ar fi fost... să-mi guste epigrama!
Sau, […] din ciclul Despre proşti şi prostie:
Cum cei ce au valoare n-au avere,
Iar mulţi cu bani n-au merite, se ştie,
Ar creşte mult bugetul de s-ar cere,
Impozite şi taxe... pe prostie!
Convins e că pe cea mai ’naltă treaptă,
Chiar fără şcoală, poate ţine pasul,
Că el constant şi sigur se deşteaptă,
În fiecare zi... când sună ceasul! (Unuia care crede că nu e nevoie de şcoală pentru a ajunge oricât de „sus” doreşte).
În 2010 apare al doilea volum de epigrame, “Umor pe strada lui Păstorel”, intitulată aşa deoarece după cum mulţi ştiu, eu locuiesc în Iaşi chiar pe strada ce poartă numele maestrului Al. O. Teodoreanu, carte despre care apreciatul scriitor ieşean Emilian Marcu scria în Convorbiri literare că: Poate, cunoscînd foarte bine că aşa cum se ştie: cea mai puternică armă este cuvîntul, Gheorghe Bălăceanu mînuieşte, cu mare abilitate, şi cu multă inteligenţă, arma din dotare, adică pixul, cu care îşi “execută” pe loc adversarii întru epigramă, neplăcîndu-i să rămînă cumva dator la multele provocări. Înscriindu-se în această armată a umoriştilor autentici, cei care după cum o şi spune, nu fac umbră pămîntului degeaba, şi care ştiu să scoată umor şi din piatră seacă, Gheorghe Bălăceanu, se dovedeşte a fi un autentic şi veritabil epigramist. Umorul său este asemeni unui leac îndelung căutat, un leac pentru “tămăduirea” sufletului, într-o “ţară tristă, plină de umor”:
Sînt mulţi în lume, de cutreier,
Ce-ar crede că e “de bon ton”
Să-şi implanteze-n cap un creier
Cu neuroni de silicon.
Referitor la acest volum, este edificator şi comentariul lui Călin Ciobotari (Vatra veche, nr. 1(25), 2011), în care considera că: Din fericire pentru Iaşi şi pentru breasla epigramiştilor autentici, Gheorghe Bălăceanu este unul din perturbatorii de forţă ai realului, el tulburînd cu dezinvoltură şi, totuşi, cu “ticăloasă” premeditare apele băltite ale existenţei noastre de fiecare zi. Spirit critic, înzestrat cu forţă de profunzime a privirii lucrurilor, flexibil în idee, şi iute înţelegînd şoaptele absurdului, Bălăceanu se aseamănă unui fotograf poznaş care răstălmăceşte imagini în aşa fel încît obţine perspective surprinzătoare, cu totul inedite. În plus, posedă ceva destul de rar: inteligenţă speculativă, posibilitatea de a se erija în veritabil hermeneut al clipei şi al faptei. […] Volumul e structurat pe cîteva secţiuni distincte […] cum ar fi „Dacă tot veni şi criza”, subiect foarte la modă, de maxim interes, tratat cu măiestrie în epigrame precum:
Guvernanţi, vă dau de ştire
Că din criză, garantat,
Cea mai sigură ieşire
E… pe unde aţi intrat!
sau Şi ceva de prin armată (unde eşti tu Moș Teacă, să te vezi oglindit în ipostaze precum aceasta:)
„Ascultă, leat! E criza-n ţară!
Beleşte ochii şi de-o vezi,
Chiar de ţi-e mamă, soră, vară,
Pe loc o iei şi-o arestezi!”
Referindu-se la acelaşi volum, Maria Diana Popescu (Art-Emis, martie, 2011) sublinia că: Din […] confruntări s-a născut umorul de pe strada lui Păstorel, miezul lui poartă însemnele unei tensiuni interioare, aproape echivalentă cu aceea din care se naşte poezia. Instrumentarea între idee şi limbaj, lucrul cu virtuţile oralităţii, efectul de bazorelief al umorului obţinut prin scenografierea comportamentelor, metehnelor, carenţelor, imoralităţilor, obiceiurilor proaste, artizanarea rostirilor sarcastice, dimpreună cu mesajul transmis, plasează recenta creaţie a autorului în zona perenităţii. Vă asigur dragi cititori, autorul […] ne umple de rîs cu rîsul său de pomină:
La preot
Văzând ce dive stau cu rândul,
Îngenuncheate, în delir,
Pe dascăl îl cam bate gândul
Să-şi ia şi el un patrafir.
Tot în 2010 apare volumul de proză scurtă „Privind înapoi fără mînie”, despre care Emilian Marcu afirma că: Gheorghe Bălăceanu, cel care a publicat sub acest titlu, un interesant şi atractiv mănunchi de proze, dovedeşte un acut simţ al transformării banalului în artă cu mare graţie şi mult talent. […] Degustătorii de proză scurtă, prin Gheorghe Bălăceanu, au câştigat un prozator temeinic, un prozator aşezat, un prozator care ştie cum şi din ce făină se poate face pâine vieţii şi de la care se poate afla şi mai ales învăţa multe. Ochiul cald al memoriei acestui prozator este mereu atent la mutaţiile sociale, la tarele de comportament ale multora dintre noi, fiind un adevărat chirurg atunci când operează cu cuvintele şi un bun seismograf pentru fiecare oscilaţie a sufletului care este judecat fără mânie.
Referinduse la acelaşi volum de proză, Valentin Talpalaru (Revista română, nr. 8, 2010) aprecia că: „Povestirile lui Gheorghe Bălăceanu dospesc într-un ambalaj de bonomie din care lipsesc aproape cu desăvârşire încrâncenarea, ranchiuna, răutatea prost mascată. De aceea privindu-te pe dinăuntru după o lectură de acest gen, te simţi mult mai confortabil...”
În 2011 apare al doilea volum de proză scurtă umoristică, “Nu rîdeţi, că-i chiar aşa!”, volum despre care Călin Ciobotari (Vatra veche, nr. 7(31), 2011) afirmă că: Centrul de greutate al cărţii este dat, după părerea noastră, de proza „Patronii”, un fel de saga a familiei lui Costel şi a Frosei, locatarii unei „căsuţe de chirpici”, a căror existenţă „la limită” este schimbată de întâmplări neprevăzute, precum fuga de acasă a fiicei Tanţa şi banii pe care îi trimite acasă. Buni locatari ai „tranziţiei”, protagoniştii îşi propun să devină patroni; trecerea de la o condiţie la alta (cu toate întâmplările adiacente, gen mersul la mare, cumpăratul maşinii, candidatura la primărie etc.) este surprinsă de prozator cu mijloace de chirurg, şi pusă apoi sub lupa unei observări atente a comportamentului ridicol până la grotesc. Personajele reprezintă figuri paradigmatice pentru o Românie haotică, fără sens, cu gena afectată de mitocănie, foame de parvenitism şi prostie în formă pură. Atent la dimensiunea pitorescului, Bălăceanu îşi presară naraţiunea cu nume neaoşe precum Catinca lu’ Ouatu, Savastiţa lu’ Pârlitu, Burduhosu, Clăpăugu, „voci” ale unei lumi în degradare şi liber picaj: lumea satului românesc. […] În „Nu râdeţi, că-i chiar aşa!”, avem deja un demers programatic, o metodică şi o vocaţie asupra căreia nu mai există îndoieli: vocaţia autorului de ridendolog, capacitatea sa de a developa poveşti, realităţi, personaje şi de a le pune în slujba cititorului.
În acelaşi registru apreciativ, Emilian Marcu (Convorbiri literare, nr. 11, 2012) considera că: Gheorghe Bălăceanu ştie “să-şi culeagă cu penseta” şi să le zugrăvească răbdător “cu pensula”, personajele din viaţa cotidiană, portrete tipologice de excepție, pe care apoi le studiază la detaliu şi le ancorează în prozele sale, mereu suculente, mereu cu un miez pedagogic.
În 2012 ies de sub tipar încă două volume de proză. Referindu-se la primul dintre ele, “Din sertarul cu amintiri”, este remarcabil comentariul lui Mihai Batog Bujeniţă (Aşii români, Germania, 04.03.2015): […] Am putea spune chiar că actualul volum este o scriere de maturitate creativă dacă luăm în seamă celelalte cărţi […] Cartea de faţă însă abordează […] cu un zâmbet de multe ori amar, diferite experienţe de viaţă, fără îndoială dintre acele prin care am trecut cu toţii, însă profesiunea autorului (doctor în psihologie) dă acea subtilitate necesară naraţiunii, devoalând în cuvinte puţine, uneori doar prin sugestia unui gest, ori a unei atitudini, dedesubturile caracteriale ale personajelor care evoluează în text. De la copiii din rural care imită toate relele apucături ale celor “mari” până la uimirile făţarnice ale acestora din urmă exprimate cam astfel: cum de este posibil ca un copil să fie atât de natural integrat fără să fie nevoie de vreun efort special în acest sens. Dialogurile din carte evită, lucru chiar de admirat, livrescul şi se pliază pe categorii de personaje de la profesorul universitar până la mătuşa Mica dintr-un cartier rezidenţial, ori de la Dorin Bobîrnă, un pictor cu talente speciale în ale învârtelilor, talente care-l favorizează numai pe el, punându-i în dificultate pe toţi ceilalţi, până la un imaginar avocat care pledează cauza perdantă a unui student.
De asemenea, Vasile Larco (Plumb, nr. 96, martie, 2015) sublinia că: Scriitorul Gheorghe Bălăceanu […] e un optimist aparte, cu o putere creatoare care-l situează în fruntea breslei scriitoriceşti […] îmbracă descrierile cu nuanţe ironice: “… să-l deranjeze pe bătrânul doctor care suplu ca un pepenaş se rostogolea …” (Mărguţa), ori dialogul dintre profesor şi avocatul elevului din “Examenul”. […] Citirea cărţii se face cu uşurinţă, trezeşte interes în sufletul cititorului […] E uşor a da sfaturi, nu-i aşa?
În ce priveşte următorul volum, “Viaţa-i complicat de simplă”, Călin Ciobotari (Vatra veche, nr. 8, 2012) considera că: Bălăceanu s-a impus, treptat, ca unul dintre puţinii umorişti ieşeni „cu program”. Tocmai de aceea, un volum precum cel în discuţie, oximoronic intitulat „Viaţa-i complicat de simplă”, reprezintă o schimbare destul de hotărâtă de ton şi, implicit, o devoalare a unei alte faţete auctoriale.
Vorbim despre o carte complexă, în care meditaţia de tip filosofic se întrepătrunde cu analiza psihologică, reflecţia personală se intersectează cu prejudecăţile societăţii, iar temele curente, la zi, îşi găsesc răsfrângeri în căile bătătorite ale unor subiecte clasice. Este o carte scrisă inteligent şi tentant pentru cititor. […] Finalul cărţii este relevant pentru umanismul adânc al mesajului transmis de autor: accentul se mută de pe gândirea pură, rece, pe inimă, emoţie şi solidaritate cu celălalt, într-o manieră pascaliană: „Să gandim cu inima. Acesta pare a fi secretul”. în concluzie, parafrazând titlul volumului, aş spune că avem de-a face cu o carte „complicat de simplă”, şi cu un autor aflat într-o etapă de profunzime a dezvoltării sale. Va fi interesant de urmărit dacă Gheorghe Bălăceanu va reveni la umor sau va rămâne în regiunile acestea rarefiate, de înălţime a spiritului. Pentru că de oprit, în mod cert nu se va opri!
Tot referitor la acest volum, merită amintit şi comentariul lui Val Andreescu (Meridianul”, 19.07.2012), în care remarca: un nou volum al apreciatului scriitor ieşean Gheorghe Bălăceanu. Inspirat intitulat “Viaţa-i complicat de simplă”, volumul prezintă […] un conţinut amplu şi profund în care autorul împrăştie lumină şi experienţă şi la modul “complicat de simplu” ne poartă către adevărurile mari despre lume şi viaţă. Surprinde la modul pozitiv utilizarea unui limbaj accesibil fără a diminua caracterul literar al cărţii. Simplificat putem spune că […] este o carte de învăţătură plină de întrebări şi răspunsuri surprinzătoare, plină de frumuseţe şi bucurie, o carte care se citeşte cu plăcere şi cu interes. (VA URMA)
Pentru voi, epigramiştii, Ştiri.Botoșani.Ro a inventat acest LOC DE DAT CU… EPIGRAMA. Aşteptăm creaţiile voastre pe adresa de mail manolegeorgica@yahoo.com până în fiecare zi de vineri a săptămânii. (Georgică Manole)
NOROC
Mi-am dat, aiurea, ca nebunul,
La loz în plic averea toată,
Dar azi am nimerit pe unul
Câştigător: ”Mai trage-o dată”.
(PETRU-IOAN GÂRDA)
SOLUȚIE LA AGLOMERAȚIE
Cum zona noastră suburbană
A strâns, de-a valma, om cu om,
Mi-am construit supraterană
...Oricum sunt eu de-o vreme-n pom.
(PETRU-IOAN GÂRDA)
SACRIFICIU
Drumurile tot se strică -
Prea sunt hrăpăreți drumarii -
Dar de-ar fi la o adică,
M-aș plimba cu un Ferrari.
(PETRU-IOAN GÂRDA)
GENEROZITATE
Când în parcuri mă mai plimb
Şi primesc pe-alei sudalme,
Chiar nimic nu cer în schimb
Când împart... şi pumni şi palme.
(PETRU-IOAN GÂRDA)
BLESTEM
Cum ”trăgeam” pe săturate
După ce-am făcut armata,
Mama mă purta în spate...
Când îl mai lăsa pe tata.
(PETRU-IOAN GÂRDA)
CONSTATARE UMORISTICĂ
Aşa pe cât îmi dau eu seama,
În Botoşani, ca niciodată,
Azi se tot ,,dă cu epigrama",
Dar ţinta ei stă nemişcată!
(VASILE LARCO)
OPTIMISM
Astăzi bine se trăieşte,
Nimeni n-o muri de foame,
Cât mai are balta peşte,
Dar şi Larco epigrame!
(VASILE LARCO)
AVERTIZARE
(în memoria lui George Enescu)
Cu gând spre viitor, vioara
Spre lemnul scump, dând curs măsurii,
Cod roşu a trimis în ţara
Distrugătorilor pădurii.
(VASILE LARCO)
REVIRIMENT FINANCIAR
Când ţara nu va fi datoare
Şi toate-or merge ca pe roate,
Un leu va fi cu mult mare
Şi sigur... ni-l vor da în rate!
(GHEORGHE BĂLĂCEANU)
HOTĂRÎREA MAGNATULUI
DIN PUŞCĂRIE
La câte sufăr, chiar că am motiv
Să jur că de-oi mai vrea să fac vreodată
O ilegalitate, preventiv
Îmi fac şi... închisoarea mea privată!
(GHEORGHE BĂLĂCEANU)
INVITAŢIE LA MARE
De-ar sta mai mult la noi mai marii ţării
Atunci când sunt stresaţi şi obosiţi,
Sub razele fierbinţi pe plaja mării,
M-aş bucura nespus să-i văd... pîrliţi!
(GHEORGHE BĂLĂCEANU)
DIRECTOR DE SUCCES
Un tip deştept şi frumuşel
O instituţie conduce,
Pe la femei nici nu se duce…
Căci vin femeile la el.
(ELENA MÂNDRU)
UNUI POLITICIAN CORECT
Lui critici nu i s-au adus,
Pe la şedinţe e prezent,
Plăteşte şi o taxă-n plus…
Cea de dormit în Parlament.
(ELENA MÂNDRU)
GUVERNĂRI DEZASTRUOASE
(după Topârceanu)
„Astfel turmă după turmă”
De partide cu golani
Vin şi pleacă, iar la urmă
Punga ţări-i fără bani.
(MIHAI HAIVAS)
RUGĂ
Dă-le, Doamne, de urgenţă
Multora din România
Creier, deci inteligenţă,
Să le-acopere prostia!
(MIHAI HAIVAS)
CANICULĂ
Înfrunt într-un duel prelung
Cod roşu sau portocaliu.
Cu vin căldura o alung
Şi chiar propun „cod rubiniu”...
(MIHAI BATOG-BUJENIŢĂ)
RUGA DIN CRAMĂ
Sunt Doamne-aici, în cramă, jos
Şi aş mai bea un păhărel
De mă ajuţi, te rog, frumos,
Să nu mă bea, pe mine, el.
(MIHAI BATOG-BUJENIŢĂ)
CAMPANIE ELECTORALĂ
Acei ce vin la noi cu mapa
Să ne cerşească votul iar,
Mint toţi de-ngheaţă-afară apa,
S-avem măcar patinoar.
(GHEORGHE BÂLICI)
PORTRETUL UNUI BOSS PARTINIC
Portretul şefului, tehuiul,
Stă pe perete într-un cui.
Sunt fericit că trece cuiul
Măcar pe lângă…capul lui.
(GHEORGHE BÂLICI)
LA DONA E MOBILE
Dama cu mişcări feline,
Când la ceartă dă asaltul,
Doar cu gura e pe tine,
Iar cu ochii e pe altul.
(MIHAI SĂLCUŢAN)
EVIDENŢĂ
Când ochii i se-aprind scântei,
Că frumuseţea l-a sedus,
Precis a fost la munte, sus,
Sau mai spre poale, la femei.
(MIHAI SĂLCUŢAN)
UNUI LIDER ROŞU
E-un mare lider sub drapel
Şi e slăvit de toţi mereu:
Se roagă-o ţară pentru el
Să-l ia odată Dumnezeu
(ION DIVIZA)
DIN LAC ÎN PUŢ
La Chişinău, din nou surpriză
Şi toţi sunt plini de optimism:
Moldova a ieşit din criză
Şi intră iar în… comunism.
(ION DIVIZA)
PAŞI ÎN VIAŢĂ
Cum viaţa-i probă de-ncercare
Ce nu admite imprudenţe,
Aş cere, drept acomodare,
Examen pentru corigenţe.
(CĂTĂLINA ORŞIVSCHI)
CONSTATARE AMARĂ
Când de amar ești copleșit
Și-ai vrea pe altu-n locul tău,
Te-ajută unii, negreșit,
Ca să îți fie și mai rău...
(CĂTĂLINA ORŞIVSCHI)
SCUZĂ
Venind acasă lucrătorul
De un efort mai mare supt,
Găsi în pat instalatorul:
„Nevestei... apa i s-a rupt”.
(GHEORGHE I. GHEORGHE)
ÎN LIBRĂRIE
Am observat dintr-o privire
Volumul bardului fălos,
Nu îl vedeam că e subţire,
Dar praful de pe el e gros.
(GHEORGHE I. GHEOR
PREŞEDINTELE ŞI
PROIECTELE DE LEGI
Buchisește, pasămite -
Lunile atuncea ani-s! -,
Apoi iar le retrimite...
Nu degeaba-i spun „Blocannis”.
(NICOLAE MĂTCAŞ)
APARENŢELE ÎNŞALĂ
L-au taxat - viu colorit! -
Ba poltron, ba pricolici,
Când, real, s-a dovedit
Că-i un mare ... păcălici.
(NICOLAE MĂTCAŞ)
SĂ TOT AI AŞA PENSIONARI
Trage-un ștab la botul cramei
Un „Ford Schelby” - ultim răcnet.
Explicația e trăsnet:
L-a plătit din contul mamei!
(NICOLAE MĂTCAŞ)
GINERELE – MINISTRU LIPIT
(și soacra putred de bogată)
Acum, că prea-i la vedere
Declarația de-avere,
Soacra-i mai dă trei furnale
Să nu pară coate-goale.
(NICOLAE MĂTCAŞ)
MĂTUŞILE SALVATOARE
Unii spun că, strâns cu ușa,
L-ar fi-mbrobodit păpușa,
Când, de fapt, cu două tușe,
L-a salvat - ea - de cătușe.
(NICOLAE MĂTCAŞ)
GREA, POVARA,
(fără tanti Tamara)
Foaie verde și-o năpastă,
Și-a luat și el nevastă.
Rău n-o duce, stând pe tușă,
Doar că n-are și-o mătușă.
(NICOLAE MĂTCAŞ)
SLOGANUL PSD
(“Patrioți in Europa”)
Cu vrăjeli de hopa-popa,
Nu fentaţi voi Europa.
E-o minciună de borfaş:
Ați “mâncat” litera haș.
(DUMITRU BUJDOIU)
ROVANEI PLUMB
La Antena, jalnic post,
Rovana ne minte prost:
C-a adus bănet în stat…
A adus...împrumutat.
(DUMITRU BUJDOIU)
VOT PE LISTE
La alegeri,peste-o lună,
Când vei merge să dai votul,
De votezi pe listă ,sună
C-ai votat şi tu ca...prostul!?
(MAX OPAIŢ)
GHINION
La femei, un oarecare,
Seara când l-apucă dorul,
Vede ca " APĂ" mai are,
Nu-i merge, în schinb,..."ULCIORUL"!
(MAX OPAIŢ)
PESCAREASCA
El, pe baltă, la prins peşte,
Toată ziua stă ca muta,
Însă, lumea povesteşte,
Că omul e dus cu...pluta.
(MAX OPAIŢ)
UNUI LAUDAROS
El vrea s-arate că-i şcolit,
Şi că-i priceput la toate,
C-ar fi el omul potrivit;
O fi, dar...pe jumatate!
(MAX OPAIŢ)
DIVIZIUNEA MUNCII
La stat munca-i .... divizată
Între cei ce-s cu “satrapu”,
Mulți ce n-au lucrat vr`odată
Și șefii, care-s .... cu capu.
(IOAN MAMAISCHE)
SĂ-MI FIE RUŞINE
Că n-am adunat mulţi lei,
O tot spun fără ruşine:
Când eu fugeam după ei,
Fugeau mai tare ca mine!
(NAE BRĂDĂŢEANU)
DIN ÎNSEMNĂRILE UNUI
ZGÂRIE-BRÂNZĂ
Eu am fost un om calculat!
M-am ţinut de cuvânt precis:
Când am zis că iau – am luat
Şi când am zis că dau…am zis!
(NAE BRĂDĂŢEANU)
SFAT PENTRU ŞEFI
Când îţi alegi garda
Să fii mare gânditor:
Nu e bună coada
Ce-a servit un alt topor.
(ADRIAN TIMOFTE)