Care este deosebirea dintre un magician și un trișor?

"Există o suferință încă și mai mare: cea a unui tată pe care copilul lui nu-l recunoaște". O carte potrivită pentru zilele de concediu, fără înălțimi scriitoricești, fără povârnișuri înfricoșătoare. Cu personaje bine conturate, ale căror slăbiciuni vor atârna mai greu decât toate calitățile lor. Romanul scris de Amélie Nothomb nu zdruncină cititorul, dar lasă în urmă întrebări și provoacă la dezbateri.

Care este deosebirea dintre un magician și un trișor?

Amélie Nothomb este ceea ce se numește în lumea literară un fenomen. Și nu doar datorită faptului că aproape toate cărțile ei au devenit bestseller-uri, cât mai ales pentru că autoarea este considerată a fi o adevărată mașină de scris. Apoi, faima a sporit și din pricină că Amélie Nothomb publică un roman în fiecare an. Iar prolificitatea ei nu vine din această regularitate uimitoare a publicării unui roman pe an, ci din faptul că, se spune, scrie atât de mult încât este nevoită să aleagă doar unul dintre mai multele romane finalizate.

Amélie Nothomb (născută pe 9 iulie 1966, Etterbeek, Bruxelles), pe numele său real Fabienne Nothomb, este o scriitoare belgiană de limbă franceză. Este fiica unui ambasador belgian și nepoata omului politic Charles-Ferdinand Nothomb, descendentă unei ilustre familii bruxelleze care a adus provincia Luxemburg regatului Belgiei. Copilăria și adolescența ei sînt de fapt o lungă călătorie prin lume, cu opriri mereu provizorii: își petrece primii trei ani de viață în Japonia, urmează China (Beijing), S.U.A. (New York), Bangladesh, Birmania și Laos. În 1984, își începe la Universite Libre de Bruxelles studiile de filologie. Din 1992, în fiecare toamnă, publică un roman, imediat trecut în fruntea listei de bestselleruri.

"Să-ți ucizi tatăl" ("Tuer le père"), a douăzecea carte a autoarei, a apărut în anul 2011, în Franța, tradusă în română un an mai târziu și publicată la Editura Polirom, în traducerea Valentinei Chiriță.

O carte care se citește în mai puțin de două ore și care a stârnit numeroase discuții de-a lungul vremii. Fără îndoială, renumele autoarei a contribuit la succesul de piață al acestei cărți, Amélie Nothomb obișnuindu-și publicul cu subiecte dintre cele mai incitante și neobișnuite. Totuși, în viziunea criticii, această a douăzecea carte nu pare să fie și cea mai reușită. Cititorii rămân, însă, fideli scriitoarei și acordă spații ample, pe bloguri sau pe rețele de socializare, poveștii celor trei personaje din cartea Să-ți ucizi tatăl.

Romanul ne introduce într-o lume a magiei și ne dezvăluie – cu parcimonie, totuși – etapele formării unui magician. Un adolescent de 15 ani, care nu și-a cunoscut niciodată tatăl pentru că mama nu a reușit să își dea seama cu care bărbat a făcut un copil, este dat afară din casă și trimis să își vadă singur de viață, în schimbul a 1000 de dolari pe care o să-i primească lunar. Pasionat de magie, este sfătuit să își caute un maestru. Norman, celebrul magician, acceptă să îl învețe secretele meseriei, iar  Joe îi devine fiu.

"Tăcere. Joe s-a fâstâcit.
-Ca să arăţi că eşti cel mai bun? continuă Norman. Ca să ajungi vedetă?
Tăcere grăitoare.
-Care este scopul magiei? reia adultul.
După un moment de linişte, îşi răspunde singur la întrebare:
-Scopul magiei este să îl facă pe celălalt să se îndoiască de realitate.
Joe dă din cap.
-Aşa că, urmează Norman, magia e pentru celălalt, nu pentru tine.
(…)
-Oricum, spunea Joe, magia înseamnă să trișezi.
-Nu sunt de accord. E o diferență fundamentală: magia alterează realitatea în interesul celuilalt pentru a-i provoca o îndoială eliberatoare; când trișezi, deformezi realitatea în detrimentul celuilalt și cu scopul de a-i fura banii."

Povestea urmărește nu doar evoluția lui Joe în arta magiei, dar și dragostea obsesivă pe care o dezvoltă adolescentul pentru frumoasa Christina, soția lui Norman.

Acțiunea continuă ca un joc de puzzle, cu piese care se potrivesc firesc, altele parcă atunci fabricate pentru a întregi o situație menită să scoată în evidență personalitatea lui Joe. Întregul roman este străbătut de îndoială: este Joe un adevărat fiu pentru Norman, este Norman tatăl pe care băiatul și l-a dorit toată viața? Trișează Norman? Își va însuși Joe corectitudinea tatălui?

"-Te adoră!
-Da. Mă adoră cum îşi adoră un puşti de cincisprezece ani tatăl. Aşa că simte nevoia să mă ucidă.
-Şi tu îl consideră fiul tău?
-E şi asta. Am multă admiraţie şi afecţiune pentru el. Când plec, îmi lipseşte. Când mă întorc, mă enervează şi mă exasperează.
-Ţi-e frică de el.
-Nu. Mi-e frică pentru el.
-Atunci e fiul tău."

În final, relația tată-fiu se dovedește a fi doar o chestiune de alegere. Tatăl va fi cel care își alege fiul, nu invers. Și nu e vorba nici măcar despre legătura maestru-discipol, ci de ceva mult mai simplu: e vorba de prima alegere!

"Marea deosebire dintre un magician si un trisor e ca magicianul vrea sa te uimeasca, in timp ce trisorul umbla sa-ti ia banii. In romanul ei scurt si cuprinzator, frantuzoaica Amélie Nothomb foloseste si trucuri de iluzionist cinstit, dar mai si triseaza. (...) Romanciera e inventiva, are umor, rastoarna cu dibacie situatiile, dar metafizica nu-i punctul ei forte. Iti arata iepurele, insa nu-ti spune si ce e in sufletul lui", scrie Cristian Teodorescu în Caţavencii.

În schimb, Cristina Stancu spune că avem de a face cu un foc de artificii care orbește la suprafață: "Ce inseamna alegere si cum creste o obsesie in mintea unui tinar? La aceste intrebari-cheie incearca sa raspunda romanul si uneori, fraza curgatoare, lipsita de acrobatii stilistice, isi permite citeva referinte etimologice despre foc, dans, arta, magie si iluzie. Una peste alta [...], scriitura lui Nothomb se dovedeste un reusit foc de artificii, care orbeste prin splendoarea sa de suprafata, dar care se stinge fara repercusiuni."

Cu toate acestea, succesul cărții scriitoarei Amélie Nothomb nu constă doar în reușitul foc de artificii. Dincolo de poveste, autoarea a creat un personaj-adolescent surprinzător, care devine prizonierul propriilor obsesii.

Pe întreg parcursul cărții, Amélie Nothomb își duce în eroare cititorul. Accentele freudiene, confruntarea dintre doi magicieni geniali, iubirea ambițioasă și prima dragoste plănuită aproape cu ferocitate, obsesiile adolescentine nu duc, așa cum s-ar bănui, la un dezastru sentimental. Meritul autoarei constă tocmai în acest final al cărții. Imprevizibilul care nu rezolvă conflictul, ci îl modelează în forme mult mai grave și mai dureroase.  
     
"Copiii care nu își recunosc părinții suferă. Dar există o suferință încă și mai mare: cea a unui tată pe care copilul lui nu-l recunoaște."

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Florentina Tonita

La taifas cu TEODOR VALENCIUC: "Mă, dacă tu știi lucrurile astea la ce ai mai venit aici? Să ne înveți pe noi cum se face?"

Duminică, 23 Iulie 2017
1038

La 87 de ani, Teodor Valenciuc trăiește viața ca pe o sărbătoare. Pășește domol pe aleile orașului și, dacă ar fi să aleagă între freamătul de vorbe și tăcerea dinlăuntru, spune...

Nu cumva lucrăm împotrivă-ne?!

Duminică, 23 Iulie 2017
1541

La începutul lunii mai, numele lui Enescu a trecut aproape neobservat la Botoșani. Peste numai o lună, numele lui Iorga s-a prăbușit în aceeași cruntă ignoranță. Și nu ne referim ...

La mulți ani, Cristian Simionescu - Un Cetățean de onoare al Poeziei!

Vineri, 21 Iulie 2017
430

Cristian Simionescu, fiul unor invatatori din Hlipicenii Botosanilor, reprezinta pentru multi tineri modelul de scriitor venit din timpurile literaturii de aur, din intelesurile profunde ale cuvantulu...