Ce fel de cetățeni vrem să formăm?

Ce fel de cetățeni vrem să formăm?

Ne aflăm, și o spun cei mai avizați observatori ai lumii contemporane, într-o criză fără precedent. O criză politică, economică, religioasă, financiară, dar mai presus de toate o criză morală care șubrezește de la an de an, de la o generație la alta, întreaga temelie pe care omenirea a clădit-o în sute de ani. 

Ne consumăm zilele într-o continuă ură electorală și uităm să mai privim către copiii noștri. Trăim și alimentăm un război fratricid din care nu vom scăpa nici unii sau, mai grav decât a nu scăpa!, vom supraviețui dezumanizați, degradați, purtând însemnele unei noi specii, aceea a dușmanoizilor

Am născut și am crescut o clasă politică atipică. O clasă politică ai cărei conducători dispun după bunul plac de vieție noastre. Mai periculos este că fac asta ca și cum li se cuvine, iar noi acceptăm fără nicio obiecție. Electorul nu mai e de mult un alegător, ci un instrument cu număr de vot. 

Într-o discuție cu o tânără profesoară plecată în Germania, am rugat-o să îmi descrie lumea în care trăiește. Mi-a răspuns simplu: se spune despre nemți că sunt reci, dar de fapt sunt civilizați și își văd de treaba lor. Școlile sunt foarte stricte în tot ce înseamnă disciplina, la medic ești tratat cu demnitate și nu ți se acceptă nimic din sfânta șpagă de la noi. ("Abia au primit un buchet de flori, și acela cu mari insistențe! La întrebarea cum să îi răsplătim, răspunsul a fost: sănătatea dvs. este cea mai frumoasă răsplată pentru noi"). Oamenii muncesc și respectă orice meserie, important este să îți asiguri banii necesari traiului zilnic. De aceea nu e o tragedie să pleci de la un loc de muncă, adevărata tragedie este să stai acasă nefăcând nimic. Politica nu îi interesează. Își respectă semenii și le respectă dreptul la viață privată.  

O societate sănătoasă este formată din oameni sănătoși. O societate sănătoasă exclude și marginalizează orice factor disturbator, menit să tulbure bunul mers al lucrurilor. 


Nu mai avem bani sau nu mai avem inimă?

Revenind în ograda noastră, se naște întrebarea: ce ne lipsește? Nu mai avem bani sau nu mai avem inimă? A empatiza înseamnă în primul rând a manifesta bunătate. Oare când ne vom decide că a performa într-o profesie este sinonim cu a fi de folos semenilor? De câtă educație avem nevoie pentru ca binele să primeze?  

Zilele acestea, un video devenit viral pe internet ne arată realitatea dură a societății noastre. Totul se întâmplă într-o școală, însă faptele privesc întreaga societate, nu doar spațiul școlii. Imaginile pornesc de la fapte reale, spun realizatorii, și cu adevărat recunoaștem scene care, din păcate, au devenit aproape familiare: bătaia dintre fete, colegii care încurajează agresiunea, filmează și se distrează fără a interveni, elevi care își umilesc profesorii, părinți care aplaudă gesturile elevilor și care distrug apoi carierele dascălilor, directori incapabili să gestioneze un conflict părinte-profesor. Și, timid, un strigăt/SMS aproape de final și, probabil, și tardiv: Doamna profesoară, noi vă iubim, nu ne lăsați!

Cuvintele profesoarei din clipul realizat de un sindicat din învățământ sunt tulburătoare, dar din păcate fără forța de care societatea are nevoie pentru o cât de mică însănătoșire:
“Cum să facem să avem o școală în care să învățăm binele, nu doar bine?
Eu nu pot să lucrez cu elevi care devin agresorii propriilor profesori. Schimbarea trebuie să înceapă de acasă. Cu părinții acestor copii cine lucrează? Am înțeles acum că școala e lipsită de orice putere și mi-e rușine. Domnule director, mi-e rușine de neputința mea”.


Cum spuneam, cuvinte care, în lipsa unei legi dure, a unei legi corect aplicate, nu au nicio putere. Nu sunt de ignorat, de bună seamă, nici abuzurile profesorilor, la fel cum nu poate fi ignorată lipsa de reacție la agresiuni asupra elevilor sau profesorilor deopotrivă.


Profesoara plecată din "satul Darabani"!
 
Nu demult, o profesoară născută în Darabani, fiică de învățătoare, se răzvrătea într-un interviu oferit unei publicații naționale asupra termenului de dascăl. Nu crede, rostea apăsat profesoara care astăzi predă într-un liceu din Constanța, în „declarațiile alea idealiste și sforăitoare cu vocația de dascăl”. Dar mai presus de toate, aflăm din interviul cu pricina, profesoara fiică-de-învățătoare din Darabani (“un sat botoșănean de lângă granița cu Ucraina”, ni se explică și nouă), așadar doamna profesoară “detestă denumirea de „dascăl”, un termen de pe vremea când oamenii bisericii făceau și muncă de învățători, care i se pare încărcat de o melancolie plină de compasiune”.

Așadar, în absența vocației de dascăl, în lipsa compasiunii - chiar și la catedră -, ce ne mai rămâne? Negându-ne până și rădăcinile, revoltându-ne asupra originilor, ce așezăm în loc?

Cei mai mulți dintre intelectualii lumii de astăzi spun că singura șansă de recuperare stă în EDUCAȚIE. În generații de profesori care să aibă curajul acțiunii și care să își asume faptele recuperatorii. Prin pedagogie de calitate, cu tact, cu măiestrie didactică și, de ce nu, cu iubire. 

Este adevărat, familia este astăzi furnizoare de violență (chiar și sub forma celei din clipul de mai sus). Însă cauza nu trebuie căutată în instituția familiei, ci mai degrabă în efectele pe care le au asupra familiei elementele nocive care au ocupat aproape pe de-a-ntregul societatea. 


Ce fel de cetățeni vrem să formăm?

Ce fel de cetățeni vrem să formăm, se întreba José Saramago într-un text poate puțin prea dur numit sugestiv "Dușmanii de acasă" scris în 2008, dar un text care ar trebui să dea fiori multora, începând cu guvernele și terminând cu fiecare dintre noi:

"Trăim într-o societate care se pare că a transformat violența într-un sistem de relații. Agresivitatea inerentă speciei noastre, pe care, mai demult, am crezut că o putem controla prin educație, a erupt cu brutalitate din adâncuri în ultimii douăzeci de ani, manifestându-se în tot spațiul social, stimulată prin modalități de a petrece tipul liber care au întors spatele simplului hedonism, pentru a se preschimba în agenți care condiționează însăși mentalitatea consumatorului: televiziunea, în primul rând, unde imitațiile de sânge, tot mai perfecte, țâșnesc din abundență la orice oră din zi și din noapte, jocurile video care sunt ca niște ghiduri ale utilizatorului pentru a dobândi intoleranța și cruzimea perfecte, și pentru că toate au legătură unele cu altele, avalanșele de publicitate pentru serviciile erotice pe care ziarele, inclusiv cele mai răsărite, le primesc cu brațele deschise, pe când în paginile serioase (oare e vreuna?) abundă în mod ipocrit lecțiile de bună conduită în societate. 

Exagerez? Explicați-mi atunci cum am ajuns în situația în care multor părinți le e teamă de fiii lor, de acei simpatici adolescenți, speranțe ale zilei de mâine, pentru care un "nu" al tatălui sau al mamei, obosiți de cerințe iraționale, declanșează instantaneu o avalanșă de insulte, umilințe și agresiuni. Fizice, să fie clar. Mulți dintre părinți îi au pe cei mai răi dintre dușmanii lor acasă: sunt propriii lor copii".

Din păcate, dezastrul este ascuns sub retorici mieroase, spune același José Saramago. Mai mult, spune eseistul, “școala modernă, succesoare a școlii vechi, cea care timp de mai multe generații a fost tacit însărcinată, în lipsa a ceva mai bun, să suplinească rateurile educaționale ale familiei, este paralizată, acumulând contradicții, greșeli, este dezorientată de metode pedagogice care nu sunt ce par a fi sau care, de prea multe ori, nu sunt altceva decât o modă trecătoare, experimente voluntare condamnate eșecului prin însăși absența maturității intelectuale sau din cauza dificultății de a formula un răspuns la întrebarea, esențială în opinia mea: ce fel de cetățeni vrem să formăm?”.

Așadar, cine poartă vina pentru dezastrul în care ne aflăm? Dacă fiecare ne-am asuma partea noastră de vină, de la părinte până la portarul școlii, de la zilier la medic, cine ar mai opune rezistență și ar distruge binele care s-ar naște? 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Florentina Tonita

Scrisoare din aeroport: "Acum trăiesc într-o țară în care sunt mai des cu zâmbetul pe buze!"

Miercuri, 15 Mai 2019
4904

Oricât de greu le-a fost, oricât de dor și oricât de supărați ar fi pe țară, știu că aici este singurul pământ din lume care îi primește necondiționat. De peste...

Concursul "Dimitrie Pompeiu", Botoșani 2019: Matematică și matematicieni, emoții, evocări, umor! FOTO

Sâmbătă, 11 Mai 2019
2008

A XIX-a ediție a Concursului Interjudețean de Matematică "Dimitrie Pompeiu", adresat elevilor din clasele III-XI, reunește la Botoșani elevi și profesori din elita matematicii rom&acir...

Horațiu Ioan Lașcu ar fi împlinit, astăzi, 55 de ani. "În rest numai de bine"

Miercuri, 8 Mai 2019
1173

A trăit doar 33 de ani, însă cuvântul său străbate anii într-un discurs poetic tulburător, premonitoriu şi valabil în oricare alt timp al poeziei. Astăzi ar fi împ...