Poliţista locală acuzată de corupţie, condamnată în primă instanţă
BOTOSANI

Trei ani de închisoare cu suspendare! Cu asta s-a ales fosta poliţistă locală judecată pentru infracţiuni de corupţie şi condamnată joi de Tribunalul Botoşani.

Poliţista locală acuzată de corupţie, condamnată în primă instanţă

   FOTO: Ştiri.Botoşani.Ro

Laura P. a fost condamnată la o pedeapsă contopită de trei ani de închisoare cu suspendare, sub supraveghere timp de şase ani, ce se va calcula de la data rămânerii definitive a hotărârii. Pe parcursul termenului de supraveghere, femeia va presta muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 120 de zile, respectiv activităţi edilitar-gospodăreşti la Primăria Botoşani sau activităţi de arhivare şi întreţinere la Muzeul Judeţean Botoşani.

De asemenea, instanţa a admis şi acţiunile civile promovate de "victimele" Laurei P. , obligând-o pe aceasta să achite unei părţi 2020 lei şi 150 euro, reprezentând prejudiciul material cauzat prin infracţiune, unei alte părţi- sumele de 800 euro şi 1590 lei, reprezentând prejudiciul material cauzat prin infracţiune. De asemenea, judecătorul a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatei pentru săvârşirea a două infracţiuni de înşelăciune în formă continuată, răspunderea penală fiind înlăturată prin împăcarea părţilor, constatându-se stinsă şi acţiunea civilă. În plus, a fost dispusă confiscarea specială de la inculpată a sumelor de bani ce au făcut obiectul infracţiunilor de trafic de influenţă, respectiv 1500 euro şi 300 euro. Sentinţa nu este definitivă.

Laura P. a fost reţinută la începutul lunii octombrie a anului trecut, în urma unui denunţ al unui botoşănean care în septembrie s-a prezentat la Serviciul Judeţean Anticorupţie şi a reclamat că în perioada iulie-august 2016 femeia i-ar fi cerut 1.500 de euro pentru a interveni la o persoană cu funcţie de conducere din cadrul Poliţiei Locale pentru a-l angaja ca poliţist local. Anchetatorii au documentat activitatea femeii, inclusiv cu interceptări, astfel că, pusă în faţa probelor, femeia nu a mai putut nega.

Potrivit anchetatorilor, "în cursul anului 2016, inculpata a pretins şi primit diverse sume de bani de la două persoane faţă de care a lăsat să se creadă că are influenţă asupra unor funcţionari publici pe care a promis că-i va determina să îndeplinească acte contrare îndatoririlor de serviciu, cu scopul de a facilita angajarea sau obţinerea unor diplome şi atestate de către denunţători. De asemenea, începând cu anul 2013, inculpata a indus în eroare un număr de patru persoane, angajându-se că le va ajuta să întreprindă diferite demersuri, fără ca, în realitate, să facă acest lucru, însă a primit sume de bani de la aceste persoane, sub diverse pretexte, sume pe care şi le-a însuşit, pricinuindu-le, astfel, pagube însemnate".

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Ciolacu face lămuriri după gafa de la Timișoara în care a jignit moldovenii. „Sunt moldovean așa cum sunt ardelean, bănățean, oltean sau bucovinean.”

Vineri, 26 Aprilie 2024
305

Marcel Ciolacu a revenit cu lămuriri după ce a inflamat opinia publică atunci când a afirmat că se simte jignit dacă e făcut „moldovean“, el fiind din Buzău. Asociația Mișca...

Opt tineri viitori jandarmi au finalizat primul stagiu de practică la IJJ Botoșani! (foto)

Vineri, 26 Aprilie 2024
521

Ștefan, David, Iulian, Marcel, Alin, Andrei, Octavian și Antonio, elevi ai Școlii Militare de Subofițeri Jandarmi ,,Petru Rareș" din Fălticeni, au terminat, vineri, primul lor stagiu de pra...

Complice la furt, băgat în închisoare pentru aproape 3 ani!

Vineri, 26 Aprilie 2024
153

În cursul zilei de joi, polițiștii din Gura Humorului au fost înștiințați despre emiterea mandatului pedepsei cu închisoarea privind pe un bărbat de 43 ani, domiciliat în...