Botoşăneni judecaţi după ce au dat mită unui poliţist!

Doi botoşăneni au fost trimişi în judecată pentru că au oferit mită un poliţist rutier, după ce unul dintre ei a a fost prins conducând cu viteză excesivă 

Botoşăneni judecaţi după ce au dat mită unui poliţist!

Cei doi botoșăneni, tată şi fiu, primul de 48 de ani, iar celălalt de 21 de ani, au săvîrşit fapta pe 8 decembrie anul trecut. Un echipaj de la Rutieră era în misiune. La un moment dat, poliţiştii se aflau în localitatea Neagra, din județul Neamț, când pe lângă maşina lor a trecut ca vântul un autoturism înmatriculat în Bulgaria. Radarul l-a înregistrat cu o viteză de 101 kilometri pe oră, motiv pentru care poliţiştii au urmărit maşina şi au tras-o pe dreapta în prima parcare.

Au procedat la verificarea actelor maşinii, dar şi ale şoferului, aflând astfel că la volan era Sergiu Iliuţă. Acestuia i-a fost adusă la cunoştinţă fapta, precum şi sancţiunea pe care urma să o primească, iar mai apoi poliţistul s-a întors la maşina de serviciu pentru a completa procesul-verbal de contravenţie. Nu a durat mult şi a fost urmat de Iliuţă care a venit la geamul autospecialei de serviciu şi a încercat să-l înduplece pe poliţist oferindu-i diverse sume de bani, tot mai mari, pentru a trece totul cu vedere totul şi a nu lua măsurile legale care se impuneau.

Omul legii i-a atras atenţia inculpatului că trebuie să se întoarcă la maşina lui şi să aştepte acolo. La un moment dat, a părut că Iliuţă a renunţat şi s-a resemnat pentru că s-a întors la autorismul cu care "zburase" anterior pe drumurile publice. În scurt timp, însă, s-a întors însoţit de tatăl său, Dumitru Sergiu Bili. Acesta din urmă a reiterat promisiunile fiului său şi, când a văzut că oamenii legii îl ignoră, a tot plusat la suma de bani iniţială, apoi a promis şi alte foloase.

Toate aceste demersuri nu i-au fost de nici un ajutor. A fost anunţat procurorul de caz. Toate demersurile celor doi botoşăneni fuseseră înregistrate de aparatura din autospeciala de poliţie, iar la final ambii au fost inculpaţi pentru dare de mită. 

Sursa: monitoruldeneamt.ro

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Un duhovnic din Botoșani va fi următorul sfânt al României (Video)

Miercuri, 1 Mai 2024
376

Părintele Paisie Olaru de la Sihăstria este unul dintre acei oameni ai bisericii care a schimbat destinul multora. Cei care au bătut drumul Sihăstriei au găsit întotdeauna la Părintele Pai...

In memoriam Prof. Ilarion Mandachi. ”Regret că nu i-am spus tot ce aș fi vrut să-i spun!”

Miercuri, 1 Mai 2024
140

În trecerea inexorabilă a timpului, anii par clipe ce licăresc fugar în existența omenească. Ne naștem sub aureola unei stele în care stă ascuns și sfârșitul ca o dator...

Care este starea lui Florin Piersic, după operația chirurgicală suferită!

Miercuri, 1 Mai 2024
408

Florin Piersic a ajuns la Terapie Intensivă, la Institutul Inimii din Cluj, pentru a fi supravegheat de medici, având în vedere vârsta înaintată şi faptul că are montat un ...