Sindicatele din Învăţământ: Programele şcolare, prea încărcate. Temele constituie un factor de stres pentru elevi

Sindicatele din Învăţământ: Programele şcolare, prea încărcate. Temele constituie un factor de stres pentru elevi

Un sondaj realizat de Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ arată că programele şcolare sunt prea încărcate, nu sunt corelate cu cerinţele de pe piaţa muncii şi nici cu nevoile sociale. De asemenea, respondenţii sondajului susţin că unităţile de învăţământ au nevoie de multe dotări.

“Concluziile sondajului arată: unităţile de învăţământ au nevoie de dotări, iar programele şcolare trebuie schimbate, întrucât nu sunt corelate cu cerinţele de pe piaţa muncii şi nici cu nevoile sociale. Temele constituie un factor de stres, iar mulţi consideră că ar trebui înlocuite cu activităţi practice”, se arată în raportul sondajului realizat de FSLI, citat de Mediafax.

Potrivit sondajului, 90,2% din respondenţi consideră că programele şcolare nu sunt adaptate cerinţelor de pe piaţa muncii. Pe lângă materiile deja existente în aria curriculară, participanţii la acest sondaj de opinie susţin că ar trebui să se introducă şi unele noi, cum ar fi: educaţie pentru sănătate, educaţie sexuală, antreprenoriat, public speaking, educaţie financiară, dezvoltare personală sau gestionarea emoţiilor.

“Nu disciplinele sunt o problemă, ci programele şcolare, gradul de dotare a unităţilor şcolare cu materiale didactice tehnologizate. Se predă TIC fără calculatoare, educaţia tehnologică nu are legătură cu activitatea practică. (...) Schimbarea denumirilor unor discipline sau cosmetizarea altora, fără schimbarea strategiilor de predare-învăţare, nu rezolvă situaţia adaptării copiilor la cerinţele societăţii”, a spus unul dintre respondenţi.

70% dintre participanţii la sondaj susţin că unităţile de învăţământ nu sunt dotate corespunzător, iar aproximativ 60% spun că sunt prea mulţi elevi într-o clasă. Aproximativ 60 la sută dintre cei care au răspuns sondajului de opinie susţin că nu au beneficiat de lecţii predate cu ajutorul tehnologiei moderne.

În privinţa temelor pentru acasă, jumătate dintre repondenţi susţine că sunt un factor de stres pentru elevi, dar şi pentru cadrele didactice, în timp ce cealaltă jumătate consideră că nu.

La sondaj au participat 1.050 de persoane, dintre care 64% cadre didactice, 55,8% părinţi şi 7,8% elevi. Sondajul s-a desfăşurat în perioada iulie-octombrie 2018, doar în mediul on-line.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Șefii MAI băgați în ședință de prefectul Sorin Cornilă. „Este o perioadă plină de evenimente...” (foto)

astăzi, 15:44
49

Sorin Cornilă, prefectul județului Botoșani, a convocat miercuri o ședință operativă cu șefii structurilor MAI din județ.La întâlnirea de lucru au participat Comisar șef Cost...

(A) Anunț de interes public pentru locuitorii comunei Mihai Eminescu

astăzi, 15:40
46

Primăria comunei Mihai Eminescu aduce la cunoștință tuturor locuitorilor comunei că, potrivit art. 2, alin (2) lit. d) din Legea 98/2016 privind achizițiile publice, primăria are obligația ca ...

(P) Vrei să găteşti mâncare gustoasă? Iată 7 trucuri pe care trebuie să le încerci

astăzi, 15:30
43

Mâncarea gustoasă şi aromată nu se găseşte doar la restaurante sau la fast-food, ci poate deveni parte din alimentaţia ta zilnică. Poţi să găteşti gustos acasă, indiferent de câ...