În urmă cu aproape 70 de ani, un ordin al Ministerului Învățământului și Culturii dispunea ”înființarea unor școli noi și secții de învățământ artistic”. Astfel, potrivit Ord. nr. 733, ”se vor înființa, începând cu anul școlar 1957-1958, școli de muzică de 7 ani, în cadrul cărora vor funcționa și secții de arte plastice de 3 ani, în următoarele orașe: Pitești, ploiești, Oradea, Botoșani, Sibiu, Târgoviște și Râmnicu-Vâlcea”.
Prima școală de muzică din Botoșani a funcționat pe strada Nicolae Iorga, inițiativa organizatorică fiind asumată atunci de prof. George Holca, cel care a fost și primul director al școlii. Zece ani mai târziu, Școala de Muzică primește numele de Liceu de Muzică și Artă plastică, inițial cursurile derulându-se atât în sediul Liceului ”Carmen Silva” de pe Bulevardul Mihai Eminescu, cât și într-o clădire de pe actualul Pietonal Unirii. Începând din 1972, Liceul se mută în sediul actual, de pe Bulevardul Mihai Eminescu.
O măsură neașteptată avea să vină cinci ani mai târziu: în 1977, autoritățile comuniste iau decizia închiderii liceului și redenumirea unității: Școala nr. 6 cu program artistic. Abia în 1990 se revine la numele actual: Liceul de Artă ”Ștefan Luchian”; formulă sub care funcționează neîntrerupt de 34 de ani.
Oricine intră astăzi în Liceul de Artă ”Ștefan Luchian” din Botoșani are parte de o experiență inedită. Nu există metru pătrat de perete care să nu fi căpătat o utilitate artistică: tablouri în diferite tehnici, frescă, sticlă, mozaic, pictură monumentală, sculpturi, pânze vechi sau mai noi...
Pașii te poartă apoi în ateliere. Aceste laboratoare de creație prin care au trecut mii de artiști. Planșe și planșete, lucrări în alb-negru sau puternic amprentate în culoare, tuburi, pensoane, bucăți de cărbune, crochiuri de tot felul și de toate dimensiunile. Viori pictate, colecția de flori, de ii... Lucrări finalizate care îți taie răsuflarea, linii încremenite în timp sau teme îndrăznețe, purtând în fondul lor cutezanța artei adolescentine. Elevii de la artă plastică învață aici design vestimentar, pictură monumentală, sculpură, pictură de evalet, grafică, dar și arhitectură.
Elevi de ieri și de azi
Din prima generație a artiștilor ”liberi” făcea parte și Genoveva Dolhescu. Astăzi le predă elevilor din Liceul de Artă pictură de șevalet. Își amintește că cele mai vechi lucrări de atestat, care pot fi văzute i astăzi pe holurile liceului, sunt din 1994.
”Nivelul a crescut foarte mult, există o diferență între nivelul lucrării mele de atestat și ceea ce fac astăzi elevii. Cred că accesul la informație este explicația. Noi, imediat după Revoluție, aveam acces la câteva albume, clasicele albume de la Editura Meridiane. Nu ne explicam atunci de ce reproducerile după operele de artă sunt în alb-negru. Ne mai aducea domnul profesor de acasă tot felul de reviste de artă...”, își amintește prof. Genoveva Dolhescu.
În urmă cu peste 30 de ani, elevii petreceau ore în șir la Biblioteca de Artă a orașului. ”Trebuia să stăm să facem studiu pe loc, albumele nu se împrumutau acasă. Mergam la bibliotecă, aveam carnețelul de schițe cu noi tot timpul. Astăzi, elevii primesc tema, se documentează cu un singur click. Accesul nelimitat la informație îi ajută mult să evolueze”, povestește profesoara care predă pictura de șevalet la Liceul de Artă ”Ștefan Luchian” Botoșani.
Vocea profesoarei capătă, din când în când, unduiri neașteptate, privirile alunecă ușor peste capetele elevilor din atelier. E mândră de ei. Știu să folosească tehnologia în folosul artei, iar asta îi face să fie mai inventivi, uneori și mai vizionari. Chiar dacă nu întotdeauna reușesc să își pună în valoare inteligența nativă.
”Noi făceam schițe, crochiuri, după model viu. Unul dintre noi, pe rând, poza pentru ceilalți. Astăzi, să recunoaștem, copiii se nasc cu mult mai inteligenți decât generațiile de acum 30 de ani. Însă nu profită destul de inteligența aceasta nativă. Probabil că dacă noi aveam mintea celor de azi, cu dorința noastră de atunci, eram undeva mult mai departe”.
Nu lipsesc provocările, iar cele mai mari ”ispite” vin tot din tehnologie. Pandemia i-a obișnuit atât de mult cu device-urile, încât elevii se lasă prea ușor ”furați” de ecranul telefoanelor.
Cât de important este mentorul în dezvoltarea unui copil care dispune de un talent nativ?
”Talentul nativ trebuie canalizat. Da, există autodidacți și ei sunt într-o permanentă căutare. Dar căutarea aceea, într-un final, tot te duce către un mentor, ai nevoie de niște surse de inspirație”, spune prof. Genoveva Dolhescu.
”După bacalaureat, un elev de la noi poate merge oriunde”
Există multe prejudecăți atunci când vine vorba despre liceele vocaționale. Ce viitor are un artist? Ce perspective profesionale se deschid în fața unui absolvent de Arte?
”Școala oferă suficiente posibilități pentru ca ulterior absolventul să poată aborda oricare altă disciplină. Avem doctori, de la generaliști până la medicina de urgență, stomatologi, armată, poliție, inginerie aeronavală, tot felul de specialități care nu au nicio legătură cu arta plastică. Dar le rămân în buzunărașul, în colțișorul lor din suflet, cei patru ani urmați în Liceul de Artă. Nu garantează nimeni că patru ani de gimnaziu sau de liceu la Arte îți vor asigura o carieră artistică. Dar frecventarea acestui liceu nici nu te limitează”, rostește apăsat profesoara de pictură.
Recunoaște că, de-a lungul celor 22 de ani de când se află la catedră, puțini sunt elevii care se orientează doar către pictura de șevalet, de pildă. Aleg ori variante artistice mult mai ofertante, cum ar fi grafica publicitară, de pildă, ori se orientează către ale domenii.
”Liceul de Artă le oferă foarte multe posibilități. Colegii de la cultură generală sunt foarte serioși și este stimulată în acest fel dezvoltarea lor multilaterală. După bacalaureat, un elev de la noi poate merge oriunde”.
Rolul liceului este de a-i ajuta pe elevi să își contureze un stil propriu, să își formeze simțul culorii și să își descopere, să își pună în valoare, personalitatea artistică.
”La nivelul lor de vârstă încă nu putem vorbi despre un stil. Ei încă acumulează. Foarte rar se întâmplă să avem un elev care are nativ înclinație către un stil. Atunci îi arătăm și celelalte variante, dar nu îl putem îngrădi. Nu îl putem schimba. Dacă tu, ca profesor, consideri că el lucrează foarte bine în stilul lui, îl lași în pace. Doar vii și clădești sau mai aduci lucruri noi la ceea ce el are deja. Dar sunt cazuri – puține, adevărat - de copii cu personalitate, cu stil. Stilul se și formează”, mărturisește prof. Genoveva Dolhescu.
Ei, profesorii, sunt deseori șlefuitorii de diamante. Ei au misiunea de a transforma talentul crud într-o forță artistică reală. Este vorba despre multă muncă, despre curaj și încredere.
”Am trimite-o direct la facultate, dar nu se poate!”
În 22 de ani de carieră a întâlnit vreun geniu? Profesoara zâmbește. Un murmur adolescentin îmbracă din când în când liniștea din atelier.
”Da, am întâlnit. Rar, e adevărat. Se întâmplă să mai spunem, în glumă, că vin copii talentați și noi îi stricăm. Dar noi avem de urmărit o programă, iar copilului îi place, de pildă, să facă doar benzi desenate sau doar peisaje. În patru ani nu poți face doar asta. Trebuie să faci și peisaj, și compoziție, și portret. Trebuie să treci prin toate etapele. Unii dintre ei clachează. Dar acei copii geniali nu sunt limitați, ei nu merg pe un singur stil, ei știu și vor să facă de toate”, spune prof. Genoveva Dolhescu.
În fața unui copil genial simte respect și responsabilitate. Pentru că, de cele mai multe ori, în spatele sclipirilor de geniu se adună foarte multă muncă.
(Petra Amarghioalei, clasa a VIII-a)
”Am descoperit printre copiii de clasa a VIII-a un caz pe care îl pot numi genial. Spuneam unei colege: Am trimite-o direct la facultate, dar nu se poate! Este un copil foarte bun, se numește Petra Amarghioalei. Un copil care lucrează nonstop, fără să exagerez. Unii elevi lucrează doar după orar și nu vor să înțeleagă că, în cel mai bun caz, ei stagnează, dar nu evoluează. E ca un sport de performanță: dacă nu lucrezi destul nu ai rezultate”.
Instituția-tezaur
O instituție emblemă nu doar a învățământului botoșănean, ci și a educației artistice. Un laborator în care, cu migală, cu un consum enorm de energie, se formează de zeci de ani viitorii artiști ai țării. Sutele de lucrări stau mărturie că prin acest loc au trecut pictorii, sculptorii, arhitecții pe care astăzi îi regăsim pe afișe, în galeriile de artă.
Liceul de Artă ”Ștefan Luchian” poate căpăta oricând statut de tezaur. Este cea mai mare expoziție de artă a orașului, un valoros fragment de istorie locală.
(Foto, Video: Știri Botoșani / Florin Timofte)
.JPG)
