Botoșănean acceptat la una dintre cele mai prestigioase academii din SUA!

"Am conștientizat că doar ieșind din propria zonă de confort voi obține cele mai importante experiențe de viață. Din acel moment mi-am urmat cu perseverență și pasiune scopul. Îmi îndemn colegii să își urmeze visul, chiar dacă, la un moment dat, pare imposibil!"

Botoșănean acceptat la una dintre cele mai prestigioase academii din SUA!

 Bogdan Daniliuc  

Elev plutonier Bogdan Daniliuc, de la Colegiul Naţional Militar „Ștefan cel Mare” Câmpulung Moldovenesc, va deveni cadet United States Military Academy West Point.

Bogdan Daniliuc este din Botoșani și, de-a lungul anilor, unul dintre cei mai pasionaţi geografi din colegiul câmpulungean. El s-a remarcat cu două menţiuni la etapa naţională a Olimpiadei de Geografie și o calificare la Olimpiada de Geografie a Europei Centrale, de Sud și Sud-Est. Rezultatele remarcabile, atât în plan școlar, cât și în plan sportiv, l-au făcut pe Bogdan să fie ales să participe la un schimb de experienţă cu o şcoală parteneră din Anglia.

Bogdan a ales Colegiul Naţional Militar „Ștefan cel Mare” pentru că și-a dorit să activeze într-un domeniu guvernat de principii și cu un scop nobil. Totodată, încă din clasa a IX-a și-a stabilit un obiectiv: acela de a studia la United States Military Academy West Point.

"Am ales liceul militar deoarece mi-am dorit să activez într-un domeniu guvernat de principii și cu un scop nobil. Totodată, încă din clasa a IX-a mi-am stabilit un obiectiv:  acela de a studia la United States Military Academy West Point. Mi-am dorit acest lucru deoarece am aflat că este una dintre cele mai prestigioase din lume și îmi va oferii oportunități unice. Am conștientizat că doar ieșind din propria zonă de confort voi obține cele mai importante experiențe de viață. Din acel moment mi-am urmat cu perseverență și pasiune scopul. Doresc să îmi exprim gratitudinea pentru tot ce mi-a oferit acest colegiu. Îmi îndemn colegii să își urmeze visul, chiar dacă, la un moment dat, pare imposibil!", a precizat pentru newsbucovina.ro Bogdan Daniliuc.

Citeste si Performanță excepțională a unui botoșănean: S-a calificat la Olimpiada de Geografie a Europei Centrale, de Sud și Sud-Est!

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Suferința unui copil de 6 anișori: De la un accident banal, la confruntarea cu un inamic necruțător!

astăzi, 08:16
29

Părinții s-au alarmat și l-au dus la medic. Pentru că totul s-a întâmplat în timpul pandemiei, așteptarea pentru programare și diagnostic a fost o încercare grea.Dup...

Care este echipa care a vrut să îl ”fure” pe Andone și cum a răspuns antrenorul de la Botoșani!

astăzi, 07:48
258

Bogdan Andone e aproape să reușească o minune la FC Botoșani, formație pe care a preluat-o în iarnă, cu 12 puncte după 21 de etape.“Mi-a zis că mă salvează în decembrie...

După 20 de ani, coșmarul unui infirm obligat să cerșească și în Botoșani s-a terminat! (Video)

astăzi, 07:25
164

Un individ cu dublă cetățenie, română și moldovenească, este suspectat că a forțat o persoană vulnerabilă, cu infirmități grave, să cerșească timp de mai mulți ani.A fost pla...