Ca să ai imaginea de ansamblu… mergeam pe centura Stockholm, ultima zi de vizitat, ne croiam drum spre Karlskrona. Andreea (încă sub influența sfârcurilor jucăușe) spune că vrea să oprească la toaletă, să dea și apă la patruped.
Văd benzinărie și ies de pe autostradă, Andreea îmi spune că toaleta este în spatele clădirii și pleacă, eu rămân la mașină, o scot pe Tiara puțin la joacă.
Trec câteva minute, Andreea vine spre mașină. Pași mari, ea încruntată, îmi dau seama că ceva nu e în regulă. Prin spatele ei ies în fugă din magazin și se duc spre toaletă doi angajați de-ai benzinăriei.
O chem pe Tia lângă mine, îi ieșim în întâmpinare Andreei…
– Ce e?
– Măi, urlă unul în baia bărbaților, face ca apucatul, crize de-alea rele…
– Și ți-a zis ceva, ți-a făcut ceva?!
– Nu, n-auzi că e la bărbați la budă?! Doar că printre urlete mi s-a părut că înjură pe românește…
– Sigur?
– Așa cred. Te duci să vezi? Sigur are nevoie de ajutor…
Nu mai spun nimic, îi dau cheia de la mașină și plec înspre budă. Cu coada ochiului văd parcat un T2 cu număr de PH, începeau să se lege chestiile. Iuțesc pasul.
Intru în baie în niște bubuieli groaznice, urlete ca din gură de șarpe, apoi se aude distinct, clar, ca la mama acasă:
– Ajutoooor, să moară mămicuța mea! Să mor și io, să moară toți că-s clorostrofob și moooor! Mooor aici, să mă salveze cineva!
Mă apropii. Hărmălaia se auzea dintr-un compartiment. În fața ușii stăteau cei doi angajați de la benzinărie, încercau să comunice cu el prin ușă. Întâi în limba IKEA, că nu înțelegeam vreo boabă… în timpul ăsta al nostru urla în continuare de ziceai că-l înjunghie cineva.
Apoi, în timp ce prahoveanul dădea cu pumnii, picioarele și capul în ușă, ei încercau în engleză:
– Sir, what is wrong, what you need?
– Să mă cac pe ușa voastră, heeeeelp! Help, morțișorii voștri cu căcăstoarele voastre blocate, că io am clorostrofibie și mă sufoci aici!
Ce vrei să zic… am înțeles că omul suferea, că are cloristrifibie… pardon, claustrofobie, dar parcă puțin mă bușea și râsul.
Le-am zis celor doi de la benzinărie să mă lase pe mine să vorbesc cu el, dar când să deschid gura și să glăsuiesc pe limba lui Eminescu se aude un urlet supraomenesc, o combinație între urletul extraterestrului din Predator 1, un răget de leu și vaietul unei femei care naște în chinuri… un urlet prelung, puternic și pătrunzător de-am văzut cu ochii mei cum a vibrat faianța pe pereți!
Și-apoi zboară ușa în lături!
A reușit, mânca-l-ar tata pe el de aschilambic, să scofâlcească yala budei și să se elibereze!
Transpirat tot, cu spume la gură, ciufulit și zgâriat pe mâini de cât dăduse cu pumnii în ușă… se ținea de un pisoar și gâfâia agitat.
Se uită la mine, nu mă recunoaște, intinde mâinile câtre mine și spune:
– M-a blocat acolo! Stau acolo de juma’ de oră! De ce nu m-a scos nimeni?!
Îi răspund tot pe românește:
– Calm, Dorele, că nu-i benzinăria lu’ tata, în vizită și eu. Îți mai e rău sau ești mai bine?
Se uită la mine, se încruntă, își pune mâîinile în șolduri și uitându-se scârbit în stânga și-n dreapta spune plin de obidă:
– Să-mi bag eu p%#& în camera voastră ascunsă, cu emisiunile voastre de căcat! Cine mi-a aranjat-o, Lenuța, nu? Proastă a fost de când a căcat-o mă-sa aia, proastă și ea, de proaste ce-s ele!
Zece minute mai târziu a trebuit să mă creadă că nu e nicio farsă, după ce am funcționat pe post de interpret în discuția dintre el și poliție.
El nu voia să înțeleagă că ușa nu s-a blocat, polițiștii nu voiau să creadă că el nu știa că ușa se descuie doar dacă tragi apa la WC…
A trebuit să mergem din nou la toaletă, al nostru s-a băgat în budă cu un polițist, i-a arătat omul că ușile nu-s stricate, că trebuia doar să tragă apa.
Polițiștii, blonzi amândoi, erau ca racii la față, se chinuiau cu-chiu-cu-vai să nu izbucnească în râs…
Dar au izbucnit angajații de la benzinărie până la urmă! Și de la ei m-a luat și pe mine… și-apoi haos! Râdeau benzinarii, râdeau și polițiștii, râdeam și eu, ba se pusese pe râs și prahoveanul nostru, soțul Lenuței.
Am mai râs puțin și ne-am pus pe drum, venise românul la care era așteptat dărâmătorul de uși, a preluat el de-acolo…
Dar n-o să uit niciodată răgetul ăla supraomenesc…frățică, ce face clorostrofilibia din om!
Încă o zi frumoasă de vacață! :)
Un text scris de Cabral