"Virgil Mazilescu a lăsat o operă în urma lui, dar opera principală este că foarte mulţi au fost influenţaţi de el. Totuşi, din 1984 până acum, lumea încă vorbeşte de el", scrie Eugen Suciu despre poetul Virgil Mazilescu.
dormi dragostea mea
plînsul în oraş: mîini fricoase îşi schimbă într-ascuns culoarea – şi
încă o noapte izabela va fi a dreptăţii a nisipurilor (respiraţia
cavalerului printre cavaleri e cea mai galbenă)
şi spre dimineaţă la castel – dacă s-ar auzi cîntece: o cheie pe buze
oho şi pe trădare. dulce strigăt. sarea depusă la porţi. spera să se
joace mai frumos (cavalerul în depozite mari de sînge)
tu dormi dragostea mea. sînt singur am inventat poezia şi nu mai
am inimă
Virgil Mazilescu s-a născut pe 11 aprilie 1942, la Corabia, judeţul Olt, și amurit pe 13 august 1984, în Bucureşti. Eseist, poet şi traducător. Fiul contabilului Sabin Mazilescu şi al Aurei Rădulescu. A urmat şcoala primară şi gimnazială mai întâi în comuna Cuşmir între 1948 - 1950, apoi câte un an la Turnu Severin şi Târgu Jiu, continuând la Drăgăşani între 1952 - 1957. În anul 1957 pleacă în București, unde urmează Liceul "Spiru Haret" până în 1959 şi Facultatea de Limba şi Literatura Română a Universităţii din Bucureşti între 1959 și 1964. După terminarea studiilor a fost timp de doi ani profesor la Scoala Generală din comuna Greaca din judeţul Ilfov, conform Legii repartiţiei uniform teritoriale din regimul comunist. Apoi, pâna în 1968, a ocupat postul de bibliotecar la Biblioteca Municipală din Ploieşti. Din 1968 şi până în anii '70, a fost secretar al cenaclului Uniunii Scriitorilor, iar din 1970 şi până la moarte, vreme de aproape 14 ani, poetul a fost redactor la revista România literară. Virgil Mazilescu a dus o viaţă de boem, în a cărui servietă "sticla de vodcă ţinea loc de umbrelă", cum scria poeta şi prozatoarea Nora Iuga în România literară. Ura tot ce era steril, sobru, cenzurat, epurat, mai scria aceasta.
