Memoria zilei: NICOLAE TONITZA, pictorul care i-a legat pensula de mână lui Ștefan Luchian!

Memoria zilei: NICOLAE TONITZA, pictorul care i-a legat pensula de mână lui Ștefan Luchian!

Nicolae Toniţă (nume păstrat inclusiv în perioada studiilor la Belle Arte Iaşi, schimbat în momentul plecării în străinătate, pentru a menţine sonoritatea ţ-ului) s-a născut pe 13 aprilie 1886, în Bîrlad, fiul Anastasiei şi al lui Neculai Toniţă, bunicul dinspre tată fiind un vechi răzeş cu podgorii în comuna Ciureşti, judeţul Tutova la vremea aceea.

Nicolae Tonitza-pictor s-a săvârşit din viaţă pe 26 februarie 1940 (încă uimeşte la români cuvântul a săvârşi - "a termina cu bine ceva", folosit şi cu sensul "a muri". Iar în ortodoxie sfinţii sunt sărbătoriţi în ziua morţii, când se spune că se nasc în Cer. Dar sensul acesta minunat, a termina cu bine viaţa!, ce înălţime!).

Despre Nicolae Tonitza ar trebui să avem filme care să urce la Oscar. Luchian şi Tonitza. Uhhh, ce peliculă ar face alţii din povestea asta.

Ne-am obişnuit să îl numim "pictorul copiilor". Ca şi cum am spune Eminescu – poetul iubirii şi am închide ochii la restul care umple şi răsumple adevărata dimensiune a lui Eminescu.

Nicolae Tonitza este unul dintre cei mai complecşi oameni de cultură pe care i-a avut România. Ca pictor, a excelat în portrete de copii, dar în pictura bisericească a fost un inovator (biserica din Durău, în tehnica picturii în ceară – adaugăm că a pictat acolo alături de studenţii lui, printre care Corneliu Baba şi botoşăneanul Petru Hîrtopeanu, născut în 1913 la Dîngeni), iar peisajele, florile, nudurile depăşesc astăzi toate recordurile la casele de licitaţii.



A fost un scriitor desăvârşit, erudit. Spune că "între literatură şi plastică stă o prăpastie". Pentru că Tonitza a scris extraordinar despre ceea ce nu poate fi pictat şi a pictat divin ceea ce nu poate fi descris în cuvinte. Prea puţin se ştie astăzi despre activitatea lui jurnalistică. A scris aproape 800 de articole, cele mai multe culturale şi sociale. Dar a excelat în critica de artă, a scris surprinzătoare cronici de teatru. A făcut reportaj, interviu, editorial.

Era viu şi impunător. Recita din marii scriitori români, se spune că şi din propriile creaţii! Traducea din Baudelaire şi era preocupat de estetica hegeliană. Un obişnuit al cenaclurilor literare din vreme.

A avut o copilărie grea, chinuită, un tată poate copleşit de situaţie. Neculai Toniţă s-a căsătorit la 34 de ani cu fata de 18 ani a negustorului Vasiliu din Bârlad, unde se băgase ca ucenic. Au avut 5 copii, Nicolae primul. Scrie mai târziu despre scenele brutale şi suferinţele grele din copilărie, multe pricinuite (sau provocate!) de aplecarea lui vădită spre pictură. Nu e de mirare că, mai târziu, a pictat îngereşte copii. Că, în adolescenţă, a înfiinţat o trupă de teatru (inclusiv cu păpuşi) cu care a dat reprezentaţii prin satele din jurul Bîrladului. Mai târziu, deşi mai mult sărac, a iniţiat un concurs de pictură pentru copiii sub 13 ani, cu premiu de 3000 de lei!




Se apropie de Ștefan Luchian în ultimii ani ai vieţii pictorului născut în Ştefăneştii Botoşanilor. Avea să mărturisească, mai târziu, că doar patru pictori l-au marcat definitiv şi l-au influenţat, doar unul fiind român: Luchian. Ceilalţi trei: Velasquez, Tizian şi Habermann.

Descrie tulburător ultima vizită la Luchian, zugravul bolnav şi îndurerat: "I-am legat pensula de antebraţul mâinii drepte, căci boala i-a luat vigoarea degetelor şi mâna lui începe să se zbată nervos şi stângaci pe suprafaţa pânzei şi faţa lui se crispa ca de durerile unei faceri, înfricoşător… Rezonanţele nebănuit de adânci ale unui suflet, încă viu, m-au impresionat până la laşitate. Am fugit din faţa acelei schingiuiri voite şi – într-o cameră alătutată, în urma perdelelor groase am plâns, plânsul, sec al neputinţei mele detestabile".

La numai 54 de ani, în 1940, în seara zilei de 26 februarie, Nicolae Tonitza murea. Chinuit trupeşte şi sufleteşte, nu de puţine ori prietenii îl găsesc în fotoliul sărăcăcios cu pensula legată de mâini, tremurând în culorile pânzei, ca altădată Luchian. "Azi, când mă găseam la lucru, am ameţit atât de bine că mi-a căzut capul pe vopselele de pe paletă. M-am ridicat cu greu şi gâfâind. Poate boala mea n-ar fi progresat aşa de repede dacă n-aş fi avut în ultima vreme o serie de supărări penibile... simt că nu mai pot munci cu verva, cu elanul de altădată" (1934)

Impresionat de soarta ţăranilor şi de răscoalele din 1907. A scris sute de articole pe această temă, a făcut caricaturi, desene, grafică despre sărmanii satelor. A fost prizonier în Primul Război Mondial, cât a stat în lagăr a desenat continuu. "Se folosea de surceluşe bine ascuţite şi de cerneală de boz pe care şi-o pregătea singur". Multe lucrări din perioada lagărului au dispărut, după ce au fost confiscate în urma unor percheziţii.

Ştefan Luchian murea de scleroză multiplă în iunie 1916, la începutul Primului Război Mondial. Nicolae Tonitza în 1940. De scleroză cerebrală. Era Al Doilea Război Mondial. Plecări discrete, aproape neobservate. Puţini prieteni i-au condus pe ultimul drum. De fapt, pe Tonitza, aproape nimeni nu a fost la înmormântarea de la Cimitirul militar Ghencea din Bucureşti (acolo a găsit familia un loc de îngropăciune).

Sărac, bolnav. Profesor, jurnalist, critic. A trecut prin răscoalele ţărăneşti din 1907, printr-un război mondial, un prizonierat, martor la începutul celea de-a doua conflagraţii mondiale.

Dar ce frumos a trăit!



 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Florentina Tonita

IPS Teofan, Cetățean de Onoare al Botoșanilor, împlinește astăzi 58 de ani!

astăzi, 08:15
510

A fost deseori numit "copilul de suflet" al PF Parinte Teoctist si privit drept viitorul Patriarh al Romaniei. A batut drumurile Moldovei si ale Botosanilor, impreuna cu PF Teoctist, si a pr...

Între cultură și subcultură: Suntem gunoierii propriilor vieți!

Duminică, 15 Octombrie 2017
767

Oare nu publicul încurajează emisiunile bulevardiere, scotocirile sub cearșaf, scandalurile domestice, tragi-comediile? A da vina - cu toții - pe politică, pe sărăcie sau alte dramatice ne...

Scriitor din Botoșani, laureat al Festivalului Internațional al Aforismului!

Duminică, 15 Octombrie 2017
688

Pe 5 octombrie, la Tecuci s-a desfășurat prima ediție a Festivalului Internațional al Aforismului - pentru românii de pretutindeni, o manifestare culturală menită să vină în î...