GICĂ MANOLE: "Ai voie să spui adevărul despre poporul tău? Nu îndrăzneşti, pentru că te băgăm la discursul anti X, anti Y, anti, anti, anti..."

GICĂ MANOLE: "Ai voie să spui adevărul despre poporul tău? Nu îndrăzneşti, pentru că te băgăm la discursul anti X, anti Y, anti, anti, anti..."

GICA MANOLE

Zilele trecute, la Darabani. Câţiva oameni, într-o cămăruţă plăpândă a Bibliotecii orăşeneşti. Căldură mare, clipoceală de vorbă agitată doar de aerul care frământă o perdea furioasă. Sporovăieli prieteneşti, amintiri din secolul trecut, revederi gălăgioase. Gică Manole, ascuns după un flanc de cărţi ca după un dispozitiv unde urmează să dea lupta finală. Tema este generoasă, cuprinzătoare, actuală: Cartea de istorie. În contextul politic şi istoric în care ne aflăm, cartea de istorie poate deveni chiar şi ilegală!   

Gică Manole este prozator, doctor în istorie, eseist. Născut la 22 aprilie 1953, în Havârna, judeţul Botoşani, din părinţii Cozma şi Zamfira. Urmează cursurile primare la Şcoala Generală Tătărăşeni, iar cele liceale la Darabani. În anul 1972 devine student al Facultăţii de Istorie, Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" Iaşi, susţinând licenţa cinci ani mai târziu, în 1977. În 2004 se înscrie la studii doctorale, la aceeaşi facultate, pe care le finalizează în anul 2011, cu susţinerea publică a tezei "Titu Maiorescu – omul politic", obţinând titlul de doctor în istorie, cu calificativul Magna Cum Laudae.

Vă oferim, în cele ce urmează, fragmente dintr-un discurs "mânios", dureros, un discurs pe care istoricul Gică Manole, cel trecut prin moarte fără ca moartea să îl (re)cunoască, îl susţine cu bună credinţă, cu responsabilitatea profesiei, cu năduful celui care nu poate şi nu vrea să tacă. Face deseori referire la Legea 217 din 2015, care a stârnit aspre controverse, supranumită şi Legea antinaţională sau Legea Memoriei.



Gică Manole la Darabani, 8 august 2015:


"Între mine şi Darabani există o dragoste tainică, secretă. Este primul oraş pe care l-am văzut din România. Am venit în 1968, pe jos, am susţinut admiterea, şi am reuşit pe locul 3, din peste 300 de elevi. Eram fiu de ţăran, foarte modest, foarte sărac. Tatăl meu, ca să mă poarte la liceu, a plecat pe şantier la Constanţa. Lui i-am dedicat cartea "Ştefan cel Mare", tatălui meu Cozma. Şi am învăţat aici, am suferit, am făcut foame, am suferit nedreptăţi, în locurile acestea unde am dormit, în cămăruţa aceea din colţ, unde am mâncat patru ani, unde am învăţat, unde am jucat şi am pierdut, în mai 1972, campionatul liceului la fotbal. Am 1000 de amintiri, 1000 de frustrări. Dragostea mea pentru Darabani nu poate fi descrisă în cuvinte. O dragoste autentică rămâne ascunsă, nedeclarată, nelimpezită".

"Am fost un copil, o un adolescent, o fiinţă însetată de a cunoaşte oamenii, şi nu neapărat sub aspect fizic, ci sub aspect cultural-ideologic. Recitesc acum cu mare dragoste Biblia şi văd ce mare dragoste a avut Saul din Tars faţă de oameni, dar nu de oameni abstracţi".

"Astăzi trăim timpuri de alienare absolută. Tot ce vedeţi aici poartă pecetea mărturiei mele către semenii mei.  Am spus toate adevărurile despre moarte, istorie, viaţă, trădare, iubire, suferinţă, boală. Am spus doar adevărul. Nu am nici un cenzor. Spun pentru că milioane de români nu pot, nu ştiu sau nu vor să spună adevărul. Noi suntem deja într-o naţiune captivă. Paradigmele culturale ale timpului nostru sunt altele. De acord. Trebuie să fim de acord. Dar niciodată nu voi ierta faptul că peste câteva milioane de victime moarte pentru România cea sfântă şi demnă, şi peste milioane de români care au muncit ca robii s-a şters cu buretele şi sudoarea, şi suferinţa, şi jertfa lor. Şi astăzi oligarhia ne scuipă în faţă. Noii cenzori neostalinişti şi neonazişti. Noii cenzori care ne-au cenzurat libertatea. Astăzi ce ai voie să spui în ţara asta? Ai voie să spui adevărul despre poporul tău? Nu îndrăzneşti, pentru că te băgăm la discursul anti X, anti Y, anti, anti, anti. Trăiesc timpuri de cumplită umilinţă!".

"Cum a spus academicianul Florin Constantiniu: "Domnule Manole, cred că suntem un popor de oi, cu blană de iepure în spate! Oricine, dacă se stropşeşte la noi şi ne umileşte şi ne ameninţă, noi ne gudurăm. Toate cărţile mele sunt reacţii de mânie şi de revoltă faţă de timpurile cumplite pe care le trăim".

"Astăzi este ruşine să fii patriot. Cum să îmi fie ruşine, dacă părinţii mei au fost cinstiţi, au muncit o viaţă, şi sunt morţi. Şi străbunicul meu a  pierdut piciorul în Primul Război Mondial şi cu drapelul l-au înmormântat în 47. De ce să îmi fie ruşine să vorbesc despre patria mea şi să vorbesc despre strămoşii mei? Avem 100 de ani de la Marea Unire. Ce punem în locul acelor oameni care au mers cu inima în palme şi au murit?".

"Ştiţi ce a fost în 1916-1918? Dumnezeu ne-a părăsit. Norocul nostru istoric ne-a părăsit. Eram îngropaţi. Şi totuşi, când dansa pe noi stăpânul, pe gura astupată cu pământ, începea Învierea. O asemenea înviere nu este posibilă decât prin Dumnezeu. Am rezistat la Mărăşeşti, la Fata Moartă, marile bătălii, am murit cu zecile de mii, dar nu era suficient. Şi deodată, când totul părea pierdut, se întâmplă miracolul: înviem şi facem România Mare. Articulez punctul meu de vedere faţă de Primul Război Mondial şi de marea tragedie. Căci este o tragedie, în fond. Să moară un milion de oameni, apoi ţara aceea să încapă pe mâna unei oligarhii la fel de criminală ca cea de astăzi. Pentru că nimic nu este mai condamnabil decât să vezi un domnel academician să spună: "Carol al II-lea, defecte româneşti, calităţi nemţeşti, un mare rege. Perioada interbelică? De referinţă pentru cultura şi sitoria românească. Mierea şi untul curgeau pe toate drumurile României". Vai, ce ruşine! Scriu acum o carte despre perioada interbelică românească. Despre hoţia oligarhiei de atunci, care o depăşeşte pe cea de astăzi. Să vedeţi ce spune Nicolae Iorga cum a încercat, ca prim-ministru, să-i prindă: legile sunt în aşa fel făcute ca să îi apere pe ei. Nimic nu a putut să facă. Nicolae Iorga a fost o caricatură de prim-ministru. Perioada pe care noi astăzi o fetişizăm în absolut..., când fiecare salariat al statului român trebuia să dea coeficient 15%, comision, ministrului de finanţe. Noi nu privim înapoi cu mânie,  nici măcar cu curiozitate. Noi privim ca un popor de senili, aculturalizat. Vorbeam despre paradigme culturale schimbate. Ce ruşine! Ce tragedie! Să vezi astăzi că etalonul valoric este o maimuţică sau un maimuţoi citind pe prompter...".

"Mâine-poimâine, să vedeţi cine candidează din Botoşani pentru Parlament. Nişte caricaturi. Dar de ce să candideze numai oameni de nimic? De ce România îşi ratează propriul destin? Numai Dumnezeu ne mai salvează. Nu ştiu ce va fi. Nepoţii dvs. vor trăi într-o Românie înstrăinată, dramatică. Ţara asta nu ne mai aparţine. Şi o spun în cărţile mele".

"Ştiţi dvs. în ţara asta a noastră cum s-a murit de foame? În satul meu, în 47-48, au murit 67 de oameni. Să vedeţi ce tragedie povestesc oamenii în cartea mea despre Tătărăşeni. Colhozurile, umilinţele, venirea ruşilor... Cum vă imaginaţi dvs. minunea de grâu românesc de la Tătărăşeni, Mileanca, căruţă după căruţă cu saci de grâu, şi un rus cu automatul în spate şi unul în faţă. La Dorohoi, la gară! Toate plecau în Rusia".

"Nimeni nu mai ştie nimic. Nici despre Petre Carp, nici despre Ştefan cel Mare, nici despre Petru Rareş. Nimic nu mai ştim. Am înnebunit toţi. Am devenit posedaţi de cleveteală. Parcă nicăieri nu e atâta cleveteală şi ură ca la noi. Cine este omul acesta, Ştefan cel Mare? Un mare necunoscut pentru istorie. Manualele nu mai există. Învăţământul românesc este în metastază. Dar avem inspectori, avem comisii, gradaţii de merit, profesori şi profesorate, adună dosare şi hârtii. Au studii la "Spiru Haret" şi la "Dimitrie Cantemir". Ruşine, popor român, că ai ajuns unde ai ajuns. Nu mai avem învăţământ autentic. S-a terminat cu naţiunea română. Să înţelegeţi că istoria nu o face mulţimea, istoria o face o elită".        

"Acum îl regretă şi pe Stalin. Această carte, "Apocalipsa după Stalin", a spus cineva din Iaşi, dacă o traduce cineva în engleză, te faci cunoscut în toată lumea. Stalin este regretat, după ce l-a făcut pe Antonescu criminal de război.  Am scris cartea asta mânios, în iunie 2013. Aproape a venit moartea lângă mine. În vara anului trecut am încheiat-o".

"Istoria astăzi este marele taliban. Totul se manipulează. Toată mass-media este plină doar de Hitler, nazism, liderii nazismului, tovarăşul Stalin nu există. Ori tov. Stalin are 80 milioane de oameni ucişi şi câteva naţiuni sacrificate. Dar el e nevinovat! Istoria contemporană este manipulată atât de grosolan, încât eu aştept moartea ca pe o binefacere! Criminalul cel mai feroce al lumii, care a capturat milioane de oameni, i-a făcut sclavi, el l-a declarat pe Mareşalul Antonescu criminal de război. Desigur, Antonescu a mizat pe Hitler, i-a bătut pe ruşi până la Stalingrad, a pierdut războiul, iar Stalin a spus: eşti un criminal. Deci Stalin atacă România, îi ia provinciile, îi pune pistolul la tâmplă, a pregătit 5000 de tancuri, numai în 41, să atace România. Acesta este declarat erou, iar Mareşalul Antonescu e criminal de război".

"Şi astăzi s-a dat o nouă lege, Legea 217, o lege făcută de nişte caricaturi umane, care au făcut facultatea de istorie la Bucureşti dar au fost repetenţi, şi de alţi câţiva, care spun cum culpa înseamnă puşcărie, petru ideea legionară! Chiar acum lucrez la o carte despre fenomenul legionar. După câte ştiu eu, ideea legionară înseamă: România mai presus de toate, armata română, biserica română, pământul patriei. Când a murit, Corneliu Codreanu avea la gât un săculeţ  cu pământ de la Războieni, Vaslui, Turda, Mărăşeşti, de la Târgu Ocna, unde au murit copiii patriei pentru România, asta a fost Corneliu Codreanu. Nu e un anasin. Oamenii lui au fost asasinaţi".

"Tragedia din 1940 e o tragedie înspăimântătoare. România atunci a fost fisurată definitiv.  Ei bine, România ameninţată şi distrusă în 40 de Stalin, ocupată în 44 de Stalin, Stalin decretă că Ion Antonescu a fost criminal de război, iar noi astăzi acceptăm acestă sentinţă ca fiind valabilă. În ce ţară din univers, când ocupantul vine şi îţi face legi, îţi ucide elita ţărănească, militară, tu după 90 de ani te eliberezi, dar acele legi rămân valabile, cei condamnaţi mincinos şi criminal îi consideri tot criminali. Este marea tragedie a vieţii mele".

"Revin la paradigma "viaţa mea înseamnă ceilalţi", a omului lui Iisus şi a lui Dumnezeu, Leon Dănăilă. Dacă am scris ce am scris este pentru că am în spate sute de oameni tăcuţi care nu o pot face, care nu au putut-o face, care au gura astupată cu tăcere. Ce odioasă e marea tăcere! Murim şi plecăm în ţărână. Şi după tine te scuipă străinul. De asta am scris eu cartea aceasta. Tot ce am scris am făcut-o dintr-o aspră necesitate. Toată lumea m-a considerat un neofit. Dar cu stupoare am aflat că nu sunt un neofit. În faţa minciunii şi a marii ticăloşii, am luat pixul, foi albe, şi m-am apucat pe 14 iunie 2013 să scriu cartea asta. Convalescent, în situaţie gravă, am spus: Doamne, să nu mor până nu scot cartea asta. E o carte care deranjează pe cei care sunt sdepţii tăcerii.Pentru că noi spunem: Capul plecat sabia nu-l taie. Ce ruşine!".

"Fără trecut, fără dragostea faţă de trecut, nu reprezentăm nimic. Cărţile acestea ale mele reprezintă un simbol, măsura dragostei mele faţă de adevăr. Mare adevăr este minciuna. Vă garantez că tot ce am scris am scris cu o imensă bună credinţă şi responsabilitate faţă de adevăr. Nu pentru a mă lauda pe mine, ci pentru a face cât de cât dreptate acestui popor batjocorit şi captiv de atâtea decenii, de o oligarhie criminală".

"Dacă ar veni strămoşii noştri azi să vadă cum arată România şi cine o conduce! O ţară care are nevoie să fie condusă de bărbaţi şi femei cinstiţi, cu simţul dreptăţii şi iubire, cu simţul onoarei. Nu de tâlhari".

"Nu mi-e frică de moarte nicio secundă. Cu toate că pentru un gest al meu din 2006 am primit câteva zeci de ameninţări cu moartea. Era simplu să vii la mine să mă omori. Dar Dumnezeu m-a ocrotit. Şi am scris această carte. Deci eroul României, care nu are nicio vină în războiul din 1941, e considerat criminal de cel mai mare criminal din istorie. Şi sentinţa dată de el în 2015 este valabilă. Cu cazul lui închei cartea despre Stalin".

"Ce frumos este să spui unui ticălos că eşti ticălos! Ce mândru să spui unui om cinstit: vino să te strâng în braţe, fratele meu, că eşti cinstit. Vreau să spun românilor adevărul, şi apoi pot să mor, că România din 1920-1940 a fost confiscată de o oligarhie mult mai criminală decât cea de astăzi. Citiţi un mic articol al lui Mircea Eliade, 1918-1921, să vedeţi dvs. ce spun contemporanii despre politica respectivă. Şi să înţelegeţi reacţia acestui  martir numit Zelea Codreanu, şi cu milionul de simpatizanţi. Dar astăzi nu ai voie să spui în ţara ta adevărul, că în 1930-1940 o oligarhie iudeo-românească criminală a confiscat România şi a făcut din ea un iad. Sunt încântat că plec în marea tăcere. Cum arată astăzi lumea în care trăiesc, cum arată ţara mea desfigurată, nu îmi mai face nicio bucurie să mai rămân"...  

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Florentina Tonita

Pentru a înţelege viaţa şi a lupta pentru ea cât este vie. Ziua copilului bolnav de cancer

Vineri, 15 Februarie 2019
445

În fiecare an, la data de 15 februarie este marcată Ziua internaţională a copilului bolnav de cancer. Marcarea Zilei internaţionale a copilului bolnav de cancer are la bază convingerea fermă a...

Memoria zilei: Gheorghe Chipail, botoșăneanul care a realizat prima operație pe cord din România!

Vineri, 15 Februarie 2019
7037

Gheorghe Chipail s-a născut pe 15 februarie 1905, în satul Cucuteni, comuna Durnești, județul Botoșani, tatăl său fiind preotul satului, și a murit pe 2 august 1997, la Iași. A fost un m...

Memoria zilei: Dorin Glăvan, "dușmanul poporului". La 16 ani, condamnat la moarte de comuniști!

Joi, 14 Februarie 2019
1259

Dorin Glavan s-a nascut pe 14 februarie 1942, la Botosani. A fost un reputat teatrolog, activand zeci de ani ca secretar literar al Teatrului Mihai Eminescu Botosani si, in ultimii ani ai vietii, cons...