Proiectul privind creşterea preţului la energia termică, lansat spre dezbatare publică. Cât vor plăti în plus botoşănenii racordaţi la Modern Calor!

Municipalitatea botoşăneană a lansat spre dezbatere publică proiectul de hotărâre de Consiliu Local privind aprobarea preţului local al energiei termice livrată de către societatea Modern Calor.

Proiectul privind creşterea preţului la energia termică, lansat spre dezbatare publică. Cât vor plăti în plus botoşănenii racordaţi la Modern Calor!

Aşa cum anunţa în urmă cu câteva zile primarul Cătălin Flutur, prin proiectul de hotărâre se propune o majorare a preţului de facturare al energiei termice plătit de populaţie de la 164 lei/Gcal la 230 lei/Gcal, cu tot cu TVA.

Diferenţa până la 360,99 lei/Gcal va fi acoperită prin subvenţia acordată de Consiliul Local societăţii de termoficare.

"Preţul local de facturare al energiei termice livrată populaţiei de către Modern Calor a scăzut în ultimii ani, în mai multe tranşe, de la 187,86 lei/Gcal  la 164 lei/Gcal. Aceste scăderi de preţ la energia termică au survenit în contextul în care, din 2007 până acum, preţul la benzină aproape s-a dublat, preţul gazelor naturale, iar salariul minim brut pe economie a crescut de la 390 lei la 1.900 lei, de la 1 ianuarie 2018. Din 2016 preţul de facturare pentru populaţie al energiei termice a rămas la acelaşi nivel, de 164 lei/Gcal, acesta fiind unul dintre cele mai mici din ţară”, se arată în raportul de specialitate al proiectului de hotărâre de Consiliu Local.

De la anul ar urma să se plătească subvenţie la energia termică doar pentru persoanele vulnerabile din municipiul Botoşani racordate la sistemul centralizat de încălzire.

De asemenea, sunt şi acum consumatori care primesc un ajutor financiar de la stat pentru acoperirea unei cote părţi a cheltuielilor cu încălzirea, pentru acest sezon rece fiind depuse 1.470 de cereri.

 În anul 2016 subvenţia acordată de Consiliul Local către Modern Calor s-a ridicat la 10,405 milioane de lei. Prin creşterea preţului de facturare al energiei termice plătită de populaţie reducerea cheltuielilor de la bugetul local ar fi de aproximativ 3,5 milioane de lei pe an.

Proiectul de hotărâre va fi în dezbatere publică până la data de 2 februarie, iar cetăţenii care au sugestii le pot depune la sediul Primăriei, camera 104.

Noul tarif va fi aplicabil doar dacă va fi aprobat de consilierii municipali.

Vezi AICI proiectul de hoărâre!

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Claudia Luca

Consiliul Judeţean a făcut public proiectul de buget, pe 2018. Ce sume vor fi alocate!

Luni, 22 Ianuarie 2018
379

Consiliul Judeţean Botoşani a făcut public proiectul de buget pentru anul 2018, care urmează a fi aprobat de aleşii judeţeni după perioada de dezbatere publică.Potrivit documentului, venit...

Zeci de dispoziţii emise de un primar din judeţul Botoşani, nelegale!

Luni, 22 Ianuarie 2018
2988

Situaţia s-a înregistrat la Primăria comunei Prăjeni, unde primarul Alexandru Răileanu a emis 36 de dispoziţii care nu respectau criteriile de legalitate. Dispoziţiile priveau calculu...

Lucrări de consolidare pe două drumuri judeţene, cu bani de la CNI

Duminică, 21 Ianuarie 2018
1002

Consiliul Judeţean Botoşani va primi anul acesta bani de la Compania Naţională de Investiţii (CNI) pentru lucrări de consolidare pe două drumuri judeţene unde sunt probleme din cauza alunecăr...