În următoarele zile este aşteptată la Botoşani şi Dorohoi vizita directorului Cătălin Gheran din Ministerul Fondurilor Europene, pentru a clarifica situaţia lucrărilor derulate în cel de-al doilea municipiul al judeţului în cadrul proiectului privind extinderea şi reabilitarea sistemului de alimentare cu apă şi canalizare.
Cu această ocazie, autorităţile judeţene vor pune în discuţie şi extinderea alimentării cu apă pe zona de nord a judeţului precum şi pe zona Flămânzi.
"Vorbim de o nouă magistrală de alimentare de apă, prinsă în masterplan, iniţial cu prelevarea apei din Rogojeşti, dar dat fiind că este lac de frontieră, am obţinut o dispensă, urmând ca ulterior cei de la Nova Apaserv să promoveze un astfel de proiect astfel încât judeţul să beneficieze de apă. Seceta de anul trecut ne-a demonstrat necesitatea extinderii alimentării cu apă. Apoi, tratarea cu prioritate a redimensionării conductei de apă care alimentează zona Flămânzi", spune preşedintele Consiliului Judeţean, Costică Macaleţi.
Conducta care alimentează oraşul Flămânzi a fost proiectată pentru filatura din oraş, însă în ultimii ani numărul consumatorilor alimentaţi din magistrală a crescut treptat, incluzând comunele de pe traseul Botoşani- Flămânzi, inclusiv cartierul AlfaLand din marginea municipiului. Creşterea numărului consumatorilor a dus în mod firesc la scăderea presiunii, astfel că locuitorii din zonele Cerbu- Copălău au fost primii care au atras atenţia asupra lipsei de alimentare cu apă.
Planuri pentru redimensionarea conductei de alimentare cu apă a oraşului Flămânzi
Madalina UrsuleanuLuni, 7 August 2017Administrație511 vizualizăriVizita directorului din Ministerul Fondurilor Europene Cătălin Gheran va da ocazia autorităţilor judeţene de a solicita ajutor pentru o nouă magistrală de apă pentru alimentarea zonei de nord a judeţului Botoşani şi a zonei Flămânzi.
Spune-ne opinia ta
Articole similare
Locutorii din două orașe și 15 comune din Botoșani și Iași rămân două zile fără apă după o avarie la Stânca
7094
Fostul director de la Nova Apaserv, dat în judecată de societatea pe care a condus-o!
1040
Semnal de alarmă tras de un consilier judeţean: La Nova Apaserv mocneşte un conflict de muncă!
735
Bonusuri financiare pentru administratorii de la Nova Apaserv
544
Avarie după avarie în reţeaua Nova Apaserv! Consumatori rămaşi fără apă!
982
Nova Apaserv face angajări. Au fost scoase la concurs zece posturi
2014
Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2024 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 0.58 secunde
Acest website foloseşte cookie-uri pentru a furniza vizitatorilor o experienţă mult mai bună de navigare şi servicii adaptate nevoilor şi interesului fiecăruia. Apăsând Accept sau navigând pe acest website, ești de acord să permiți colectarea de informații prin cookie-uri sau tehnologii similare. Mai multe detalii despre cookie-uri aici