Municipiul Botoșani, înfrumusețat cu mii de flori. Cât cheltuie primăria!

Municipiul Botoșani, înfrumusețat cu mii de flori. Cât cheltuie primăria!

Primăria Botoșani va scoate în cel mai scurt timp la licitație contractul pentru achiziția de flori și pentru serviciile de plantare a acestora în oraș. 

Potrivit viceprimarului Cosmin Andrei vor fi achiziționate 60.500 de fire de flori, ce vor fi plantate pe o suprafață de 1.610 metri pătrați.  

Florile vor fi puse în parcuri, în principalele intersecții și în sensurile giratorii, precum și pe Pietonalul Unirii, Pietonalul Bancar și Centrul Vechi. 

"Avem o serie de obiecte decorative și jardiniere care de asemenea vor fi înfrumusețate cu flori. Am prins și achiziția a 300 de tufe de crizanteme pe care le vom planta în a doua parte a anului atunci când sezonul rece nu ne va mai permite să întreținem florile pe care le plantăm acum în primăvară și se pretează foarte bine crizantemele, ca și în anii precedenți, în sensurile giratorii", a declarat viceprimarul Cosmin Andrei.

Valoarea contractului se ridică la 144.550 de lei, cu TVA.

 

 

Spune-ne opinia ta