Ce vrea să facă municipalitatea cu ruina din spatele Băii Centrale!

Ruina din spatele Băii Centrale, de pe Bulevardul Mihai Eminescu, este unul dintre obiectivele pe care reprezentanții primăriei vor să îl pună în valoare odată cu obținerea fondurilor europene pe noua axă de finanțare.

Primarul Cătălin Flutur a precizat că respectiva construcție ar putea fi transformată într-un cămin pentru cazurile sociale.

"Ne vom bate pentru a pune în valoare ruina din spatele băii, acea structură din spatele băii și să-i dăm o funcțiune. Putem să-i dăm o funcțiune socială. Așa ne permite proiectul și încercăm și lucrul acesta", a spus primarul Cătălin Flutur. 

Pe vremea fostului primar, Ovidiu Portariuc, s-a dorit amenajarea unui bazin de dimensiuni olimpice, însă din lipsă de fonduri o astfel de investiție nu a mai fost realizată.

Înainte de anii 1990 liderii comunişti ai judeţului doreau construirea unui centru modern de tratament, cu saună şi bazine de înot, dar totul a rămas la stadiul de structură de beton. 

 

 

Spune-ne opinia ta