Primarul Cătălin Flutur nu a dorit să comenteze evenimentele din ultimele zile, de după crima din Centrul Istoric al municipiului Botoșani, dar singura apreciere pe care a făcut-o a fost legată de legislație.
Edilul șef al orașului crede că o legislație mai dură, cu prevederi clare, ar face ca situații de genul celei de la Spitalul Județean Mavromati, unde zeci de romi s-au adunat două zile la rând și s-au manifestat zgomotos, fiind păziți de polițiști, jandarmi și mascați, ar fi mai ușor de împiedicat.
"Atâta timp cât avem o legislație în vigoare bănuiesc că cei care trebuie să aplice legislația au aplicat-o așa cum trebuie. Sincer, cred că trebuie umblat la legislație. Ce se întâmplă în astfel de cazuri? Cred că trebuie o legislație mai dură și mai concretă pentru astfel de cazuri, ca cei care trebuie să o aplice să o aplice. Ferească Dumnezeu ca forțele de ordine să lovească vreun cetățean, că după aia iese altceva. Ori clarifici legea...Dacă îi iei tare e invers, dacă îi lași tot nu e bine", a declarat primarul Cătălin Flutur.