Regulamentul privind parcările cu plată din municipiul Botoșani, care vizează și activitatea de blocare/ridicare a mașinilor parcate neregulamentar pe domeniul public nu a fost lansat spre dezbatere publică nici până la această dată.
De câteva luni se tot lucrează la acest regulament care este atât de necesar în condițiile în care haosul de pe străzile din municipiul Botoșani, din ultima perioadă, este reclamat de tot mai mulți participanți la trafic.
Primarul Cătălin Flutur a cerut ca regulamentul să fie lansat cât mai repede spre dezbatere publică, iar eventualele corecturi care trebuie făcute să se opereze până la aprobarea în Consiliul Local.
"Se vorbește de vreo trei ani de acest regulament. Regulamentul făcut de Direcția Edilitare a fost făcut pur tehnic fără să preia o serie de considerente juridice. Regulamentul îl vom publica foarte repede, l-am făcut în ideea de a-l prelua Eltrans să le oferim o gură de oxigen celor de acolo pe perioada cât se vor face lucrările de modernizare. Cei care au întocmit regulamentul sunt în discuții acum cu cei de la Oficiul Juridic cu o serie de probleme care țin de partea de legalitate. Cred că va intra în vigoare până la finalul anului pentru că din momentul în care îl publicăm avem o lună și jumătate de consultare publică și chiar asta le-am recomandat să îi dăm drumul într-o formulă cât mai apropiată de adevăr iar în perioada de consultare publică și dezbatere se pot regla dacă apar probleme în acea perioadă sau chiar în ziua în care se va aproba în Consiliul Local prin aducerea unor amendamente sau rectificări dar măcar să căștigăm timp", a declarat primarul Cătălin Flutur.