Acuze lansate de unii primari la adresa conducerii Inspectoratului Școlar: Persoane angajate pe posturi inexistente!

Acuze lansate de unii primari la adresa conducerii Inspectoratului Școlar: Persoane angajate pe posturi inexistente!

Posturi de bibliotecari înființate la unități de învățământ unde nu există bibliotecă! Acuzele la adresa conducerii Inspectoratului Școlar Județean Botoşani, vizavi de înființarea acestor posturi, au fost lansate marți, în cadrul unei conferințe de presă, de către un actual și un fost primar PNL.

Fostul primar al comunei Stăuceni, Cozmin Epuraș, susține că pe vremea când era primar la Școala din Stăuceni a fost angajat prin concurs un bibliotecar, fără a avea însă unde să își presteze efectiv activitatea, pentru că școala nu are bibliotecă. 

"În cadrul Școlii Stăuceni s-a creat postul de bibliotecar fără nicio carte în bibliotecă. Noi am avut biblioteca comunală care este aproape de școală și am avut un parteneriat cu școala în ceea ce privește cărțile necesare elevilor. S-a organizat acum un an sau doi concurs, nu a știut nimeni, și a venit cineva care a activat la Liceul Sportiv, probabil e o coincidență. Am întrebat de multe ori ce face, pentru că activitatea bibliotecarului se regăsește cel puțin în fișele de bibliotecă. Vine la școală, probabil că face cafele. La ora actuală se caută niște mobilier vechi, din școala veche, ca să facă rafturi și aduce fiecare de acasă câte două cărți ca să se justifice postul", a spus Cozmin Epuraș.

Și la Dângeni, după cum susține primarul Cătălin Rotundu, în urmă cu o săptămână a fost angajat la școală un bibliotecar, deși nu există bibliotecă în unitatea de învăţământ.

"Constat că este o practică a PSD înființarea acestor posturi. Școala Dângeni are biblioteca comunală peste stradă, cu cărți, calculatoare, cu tot ce îi trebuie. Ba mai mult, doamna director de acolo se plângea că nu are spațiu în școală și dintr-odată apare postul de bibliotecar, la fel, fără cărți", a spus primarul comunei Dângeni.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Ce frumuseți ascunde "Tărâmul Sfinților" din codrii Botoșanilor!

Duminică, 5 Mai 2024
267

Judeţul Botoşani devine gazda unui nou concept inedit, dar valoros pentru credincioşii ortodocşi. "Tărâmul Sfinților" este numele sub care se conturează acest periplu fascinant ...

Modelul Dacia care a spulberat orice concurență în Europa!

Duminică, 5 Mai 2024
328

Pe prima poziție a clasamentului înmatriculărilor de mașini din Europa la finalul primelor trei luni din 2024 se află modelul românesc Dacia Sandero.Dacia Sandero ocupă poziția &...

Valeriu Iftime, nemulțumit după ce Botoșani a remizat cu FC Voluntari: „Am fost mai buni!”

Duminică, 5 Mai 2024
750

O victorie ar fi fost extrem de importantă pentru Botoșani, având în vedere că ocupă locul 6 în playout, cu 25 de puncte obținute, la o lungime distanță de primul loc care duc...