Maria și Klaus s-au cunoscut la un concert în Austria. El neamț, ea româncă din Vorona. El nu cunoscuse până atunci ortodoxia, ea crescuse înconjurată de colindele și pricesnele maicilor din mănăstirile Botoșanilor.
Klaus Dieter Brückmann nu a fost niciodată un om religios. Dar a cultivat bunătatea și a construit în jurul său frumusețea unei vieți dedicată semenilor. Nu a fost de mirare că s-a apropiat de Maria, cea care i-a deslușit apoi tainele ortodoxiei.
S-au cununat civil în Germania, și-au rostit dragostea și credința în fața preotului din Vorona. Klaus Brückmann a cunoscut, datorită Mariei, frumusețea României, splendoarea Voronei, dar mai ales a trăit freamătul curat al ortodoxiei. Puțin câte puțin, au dus în Germania spiritul creștin al Voronei, au format acolo o comunitate caldă, în care toți simt românește.
Însă cea mai mare realizare a familiei Brückmann sunt cei șase copii.
Ekatharina Josephine. Născută în Germania, îndrăgostită de România
În pragul marii sărbători a Învierii, am stat de vorbă cu Ekatharina Josephine, fiica cea mare a soților Brückmann.
La doar 13 ani, Ekatharina impresionează nu doar prin capacitatea uriașă de muncă și disponibilitatea inepuizabilă de a descoperi lucruri noi, cât mai ales prin dragostea pentru țara natală a mamei sale. La fel ca tatăl său, Ekatharina a cunoscut frumusețea ortodoxiei.
În urmă cu patru ani, la o petrecere în Germania, Ekatharina l-a ascultat pe Grigore Gherman, artist popular din Bucovina. I-a plăcut atât de mult muzica românească, încât după numai un an bucovineanul scria un cântec pentru Ekatharina și frații ei. Așa a început totul. Au urmat apoi orele de canto și de pian, repetiții nesfârșite pentru a-și însuși cât mai bine limba română. Drumuri lungi între Germania și România…
De la cântecul popular la colinde, de la participarea la slujbe la cântatul în strana bisericii
Totul a venit firesc, din nevoia unui copil de a-și împlini dorul de Dumnezeu și de rostul părinților săi. A prins repede drag de muzica bizantină. Iar cel care avea să îi deschidă o ușă (virtuală la început, apoi reală) către frumusețea acestor cântări a fost Părintele Arhidiacon Vlad Roșu.
Cel care cu multă răbdare i-a învățat pe copiii din diaspora ce înseamnă muzica bizantină. Părintele a făcut un grup online, iar Ekatharina a învățat aici tropare, pricesne, colinde și chiar răspunsuri la strană. Și nu doar atât! Alături de Părintele Vlad Roșu, Ekatharina a realizat proiecte minunate, cântate atât în limba română, cât și în germană și engleză. A înregistrat numeroase videoclipuri de muzică religioasă, în special pricesne, imnuri, dar și colinde românești. Nu au fost singurele colaborări ale Ekatharinei, și le amintim aici pe surorile Daciana și Suzana Vlad din Maramureș sau pe Raluca Diaconu din București.
Participă la concursuri, multe dintre ele la nivel de performanță artistică. Pe lângă pian și canto, Ekatharina face balet, învață step, jazz, înot și teatru.
Timpul este foarte prețios, dar știe să se organizeze și să își facă vreme și pentru ea și pentru prietene și familie. Cu toate acestea, ne spune Ekatharina, școala a fost mereu pe primul loc.
Pentru noaptea de Înviere, Ekatharina și frații ei au pregătit un cântec special, alături de surorile Daciana și Suzana Vlad, dar și de părintele Andrei Vlad, versurile fiind special scrise pentru copii de Suzana Vlad.
”În spate este vorba de multă răbdare și de foarte multă muncă!”
-Ekatharina Josephine, la doar 13 ani, manifești o maturitate evidentă, atât în relațiile artistice, cât și în cele de familie, unde îți asumi rolul de soră mai mare. Simți că ești un model pentru frații mai mici? Ai răbdare cu ei, având în vedere că de o vreme și cântați împreună?
-Da, eu cred că sunt un exemplu pentru frații mei. Și chiar m-aș bucura că ei să mă urmeze. Nu este de laudă, dar sunt bucuroasă de ceea ce am realizat și de ceea ce pot realiza. Bineînțeles că în spate este vorba de multă răbdare și de foarte multă muncă, dar atâta timp cât le facem cu mare drag este mai ușor. Este foarte plăcut să cânt cu frații mei, mă relaxez și uneori este și amuzant, mai ales atunci când fratele meu Antonie, care nu știe prea bine românește, începe să cânte sau Elena, surioara noastră care în mai face 2 ani, începe și ea să cânte.
Îmi trebuie multă, multă răbdare, dar mulțumesc lui Dumnezeu că părinți noștri au și ei multă răbdare cu noi și ne susțin în toate ceea ce facem.
-Se simte că faci totul din pasiune, de la cântec pe scenă sau în biserică, la pian sau teatru. Ce rol au părinții în dezvoltarea ta? Simți încurajare, ții cont de sfaturile lor în demersurile artistice?
-Fiecare realizare a copiilor depinde și de părinți, căci dacă nu avem susținerea lor poate nu am fi unde suntem acum. Da, tot ceea ce fac, fac din pasiune, prin cântec și dans. Cântatul la pian mă relaxează, iar mersul la biserică mă liniștește. Părinții au foarte mare rol în dezvoltarea noastră, și psihic, și financiar. Nu este ușor nici pentru ei, mai ales când mergem cu mașina din Germania în România și înapoi ore în șir, nopți nedormite, la studio în România sau la filmări, să stea tot timpul după noi, plus că acum avem un frățior mic, de 6 luni, și nici tata nu s-a simțit prea bine în ultimul timp. Dar ei tot timpul ne spun că fac acum pentru noi tot și cât pot.
În ultimul timp mă simt din ce în ce mai încurajată de părinți, prieteni și de foarte multă lume, oameni care nici măcar nu ne cunosc. Și cu acest prilej dorim să le mulțumim din inimă pentru încrederea și susținerea pentru noi. Lucrul acesta ne motivează și mai mult să facem cât mai multe proiecte alături de frumoși artiști din România.
”Mă simt mai specială atunci când pronunț cuvintele bine în română!”
-De unde apropierea de pricesnele ortodoxe? Ce simte o copilă din Germania atunci când cântă în limba română cântări bizantine?
-Apropierea de pricesnele ortodoxe vine din faptul că mergem mult la biserică și nu numai, ne place să mergem și la mănăstirile din România în vizite, un loc unde găsim liniște, întâlnirea cu măicuțele din România... Peste tot am fost recunoscuți. Eu fiind născută în Germania, iar limba noastră este germană, mă simt mai specială atunci când pronunț cuvintele bine în română. Este o limbă foarte grea, dar mă descurc.
-Părintele Arhidiacon Vlad Roșu, din București, a avut un rol important în această direcție. Cât de importantă este relația cu părintele în devenirea ta ca artist în primul rând, apoi ca trăitor creștin?
-Da, așa este, alături de Părintele Vlad Roșu am reușit să mă deschid mai mult, să fiu sigură pe mine, pe ceea ce vreau. Tot timpul am fost încurajată și foarte mult ajutată în cântările bizantine. Și părintele nostru duhovnic, Marius Pandelea, de la Biserica Ortodoxă din Bielefeld, m-a susținut.
Cântările bizantine sunt foarte frumoase pentru cei care le înțeleg și le pot pune la suflet. Eu nu mă simt încă un artist, noi ne trăim copilăria ca înainte, facem totul din inimă și cu mare drag. Să ajung să fiu un artist este am drum lung de parcurs. Am foarte multe proiecte pe care încă nu am reușit să le fac din cauza timpului, dar cu ajutorul bunului Dumnezeu vom reuși tot ce ne-am propus.
”Cu timpul ne vom muta în România!”
-Tropare, pricesne, dar și muzică populară sau jazz. Balet, pian, teatru, step. Este ceva ce nu ai apucat să faci până la această vârstă? Ce anume îți dorești să mai abordezi, dar timpul ți-a pus piedici?
-Așa este, timpul meu este prins cu foarte multe activități cum ar fi balet, step, jazz, canto, pian, dar am timp și pentru mine, bineînțeles, și pentru familia noastră, mai ales cu frații mai mici, pentru că uneori mă ocup și de ei, eu fiind a doua mamă pentru ei. De foarte multe ori mama chiar îmi mulțumește pentru ajutorul pe care îl pot oferi în creșterea și educarea fraților.
-Vorona. Cum rezonează acest cuvânt în sufletul tău? De câte ori ajungi în satul bunicilor, în locul natal al mamei tale?
-La Vorona mergem doar în timpul vacanțelor, atunci putem să vizităm bunicii doar la cimitir, unde le aprindem lumânări și le ducem flori. Cu timpul ne vom muta în România, deși nu avem bunici, dar avem mătuși, unchi și mulți verișori cu care ne înțelegem foarte bine.
-Ce înseamnă pentru Ekatharina Josephine România?
-Dacă aș avea mai mult timp, aș dori să învăț cât mai bine românește și să vizităm cât mai multe țări și orașe. România pentru mine este ca țara unde m-am născut, adică țară natală.
