"Eu nu fac muncă de detectiv, eu lucrez cu materialul clientului. Dacă mi se spun minciuni, terapia va fi o minciună!" - Psihologul, tămăduitorul de suflete! FOTO
OAMENI si MESERII

"Eu nu fac muncă de detectiv, eu lucrez cu materialul clientului. Dacă mi se spun minciuni, terapia va fi o minciună!" - Psihologul, tămăduitorul de suflete! FOTO
Bucuriile şi tristeţile apar rar împreună în viaţa noastră. Vulcanice sau liniştite ca apele adânci, se aşază unele peste altele în mintea noastră, în sufletul nostru. Înregistrăm întâmplările pe care le trăim, le memorăm, mai ştergem din ele, dar nu pe toate, pentru că ele dau ceea ce numim "experienţă".

Caracterele puternice trag foloase din toate aceste întâmplări, învaţă tot ce e de învăţat. Caracterele mai moi au nevoie însă de ajutor pentru a trece peste ele, pentru a învăţa să le folosească. Aici intervine psihologul.

Atunci când am demarat proiectul "Oameni şi meserii", am apelat la expertiza unui sociolog, Cristian Negrii, şi a unui psiholog, George Maidaniuc. Lesne de înţeles motivul care ne-a adus din nou în biroul acestuia din urmă pentru a descâlci, în măsura în care putem, resorturile care îndeamnă un om să foreze adâncimile sufletului omenesc.

Psihologul George Maidaniuc este provocat de creierul omului, de lipsa de rutină, de diferenţele dintre oameni şi de ceea ce poată învăţa de la ei.

"Dacă aş spune că sunt bun, sunt bun din cauza/ datorită lor, pentru că ei sunt buni. E o pasiune, cu siguranţă, întreţinută de toate acestea. Cred că aveam în jur de 17 ani, când am avut contact prima oară cu acest domeniu. Domnul profesor Crâşmaru, din Dorohoi, ne preda psihologia la şcoală şi mi-a plăcut mult. De atunci am început să cochetez cu psihologia şi deşi am urmat o facultate de inginerie, am ajuns ca ulterior să mă întorc la psihologie şi de atunci numai asta fac. Am început în 2006, deci cam de zece ani numai cu asta mă ocup".

Cu ce lucrează psihologul? Cu depresii, anxietăţi, fobii, adicţii. Ce determină depresiile? "La cei cu care lucrez, primele informaţii care vin sunt din mediul în care trăiesc, greutăţile vieţii. De foarte multe ori, depresiile sunt cauzate de problemele în cuplu, cred că 60% din cazurile cu care am lucrat sunt cauzate de aceste probleme, mai sunt depresiile pe care eu le numesc sezoniere, de regulă înaintea sărbătorilor sau a unor evenimente importante de peste an- persoanele care se simt singure sau tendinţe depresive. De regulă nu sunt depresii majore, dar necesită atenţie. Mă aştept ca şi la sfârşitul anului sau începutul anului viitor lucrurile să se înrăutăţească, numărul solicitărilor să crească".

Dar ce înseamnă pentru psiholog să sondeze sufletul omului? În primul rând, fundamentul relaţiei client- psiholog trebuie să fie sinceritatea, deschiderea.

"Dacă omul este împins de la spate de prieteni, de familie, relaţia nu funcţionează, sau funcţionează foarte greu. Ca să spun cum e să sondezi sufletul? Primul lucru este cum să abordezi foarte neutru ce se întâmplă acolo. Nu am voie să transfer trauma către mine sau către alţii. Nu e vorba că nu am voie să empatizez cu el, dar ar fi prea mult pentru mine, în primul rând. Nu aş mai avea o protecţie în ceea ce înseamnă relaţia psiholog- client. De obicei, lucrurile se spun foarte sincer, se ajunge la problemă într-un timp relativ scurt atunci când clientul ştie foarte bine ce vrea să facă. Parte din procesul terapeutic este rezolvat numai prin propria voinţă a clientului atunci când vine să discute cu psihologul pentru că se aşteaptă la ceva şi îţi dă toate informaţiile cu care te apuci să faci un proces terapeutic. E vorba de resursele şi informaţiile pe care le are clientul, cu care psihologul lucrează. Noi lucrăm cu materialul clientului".

"Omul are resurse nelimitate"

George Maidaniuc nu e genul de psiholog care să-ţi dea umărul pe care să plângi, ci genul care abordează metode mai "contondente".

"Plec de la premisa că fiecare om e puternic şi poate să treacă peste orice. Nu funcţionează însă cu toate lumea. Sunt situaţii sau oameni foarte demoralizaţi şi care necesită o atenţie mai deosebită. O atenţie în sensul de protecţie. Ei vin în cabinetul de psihologie să aline durerea. Nu ştiu dacă ăsta e cel mai bun lucru, eu caut mai adânc să văd ce anume a creat acea durere pentru a nu se ajunge în situaţia în care cineva trebuie să-şi plângă sau să-şi strige durerea. Cred că sunt atipic din punctul acesta de vedere pentru că sunt mai intruziv. Funcţionează la majoritatea persoanelor, dar nu la toată lumea. Sunt o serie de tulburări la care nu se pretează tipul ăsta de abordare. Dar eu mă bazez pe faptul că orice om are resurse nelimitate şi atunci acţionez ca atare".

Facem apel la psiholog să se imagineze într-o schiţă cu clientul său. Ce vede?

"M-aş vedea în spatele unui pacient privind în faţă o viaţă a lui şi încercând să-l ajut ca o voce interioară, nu neapărat ca un mentor. Nu aş vrea să fiu cel care trage de persoana respectivă ci să fiu persoana care stă în spatele lui şi poate să-i arate drumul. Mai exact, o persoană care îl ţine de umăr, nu care îl trage ca pe o căruţă. Un parteneriat".

Simte dezamăgire atunci când vede că metodele sale nu dau rezultate, că pur şi simplu "chinuie" clientul, că acel client îl pune pe piste greşite. "Dacă informaţiile pe care le primesc la început sunt minciuni, şi terapia va fi o minciună la sfârşit. Eu nu fac muncă de detectiv, eu lucrez cu materialul clientului, ceea ce mi se oferă, asta folosesc şi dacă e ceva incorect, atunci totul va fi incorect. Şi da, este o dezamăgire pentru mine atunci când văd că nu răspunde la ceea ce fac sau o dezamăgire ar fi cea în care, deşi pacientul îmi oferă toate informaţiile, prezintă o rezistenţă la schimbare foarte mare. Chiar am avut anul trecut o persoană care a avut o rezistență cu care am lucrat destul de mult, dar nu a funcţionat".

Psihologul oboseşte şi merge la psiholog

S-a întâmplat de-a lungul carierei sale să obosească din cauza încărcăturii clienţilor săi, pentru că aşa se numesc cei ce-l caută pentru a-i cere ajutorul.

"Vorbim de persoane care suferă de depresie, care au un anume grad de risc spre suicid, trebuie să lucrez cu persoane care sunt sensibile şi trebuie să am mare grijă şi mare responsabilitate, practic ai viaţa omului în mână. Dar cu tratamentul care de regulă se prescrie pentru astfel de afecţiuni şi cu ceea ce face psihologul, se rezolvă problemele. Ca încărcătură, însă, există acea perioadă în care depresiile îşi spun cuvântul, mai pregnant a fost anul trecut când am avut foarte multe cazuri de depresie grave, dar care au dat rezultate bune, cu tratament şi cu ajutor psihiatric. Din păcate, astfel de cazuri sunt tot mai multe. Pentru asta sunt aici".

Şi da, a ajuns şi la faza în care să simtă că nu mai poate, când a vrut să-şi ia lumea în cap şi să se tot ducă pentru că, până la urmă, e tot om, tot o minte are, tot un suflet. Şi indiferent cât de bine antrenat ar fi să nu translateze suferinţele celor din faţa sa în propriul suflet, oboseşte. Cel puţin oboseşte.

"În urmă cu câţiva ani, programasem foarte multe cazuri de depresie în aceeaşi zi. După o zi de lucru cu şase sau şapte persoane, am simţit că sunt foarte epuizat şi văd lucrurile foarte negativist. Aici e vorba de acea protecţie care a căzut şi mi-am dat seama că riscurile sunt mari când lucrezi cu tulburări din acest spectru. Şi eu, la rândul meu, merg la psiholog şi descarc acele lucruri neplăcute. Noi suntem ca într-o mare familie, lucrurile acestea se întâmplă între noi. Nu ştiu în ce măsură se întâmplă în cazul medicilor psihiatri, dar cred că lucrând cu afecţiuni psihice şi psihiatrice, automat apare necesitatea de a te proteja. Din suprasolicitarea pe care am simţit-o am găsit şi partea bună, mi-am cunoscut limitele".

Pentru puţin timp, deoarece, spune George Maidaniuc, atunci când îți impui o limită te motivezi să cauţi alta. "Orice limitare dezvoltă creativitatea pentru că altfel ne-am limita doar la ce ştim şi am trăi aşa...".

Citeşte omul şi din postura pe care o are. "Psihosomatica ne ajută foarte mult la citirea unor chestiuni ce ţin de posturi, gestică, mimică, îţi iei câteva informaţii fără să foloseşti vorbirea. În plus, noi, psihologii, în timpul sesiunilor de terapie, urmărim foarte mult nişte mişcări ale clienţilor în momentul în care le punem nişte întrebări, practic dialogul poate e aparent unul banal, dar informaţiile pe care le culegem noi, chiar le şi notăm, sunt foarte complexe. Chiar dacă aparent pacientul pleacă din cabinet şi spune că a vorbit despre luna plină de pe cer, informaţiile pe care le lasă aici sunt de altă natură şi pe care terapeutul le interpretează ulterior".

Psihologul se enervează şi uneori cedează

Simte când cel din faţa lui va face o "prostie" astfel de cazuri fiind cele de adicţie. Povesteşte că persoanele dependente de ceva, fie de alcool, fie de jocuri, sunt impinse de la spate de cei apropiaţi să caute ajutor şi folosesc acest ajutor tocmai să dovedească faptul că sunt dependenţi şi nu pot scăpa, indiferent de cât ar încerca. Tocmai asta îl motivează să încerce, să lupte cu adicţiile clientului său, oricât de greu ar părea. Uneori reuşeşte, uneori se declară învins şi nu se teme să recunoască asta. Va mai încerca şi cu alţi dependenţi, va intra din nou în jocul de-a şoarecele şi pisica, deşi asta îi consumă resursele, îl consumă. Îşi găseşte însă forţa de a continua în cazurile "fericite".

"Ce-mi place cel mai mult la job-ul ăsta e că atunci când ai rezolvat cazul şi vezi persoanele pe stradă, îşi dai seama dacă totul e Ok sau nu. Inclusiv postura omului se schimbă atunci când a trecut de nişte traume sau pur şi simplu îţi mai trimit câte un mesaj sau o vorbă bună. Asta mi se pare cea mai bună plată, când ştii că totul e bine. De multe ori, parte din temele pe care le dau clienţilor se desfăşoară în mediul în care trăiesc sau locuiesc. Parte din tulburările cu care lucrez sunt din sfera fobiilor, anxietăţi, depresii. Multe persoane au ca şi temă cheltuirea energiei fizice în mediul în care trăiesc şi de multe ori îi văd plimbându-se prin oraş, făcând nişte lucruri, ne întâlnim chiar, schimbăm priviri".

Spune despre sine că e deschis discuţiilor cu orice persoană care are nevoie de ajutor şi conştientizează acest lucru. Nu de puţine ori i s-a întâmplat să stea de vorbă cu oameni care aveau o problemă şi care imediat ce au auzit că este psiholog, să se "deschidă", chiar dacă întâlnirea se întâmpla într-un cadru atipic unei şedinţe de terapie.

"De obicei persoanele care se întâlnesc cu un terapeut şi vor să spună ceva, o fac fără să cunoască foarte bine terapeutul, pur şi simplu se destăinuie. Există nevoia de deschidere. Dar! E important cum văd ei terapeutul. Aici e o altă problemă: psihologul e, în opinia multora, o persoană care se ocupă cu probleme mintale. Nu aş putea spune că nu e chiar aşa, dar noi suntem o specie aparte, de foarte multe ori noi lucrăm şi cu persoane foarte sănătoase, nu trebuie să ai o problemă mintală ca să vii la psiholog. Aici e diferenţa între psiholog şi psihiatru. Psihiatrul lucrează cu, spunem noi, partea "hard" a psihicului uman şi noi lucrăm cu "softul" care rulează...".

Nu puteam să-l lăsăm pe George Maidaniuc fără să ne dea un răspuns la o întrebare care, mai devreme sau mai târziu, ne-o vom pune cu toţii: o problemă pe care refuzăm să nu o recunoaştem nu există?

"Dacă nu vrem să ne gândim la ea şi o izolăm, clar că există. Problema este dacă ştim că e problemă sau nu. Dacă ştim că e o problemă şi îi căutăm rezolvarea, atunci putem spune că la un moment dat trăim cu ea şi am rezolvat-o dar atâta timp cât o ascundem, nu facem decât să împingem problema în viitor. Cu cât este în faţa noastră, cu atât ne vom lovi de ea. Ori o privim în ochi, o punem în prezent şi o trecem la trecut, ori o împingem în faţă, ca pe un bulgăre de zăpadă care se va face mai mare". Ar fi bine să reţinem.

 

Spune-ne opinia ta