"Aveam în facultate colegi care credeau că dacă lor le place căţelul, sau pisica, este foarte ok. În momentul în care vedeau cai tăiaţi, pisici sau câini călcaţi de maşină, leşinau... Când faci chestia asta, te gândeşti că nu vei vedea animale fericite, decât dacă te duci la cabinete de animale mici, care merg la tuns, la spălat sau la tăiat unghiile. În rest, nici acolo, că dacă a ajuns la cabinet, e clar că e bolnav, are o problemă, fericit îl vezi acasă...."

Se uită lung la bani, şi pal
Se clatină, ca dus de-un val,
Apoi la cal priveşte drept;
Cu paşii rari, cu fruntea-n piept,
S-apropie de cal.
Cuprinde gâtul lui plângând
Şi-n aspra-i coamă îngropând
Obrajii palizi: - "Pui de leu,
Suspină trist. Odorul meu,
Tu ştii că eu te vând!"

Sunt câteva versuri din "El Zorab", de George Coşbuc, despre care mulţi dintre noi am învăţat în şcoală. Povestea ataşamentului dintre om şi animalul său e veche, de sute de ani ne iubim animalele, le respectăm, le protejăm în măsura în care putem pentru că ştim că ajutorul de la ele vine. Sau măcar aşa ar trebui.

Proiectul "Oameni şi meserii" a ajuns în lumea animalelor, acolo unde trudesc medicii veterinari, cei care au ales să vindece "pacienţi" care nu ştiu să explice unde-i doare şi de la ce. Au absolvit facultatea de medicină veterinară şi au ales să-şi facă meseria într-un mediu nu tocmai curat, printre animale mari.

Vasile Negrii este unul dintre medicii veterinari din judeţ care a crescut printre animale, le-a văzut suferinţele şi le-a alinat. Din 1999 este medic veterinar, iar noi l-am găsit la Prăjeni.

"A fost ceea ce am simţit. Din clasele primare am început să fac tratamente, injecţii, pentru că tatăl meu era asistent veterinar. Firesc, am urmat liceul veterinar, facultatea de medicină veterinară la Iaşi. În liceu făceam chiar tot sectorul tatei, contra cost", râde medicul veterinar.

A remarcat faptul că banii sau, mai bine spus, lipsa lor, influenţează modul în care stăpânul de animale investeşte în sănătatea necuvântătoarelor sale.

"La animalele mari nu e ca la căţel sau la pisică, atunci când omul ar fi în stare să dea şi ultimul ban ca să-l trateze. La vacă, la cal, omul întreabă cât costă şi se gândeşte că ar fi mai bine să-l dea la abator. Cam aşa se întâmplă, dar nu la toată lumea. În ce priveşte animalele mari, noi suntem destul de în urmă ca dotări, nu există ecograf, nu există mese chirurgicale. Încercăm să prindem un proiect în sensul ăsta, dar aşteptăm pentru e foarte greu".

Tratamente pe caiet şi copite în piept

E o meserie cu riscuri? Ar putea spune şi aşa, dacă se gândeşte la faptul că nu-l lasă inima să lase un animal bolnav, chiar dacă ştie că proprietarul lui nu are bani atunci, pe loc. Astfel că-l trece la caiet.

"La mine zona este destul de bogată, ca număr de animale. Bovine- avem cam două mii, ovine- cam opt mii, caii au scăzut foarte mult pentru că lumea s-a mai mecanizat. Dacă în 1999 aveam cam 800 de cabaline, acum avem 380, porci sunt vreo 1500- 2000. La Crăciun scad foarte mult, că lumea îi taie, apoi în primăvară numărul lor creşte din nou, fluctuează. Singura problemă este cea financiară. Mie dacă mi-a plăcut de mic meseria, o fac, însă am ajuns să facem tratamente pe datorie. Dacă vă arăt caietele... cred că am de încasat vreo 30.000 de lei prin sat, chiar şi la marii fermieri. Am pe cineva la Odaia Veche, care a primit subvenţia pe 2015 abia în august anul acesta. Mulţi vin şi spun: fă-mi, că-ţi dau banii când iau subvenţia, asta în condiţiile în care ar trebui să primească banii în februarie- martie. Anul ăsta banii au venit în august- septembrie".

A trecut şi prin aventuri "dureroase", fiind muşcat de câini sau lovit de vacă.

"Aveam o vacă cu ruptură de uger, curgea şi lapte, curgea şi sânge. Se tăiase într-un gard şi în stradă o reparam. Când să termin de cusut, mi-a tras cu picioarele din spate în piept, probabil şi de durere şi de stres. M-am dat peste cap şi am căzut în patru labe. M-a durut rău, din fericire nu a fost cu fractură, dar m-am învineţit bine", zâmbeşte cam dureros Vasile Negrii.

Fiecare sezon cu activităţile lui

Pentru medicul veterinar şi tehnicienii săi, căci are şi ajutoare, anul se măsoară în sezoane: de fătare, de boli cauzate de ceea ce mănâncă animalele, în tăieri. Umblă peste tot, răspunde la solicitări, aşteaptă în cabinet un telefon, află despre ceea ce se întâmplă, mai povesteşte cu colegii. Şi multă, multă hârtie. În birou, o bibliotecă plină de bibliorafturi în care se găsesc tot felul de situaţii. Birocraţia a ajuns şi în tot ce înseamnă medicina veterinară. Revenind la sezoane?

"De exemplu, în februarie- martie, mai toate intervenţiile sunt pe distocii, fătări. Pe toamnă, sunt foarte multe indigestii la bovine, pentru că mănâncă plante cu seminţe. Când apare lucerna în primăvară, apare timpanismul, atunci când animalul se umflă. Deci totul este sezonier".

Se întâmplă însă des ca proprietarii de animale să refuze îngrijirile din motive financiare- ori pentru că nu rentează din punct de vedere economic ori pentru că pur şi simplu nu-şi permit să rupă de la gura copiilor pentru animal, chiar dacă acel animal îi asigură hrana. Nici nu ne mirăm- dacă medităm la lipsa de interes a oamenilor faţă de semenii lor, ignorarea semenilor, ne dăm seama că ar fi un efort prea mare să ne pese mai mult de animale. Chiar dacă ele sunt mai sincere.

"La o fătare de exemplu: nu poate făta vaca, nu se poate remedia manual problema şi se ajunge la cezariană şi îi spui omului că intervenţia costă atât. Unii refuză şi preferă să apeleze la sacrificarea de necesitate. O cezariană la bovine ajunge la vreo 300- 400 de lei, iar dacă bovina valorează în sine 1.000 de lei, vă daţi seama că nu mulţi achită 30- 40% din valoarea ei pentru o cezariană. Practic, se sacrifică doar bovina, nu şi viţeluşul. Vreau să vă spun că am avut viţeluş salvat chiar în abator. S-a dus omul cu vaca, animalul se asomează, se face incizia repede şi se scoate viţelul. E o raritate, e drept, pentru că timpul trebuie să fie foarte scurt de la sacrificare până la scoaterea viţelului pentru că în momentul în care inima mamei a stat, el nu mai respiră, oxigenarea sa se face prin cordonul ombilical din sângele mamei. În momentul în care s-a întrerupt circulaţia mai poate rezista un minut- două".

Din fericire, adună şi satisfacţii profesionale şi omeneşti- de ce nu?, atunci când reuşeşte să salveze un animal, mai ales aflat într-o situaţie limită. Atunci se simte chiar fericit. "Sunt oameni care sunt ataşaţi de acel animal, nu neapărat că le asigură existenţa, sunt oameni care au şi câte zece vaci, dar sunt ataşaţi de ele şi preferă să încerce orice, chiar dacă nu le oferi garanţii că se poate rezolva cazul. Îmi aduc aminte de o familie, a cărei vacă stătea lată. În timpul fătării, vaca depune un efort foarte mare, ca orice mamifer, ei şi eu i-am învăţat să le dea un pic de apă caldă cu o mână de tărâţe. Femeia a ascultat ce am învăţat-o, doar că i-a dat un cazan, nu un pic, vaca a făcut intoxicaţie, sângele a devenit foarte vâscos şi nu mai poate pompa. S-a luat sânge cu un trocar, pentru că nu intra pe ac, pe partea cealaltă îi făceam perfuzii cu glucoză, cu ser fiziologic. Până la urmă, a scăpat. Proprietarii animalului, or fi vreo şapte ani de atunci, şi acum au vaca şi cum mă văd, îşi amintesc de caz. Altădată, am stat patru ore în drum cu un cal trântit jos. Avea colici şi o intoxicaţie alimentară, îl scăpase pe câmp şi mâncase porumb. Sunt părţi frumoase în meseria asta, dar nu-ţi permiţi să umbli la costum, ci numai în echipament de lucru, în cizme. Astăzi m-am îmbrăcat aşa că vă aşteptam", spune zâmbind Vasile Negrii.

Pe româneşte, despre fătare

Părinţii locuiesc în Flămânzi, chiar lângă fostul sector zootehnic, aşa că a ştiut de la bun început că nu va fi o meserie curată şi bine- mirositoare.

"Când eram copil, am stat două ore pe burtă lângă vacă. De ce pe burtă? Păi vaca stătea jos. Dacă vaca nu s-a chinuit foarte mult, fătarea e mai simplă. Se rupe apa, se dizolvă dopul cervical, se scurge un mucus, se produce acea dilataţie, apoi se sparge lichidul amniotic, iar viţelul poate sta acolo şi o oră, şi două, şi trei, până se rupe corbonul ombilical. Ca să iasă, viţelul are două variante, ori cu spatele- cel mai fericit caz, sau cu faţa. Cel mai frecvent, cu capul între picioarele din faţă, iar atunci trebuie să ai şi grija picioarelor şi grija capului că dacă capul rămâne în urmă, sau rămâne un membru, vaca nu poate făta. Atunci intervine mâna medicului. Aşezi viţelul pe poziţie, îi pui nişte frânghiuţe pe picioare şi pe cap, ca un căpăstru, ca să nu se asfixieze....", descrie medicul veterinar miracolul din lumea animalelor.

Curiozităţi medicale? Cum să nu? Când apar trei viţeluşi la o fătare, cum altfel s-ar putea numi? "Chiar în ultimii doi ani, am avut două vaci cu trei viţei. În cazul gemenilor, ei pot fi monozigoţi- în momentul în care celula-ou se divide în două şi avem doi embrioni, sau se crează doi sau trei embrioni din prima. Gemenii monozigoţi seamănă leit, ceilalţi nu. Cu trei, două cazuri în 17 ani! Au supravieţuit doi din trei, unul, cel care a murit, fiind dat altcuiva, ceilalţi doi i-a păstrat proprietarul. În următorul an, vaca a fătat doi. La oi e mai frecventă fătarea gemelară. La cai se întâmplă foarte rar. Şi la vaci se întâmpă foarte rar. Dacă în 17 ani am avut două cazuri, în condiţiile în care am o mie de fătări pe an, vă daţi seama că e foarte rar".

"Când faci medicină veterinară, te gândeşti că nu vei vedea animale fericite

Nu crede că a dat dovadă de patriotism atunci când a decis să rămână în ţară, în ciuda tuturor celor care plecau spre un viitor mai bun. Crede că aşa i-a fost destinul, să-şi întemeieze o familie, să aibă un copil pe care să-l vadă crescând şi să se bucure cu toată inima de mai puţin.

"De multe ori, mă gândesc ce s-ar fi întâmplat dacă aş fi plecat în afară, pe vremea când am terminat facultatea se pleca în Canada. Probabil că dacă n-aveam copilul, aş fi plecat, nici nu ştiu dacă ar fi fost mai bine sau mai rău. Dar acum, nu pot să mă plâng, dar ar trebui să fie totuşi mai bine. Ideea este că dacă îţi place ce faci, poţi trece mai uşor peste anumite impedimente din punct de vedere financiar. Dacă nu-ţi place... Mă şi uitam, aveam în facultate colegi care credeau că dacă lor le place căţelul, sau pisica, este foarte ok. În momentul în care vedeau cai tăiaţi, pisici sau câini călcaţi de maşină, leşinau... Când faci chestia asta, te gândeşti că nu vei vedea animale fericite, decât dacă te duci la cabinete de animale mici, care merg la tuns, la spălat sau la tăiat unghiile. În rest, nici acolo, că dacă a ajuns la cabinet, e clar că e bolnav, are o problemă, fericit îl vezi acasă....Mie îmi plac toate animalele, mai puţin pisicile".

De ce nu-i plac pisicile? Le consideră nesincere. În schimb, acasă are trei căţei, la insistenţele fiicei, de mărimi diferite şi cu personalităţi diferite.

Amintiri crude din anii de facultate

Îşi aminteşte de practica din anii de facultate, despre operaţiile interminabile pe animalele mari, în special pe caii compromişi de diverse afecţiuni, mai ales fracturi.

"Orice cal care îşi rupe un picior devine inutil, pentru că de regulă sunt folosiţi la muncă, iar recuperarea este aproape imposibilă după o fractură- în condiţiile în care animalul trebuie să fie imobilizat. Chiar şi acum, cu tehnologia de azi, un picior rupt la un cal înseamnă compromiterea animalului. În teorie se poate rezolva, ne arătau la cursuri filmuleţe cu cai prinşi în chingi pe sub burtă, puşi să stea în apă, astfel încât efortul să fie nimic, să nu se sprijine pe piciorul rupt. Dar cum să ţii un cal imobilizat sau suspendat atunci când el, prin natura lui, stă pe picioare? Pe atunci facultatea cumpăra caii la un preţ mic. Prima dată ajungeau la chirurgie, unde se făceau operaţii, după aia la anatomie. A fost un scandal cu Protecţia Animalelor... Începeau operaţiile dimineaţa la 8, cu doză de narcoză şi când vedeai că începe să mişte, mai făceai o injecţie. Operaţiile însemnau cam 80. Un student pe copită, unul pe ochi, altul pe intestin. Pare criminal, dar aşa se învăţa atunci. Ei, şi a venit Protecţia animalelor, era domnul profesor Burtan. L-au întrebat de ce nu omorau animalul înainte de a începe operaţiile, iar el a răspuns sincer: dacă l-am omorî, atunci am face necropsie, nu operaţie, or noi facem intervenţii chirurgicale, studentul trebuie să ştie că animalul se mai poate mişca dacă anestezia nu a prins bine sau dacă se reduce. Acum, am un băiat care e în anul V şi-mi povestea că nu prea mai au pe ce să facă practică, pentru că nu prea mai sunt ferme. Pe vremea mea, în clinica de reproducţie, nu era săptămână în care să nu se facă o cezariană, dar existau acele ferme în jurul Iaşului şi cum apărea o problemă, puneau animalul în camion şi îl aduceau la facultate".

Despre eutanasie

Cum priveşte eutanasia la animale? O decizie dificilă, dar inevitabilă atunci când suferinţa animalului este foarte mare.

"Când îmi făceam casa de la Flămânzi, aveam un căţel, asta se întâmpla prin 2005. Nu am crezut vreodată că voi fi capabil să-mi eutanasiez propriul câine, dar am fost nevoit pentru că se chinuia prea mult. Avea o tumoră în zona gâtului, am încercat orice tratamente, nu am reuşit să-l fac bine şi atunci am decis că eutanasia îl va salva de suferinţă. Nu am făcut prea multe, în afară de căţelul meu am mai avut două cazuri aici în Prăjeni şi încă două cazuri la căţeii unor cunoştinţe din Botoşani, unde nu se mai putea face nimic, animăluţele fiind şi bătrâne şi bolnave. Oricum, greu te desparţi de un animăluţ pe care îl ştii de pui, te doare".

Oricine a avut un animal în casă îşi aduce aminte de durerea pe care a simţit-o atunci când a fost nevoit să se despartă de el. Aşa că înţelegem pe deplin opinia medicului veterinar.

Medicul este chemat la gospodăria unui vecin al cabinetului veterinar. Acolo un căluţ frumos aşteaptă consultaţia, pentru ca proprietarul să ştie dacă îl poate scoate la plimbare sau nu. Vasile Negrii intră în curte, consultă animalul, schimbă păreri cu moş Ion şi se declară mulţumit. Căluţul e în regulă.

Plecăm de la Prăjeni cu gândul la El- Zorab şi la ceea ce medicul ne-a spus: medicina veterinară nu presupune animale fericite, ci aflate în cele mai grele momente ale vieţii lor.
 


 

CITEȘTE ȘI: "Calendar ortodox, 23 noiembrie: Sf. Cuv. Antonie de la Iezerul Vâlcii; Sf. Ier. Amfi..."