Viaţa noastră ar fi altfel dacă nu i-am cunoaşte. Dar în multitudinea lor, aduc câte un plus, învăţăm câte ceva, ascultăm, experimentăm, ne şi amuzăm. Bărbaţi şi femei, împart aceeaşi meserie, menită să ne facă viaţa mai uşoară atunci când ieşim la cheltuit bani. Sau investit, cum ar spune alţii, ca să nu-i apuce disperarea că portofelul a rămas gol.
Vânzătorii, despre care vorbim în cadrul proiectului "Oameni şi meserii" reprezintă o categorie profesională diversificată. Sarcinile de serviciu ale celor din hipermarketuri sunt diferite de cele ale vânzătorilor din magazinele de cartier. În magazinele mari, fiecare îşi cunoaşte bucăţica de sector, este răspunzător pentru ea, pune marfă, o numără, o mută, răspunde clienţilor, îi îndrumă, iar la casă sunt alţi angajaţi care încasează.
În magazinele mai mici, toţi centrează, toţi dau cu capul, după cum spune şi o vorbă populară. Vin la serviciu, numără stocurile, recepţionează marfă, servesc clienţi, fac recomandări, pun marfa pe căprării apoi la locurile stabilite- industrialele la industriale, alimentarele la alimentare.
"Fetele de la magazin"
Într-un astfel de magazin de cartier le găsim pe Mihaela, Angela, Raluca şi Mihaela. Mihaela şi Raluca sunt în schimbul de dimineaţă, iar după prânz vor fi înlocuite de Angela şi Mihaela. Cam o oră durează schimbul de tură, pentru că se numără banii şi se predau de la una la alta, se schimbă preţuri la mărfuri, după cum indică cei de la societate, se aranjează marfa pentru că iată!, vine a doua sau a treia tură de aprovizionare. În general sunt patru aprovizionări de la depozit pe zi, la care se mai adaugă şi cele ale agenţilor, printre care şi cei cu lactatele.
În magazin e ca la moară, rar trece un minut în care să nu fie un client măcar care să dorească să cumpere ceva, orice. Fie că e un detergent, fie că e un produs cosmetic, ori o făină, un pateu, un plic de zahăr vanilat, ceva. Şi-au creat aici un soi de familie, deşi nu se cunoşteau dinainte de a se angaja la societatea ce administrează magazinele de cartier. Dar sunt prietene cu toate şi cred că ideea de colectiv bun este ceea ce le dă putere să mai treacă peste încă o zi, peste încă o săptămână. Pentru că, spun ele, e greu să lucrezi cu oamenii, mai ales că fiecare are câte o pretenţie sau mai multe.
"Unii sunt mai drăguţi, mai simpatici, parcă se luminează chioşcul când intră, îţi dau un sentiment pozitiv, parcă-ţi şi merge mai bine în ziua aia. Sunt alţii, mai ciufuţi, care parcă-ţi strică ziua. Am remarcat că dacă de dimineaţă ai un client mai dificil, aşa o duci până când se termină tura. Nu, nu se transmite şi la tura cealaltă", râde Mihaela. Raluca o completează: "Şi dacă apuci să scapi ceva, să strici de dimineaţă, tot aşa o duci în continuare", zâmbeşte şi ea.
Mihaela lucrează în vânzări de când a terminat şcoala, în 1993, mai întâi la Braşov, iar din 2001 în Botoşani, aici unde s-a mutat cu întreaga familie. Experienţa îşi spune cuvântul pentru că face conversaţie cu clientul din faţă, timp în care reţine ce i se cere, bate în casă, caută produsul solicitat, eventual oferă şi o alternativă, testată de ea acasă, mai întreabă de copii sau de nepoţi, "ce face doamna, ce mai găteşte azi?".
"Trebuie să ştii să socializezi, pentru că aşa cum te porţi tu, aşa îţi răspunde şi clientul. E drept, poate nu toate zilele noastre sunt bune, mai avem şi probleme acasă, ne facem griji pentru copii, pentru familie, ne mai doare una- alta, avem şi noi necazuri, dar e important să nu le aduci la serviciu. Aici trebuie să faci eforturi să nu-ţi arăţi durerea şi să încerci să serveşti omul cu tot ce-i trebuie. Ne-am făcut aici în cartier clientelă, dar vin şi oameni din calte zone ale oraşului, ne-am învăţat cu ce preferă. Sunt unii clienţi care îşi fac cumpărăturile pe o lună, de la produse de curăţenie până la alimentare", povesteşte Mihaela.
Clienţi simpatici, clienţi cusurgii
Sunt însă şi cusurgii despre care doamnele nu vor să vorbească dar i-am întâlnit în mai multe rânduri la chioşcul de cartier. De ce rezervele de lumânări nu intră în felinarul acela, de ce nu mai există la raft un produs şi de ce vânzătoarea recomandă altul, de unde ştie ea că e mai bun, de ce, de ce şi mai apare şi întrebarea: Da' mata ce interes ai? Nu de puţine ori ne pierdem noi răbdarea în faţa unor astfel de scene, dar vânzătoarele nu au voie să reacţioneze. "Şerveţele nazale aveţi?". "Da, la 4 lei sau la 6 lei". "Daţi-mi un pachet la 4 lei", spune clienta, plăteşte şi iese.
Mihaela, cea care o servise, admite că între clienţi şi ele apare un soi de prietenie, de relaţii cu clienţii, mai ales cu clientele. Schimbă impresii, schimbă reţete. Remarcă însă şi momentele mai puţin plăcute, pe care nu le critică ci doar le enunţă, aşa, plat, fără nuanţe. "Avem clienţi care stau o grămadă să-şi numere banii. Alţii parcă vor să te sfideze şi iau bonul şi îl verifică, citesc tot bonul, fac socoteala în cap, le iese cât scrie şi pe bon şi se declară mulţumiţi. Asta în cel mai bun caz, în condiţiile în care, vedeţi şi dumneavoastră cum e la noi, în spatele lor se adună rând şi stau oamenii şi aşteaptă.... se mai ceartă clienţii între ei, se mai întâmplă. Este lume ciufută tare, ce să zic. Am întâlnit tot felul de oameni de când lucrez aici. De asta se spune că fiecare meserie are părţi bune şi mai puţin bune, dar în comerţ e greu, tocmai faptul că trebuie să lucrezi cu omul, aşa cum este el, este cel mai greu. Bănuiesc că în toate domeniile e la fel. Trebuie să fii atentă să-i prezinţi omului ce vrea el, apoi trebuie să fii atentă să încasezi corect, că altfel eşti bun de plată. Şi să nu credeţi că e mai greu cu bătrânii decât cu tinerii. Bătrânii vin cu listuţa, îşi fac planuri de acasă cu ce au de cumpărat. Oricine ar fi în faţa ta, trebuie să-l tratezi cu atenţie, pentru că altfel îţi şi spune că data viitoare nu mai vine", spune Mihaela.
Raluca lucrează în vânzări de un an şi jumătate, după o experienţă de câţiva ani în Italia. Acolo l-a născut şi pe băieţelul care acum are 5 ani, şi şi-a crescut fetiţa care tocmai sărbătorea împlinirea a 10 anişori.
Raluca e mândră de copiii ei şi asta îi dă forţa să se adapteze continuu la ce înseamnă comerţul în România, în Botoşani. "Am stat în Italia aproape nouă ani, m-am învăţat într-un fel şi de când m-am întors, mă tot chinui să mă adaptez", spune Raluca, în timp ce schimbă preţurile la câteva produse alimentare. Se pregăteşte să predea tura şi trebuie să lase totul în ordine. Cum se schimbă preţul?
"Păi ne sună de la contabilitate, ni se cere stocul la un anume produs, şi după ce-l comunicăm, ni se spune: îl scădeţi de la 10 lei la 9 lei şi 15 bani, de exemplu, sau de la 3,30 lei la 2,90. Preţul poate şi creşte însă, nu doar scădea", explică Raluca.
"Cert este că dacă te mocăi şi nu te mişti repede, stai peste program şi nu convine nimănui să se întâmple asta", adaugă Mihaela.
"Aici îmi place că e cald"
Urmărim schimbul de tură. Pe jumătatea de magazin dedicată produselor industriale, Mihaela predă Angelei, pe cealaltă, Raluca predă Mihaelei, ultima venită în "gaşcă".
Mai exact, din august, dar până atunci a lucrat tot în comerţ, inclusiv în cel en gros. Când o întrebăm care este lucrul care-i place cel mai mult aici, la actualul loc de muncă, răspunsul ne surprinde. "Îmi place că e cald şi e bine. La depozit mi-era frig tot timpul, erau halele alea mari, înalte. Nu te puteai încălzi. Am avut tot felul de aventuri, am căzut "de pe casă", cum spuneam noi, adică de pe stand. Primeai marfă, dădeai marfă, scriai avize, totul se derula foarte rapid. Acolo a fost cel mai greu, în condiţiile în care eu lucrez în comerţ din 2003, de când am terminat şcoala. Aici îmi plac şi fetele, colectivul e foarte important", spune şi Mihaela- mică.
Concentrate, Mihaela şi Raluca numără ce au de numărat, servesc clienţi, când una, când alta. În timpul ăsta, Angela recepţionează marfa şi rapid o împarte pe categorii. Mihaela, colega ei, îi predă gestiunea. Parcă nici nu ne mai surprinde când ne spune că cel mai bun lucru din magazin e colectivul în care lucrează.
"Într-un loc în care lucrezi, colectivul contează foarte mult. Dacă nu e ca lumea, apar frustrări, vorbe, ceartă, dezbinare. Aici e altfel, există încredere. Când e de făcut treabă, facem treabă, când avem de râs, râdem, dar fără să oprim treaba. E frumos, e o meserie grea dar e frumoasă. Chiar dacă mai apar şi clienţi dificili. Cu timpul, înveţi să-i gestionezi", explică Angela.
Cutii mari, mici, baxuri, PET-uri, tot felul ce produse îşi fac loc pe rafturi, sub rafturi, puse într-o ordine pe care poate nu o înţelegem de fiecare dată, în funcţie de cât de frecvent sunt cerute de cumpărători. Şi mâinile vânzătoarelor se mişcă repede, nu tac o clipă, preiau comenzi, dau din cap că au reţinut, trec dintr-o parte de magazin în alta, se încarcă cu produse, aduc altele, bat în casă preţuri. Ridică baxuri cu uşurinţă, le mută, le mişcă dintr-o parte în alta. Clienţii tot vin, uşa se deschide şi se închide cadenţat parcă. Ciuperci la cutie, ciuperci la borcan, produse de post, ingredient pentru borş, tocană, lapte bătut, şampon, săpun, hârtie albă, de împachetat, detergent de vase, de rufe.
Deasupra tuturor, pluteşte un aer ce anunţă sărbătorile. În curând, magazinul de cartier va fi plin tot timpul, de dimineaţă până seară, clienţii se vor perinda întruna, sacoşele se vor umple. Iar ele, vânzătoarele, vor servi pe fiecare în parte, vor asculta fiecare client, vor da din cap că au înţeles, vor oferi alte sfaturi, pentru că şi ele şi cumpără ce le trebuie acasă tot din magazin, vor bate în casă, vor încasa. Până la finalul turei. A doua zi o vor lua de la capăt, că aşa-i în comerţ.
