Că fiecare meserie e importantă, am stabilit încă de la primul episod al proiectului "Oameni şi meserii". Fiecare are dificultăţile ei, momentele bune şi cele proaste, în care mai că dai cu basca de pământ şi vrei să schimbi direcţia profesională.
De loc din Drăguşeni, Cristian Prisăcăruţă este inginer de peste 20 de ani şi după terminarea facultăţii de energetică a luat-o de jos, în ierarhia profesională, pentru a ajunge unde este acum.
"Am lucrat pe şantier, apoi la Electroconstrucţia, mai întâi ca muncitor, apoi maistru, apoi coordonator lucrări. La un moment dat Electroconstrucţia nu a mai avut lucrări şi mi-am făcut un AF. M-am ocupat de instalaţii electrice până în 2015 când am plecat în Anglia, unde am făcut interioare la nişte case, apoi în Germania. Mi-am lăsat acolo un ucenic, pentru că a trebuit să mă întorc acasă, soţia mea fiind bolnavă. Peste tot pe unde am fost am lucrat după proiecte".
L-am găsit la marginea Botoşanilor, prin Cişmea, acolo unde lucra la înlocuirea unor stâlpi. E îmbrăcat în haine de lucru. Urma, alături de colegii din echipă, să toarne beton pentru fundaţii, apoi să instaleze conductorii. Nu oricine poate face ce face Cristi Prisăcăruţă şi echipa lui.
"Trebuie să ai şcoală dar şi darul muncii, să-ţi placă ce faci. Şi mături dacă faci, dar dacă îţi place, e foarte bine. Nu trebuie să te gândeşti la probleme, trebuie să-ţi faci meseria, să pui suflet, să rupi din tine, ca o albină. Munceşti, munceşti până se termină bateria".
Meseria în care respecţi proiectul, fără abatere
Nu i se mai pare că are o meserie periculoasă, ba chiar ar putea enumera o grămadă cu un grad de pericol mai mare. Important însă, chiar vital, este să respecţi indicaţiile şi fişele tehnologice.
"Nu este periculoasă pentru că avem normative de protecţie a muncii şi dacă le respecţi nu se întâmplă nimic. Cred că e mult mai sigură. Când te urci pe stâlpi te legi cu centura şi cu două cordoane, un cordon din acela ţine 350 de kile, cu două ai 700. Important este să respecţi fişele tehnologice, vechile fişe, acum se cheamă proceduri operaţionale. Dacă le respecţi, câte un cui, câte o bucată de beton, câte un stâlp, finalul e instalaţia electrică. E ca un lanţ pe care pui câte o verigă".
Se oferă să ne "traducă" ce fel de reţele electrice vedem lângă noi.
"Lângă stradă sunt reţelele de joasă tensiune, până la postul de transformare. Avem acolo o tensiune de 0,4 kilovolţi, adică 400 de volţi. Apoi, de la postul de transformare sunt reţelele de medie tensiune, cele care au stâlpii din 60 în 60 de metri, până la 20 de kilovolţi. Reţelele de înaltă tensiune, de 110 kilovolţi. Astea de 20 merg până în staţie, iar între staţii, de exemplu între Botoşani şi Dorohoi, este reţea de transport, de 110 kilovolţi".
"Plângea de frig, îi îngheţaseră lacrimile pe obraz"
Cum a ales această meserie din multitudinea celor existente? Dintr-o amintire, dintr-o curiozitate.
"Când avem vreo 6 ani, erau nişte electricieni care au schimbat stâlpii la mine în sat, iar eu tot pierdeam timpul pe lângă dânşii, mă uitam la ce fac. Ei, după ce am terminat facultatea, am fost coordonator de lucrări la echipa respectivă. Cred însă că a fost ceva predestinat, nu ne alegem noi soarta. Am învăţat multe de la ei. Ca să fiu mai clar, meseria am învăţat-o după ce am terminat facultatea, un an de zile am fost electrician la echipă, pe şantier. Acolo înveţi orice. După aceea am fost pe post de maistru, inginer coordonator lucrări şi am ajuns să fac orice în instalaţii electrice pentru că facultatea te învaţă să înveţi, să studiezi, că cauţi, să cercetezi, să întrebi. Multă meserie am învăţat de la bătrânii care au lucrat cândva".
Acum e rândul lui să înveţe pe alţii, iar băieţii din echipă sunt aleşi pe sprânceană. A trecut prin multe cu ei, au lucrat şi vara, sub soarele care usca până şi transpiraţia de pe tălpi, dar şi iarna, când vântul puternic nu-i lăsa să inspire şi îngheţau urcaţi pe stâlpi.
"Odată ne-am dus să schimbăm stâlpi prin judeţ, era o reparaţie capitală şi până la 31 decembrie trebuia să chimbăm vreo sută de stâlpi. Era un frig groaznic şi aveam băiat urcat pe stâlp. Plângea de frig, îi îngheţau lacrimile pe obraz, îngheţase şi inima în el. N-am putut să luăm pauză, trebuia să terminăm lucrarea pentru că aveam termen limită. Aşa o ducem, altfel nu se poate".
Nici fiica lui Cristi Prisăcăruţă nu e străină de domeniu, a umblat şi ea şi echipa tatălui ei şi a pus mâna la muncă.
"Studiază inginerie medicală. Am luat-o cu mine la nişte lucrări la Ştiubieni şi a făcut inscripţii, a purtat casca. Avea vreo 13- 14 ani. I-a plăcut, deşi a fost greu. Punea şablonul şi vopseaua, dar eu fiind exigent, i s-a părut că e greu. Uneori îmi pare rău că sunt exigent, chiar şi cu băieţii mei, dar numai aşa pot fi coordonaţi. Trebuie şi blândeţe şi dragoste, dar mai ascunsă, nu etalată, să o ţii în sufletul tău. Am format mulţi ucenici. Câteodată îmi era milă de ei, dar aşa se învaţă meserie. Oricine poate face instalaţii când e timp frumos, când e soare blând, dar când plouă sau e lapoviţă, atunci e greu. Dar când îţi impui să faci ceva, faci, organismul se adaptează. Credeţi că sportivii de performanţă sunt altfel decât noi? Ei îşi impun să facă ceea ce fac. Aşa şi noi, ne impunem să rezistăm."
Reţele electrice întinse pe sute de kilometri
Multe dintre reţelele pe care le vedem când umblăm prin judeţ au fost reabilitate sub coordonarea lui Cristi Prisăcăruţă. Botoşani- Truşeşti, zona Gorbăneşti, la liniile de înaltă tensiune. Apoi linia de medie tensiune, Hudum- Hlipiceni, unde s-au înlocuit toţi stâlpii şi izolatorii şi sârmele, devierile pe linia electrică aeriană de 110 kilovolţi la Tulbureni... termenii deja ne depăşesc. E nemulţumit de calitatea unor componente.
"Siguranţele automate? Ce ajunge la noi pe piaţă sunt nişte ştifturi, nişte copii făcute cu materiale ieftine. Au aceeaşi formă, acelaşi conţinut, acelaşi arc dar materialul respectiv, contactul electric nu este din cupru ci din tablă, arcurile sunt din fier mort, plasticul ăla ia foc. Reprezintă pericol, normal".
Tot din cauza pericolului a intrat în conflict cu oamenii cărora le tăia copacii. Povesteşte că, potrivit obligaţiilor de serviciu, trebuie să asigure liniile electrice, ceea ce înseamnă că trebuie să mai taie din ramurile care ating firele. Dacă e vorba de pomi nefructiferi, cum ar fi salcâmii, dispune tăierea lor de tot, dacă e vorba de pomi fructiferi, doar le reduce din înălţime.
"Oamenii se supără că le tai copacii dar ei nu înţeleg faptul că dacă un copil se urcă în copac după un măr, după o pară se poate electrocuta. Ce alegi? Proprietatea ta sau viaţa copilului tău?"
Importantă pentru Cristi Prisăcăruţă este şi treaba bine făcută. Nici nu vrea să se gândească ce-ar fi dacă ar primi un telefon de la un client care să-i reproşeze că nu i-a făcut bine instalaţia din casă şi acum, de exemplu, trebuie să dea jos gresia din baie să o repare. Câtă pierdere...
De aceea sunt şi oameni care îi mulţumesc pentru ceea ce a făcut, alături de echipa lui. Dar sunt şi unii care îl enervează că tot cer. Cer bani că le trece stâlpul pe proprietate. "Ei nu-şi dau seama că e utilitate publică, toată lumea profită de stâlpii ăştia, toată lumea are nevoie de energie electrică. Nu-şi dau seama de cât de importanţi sunt stâlpii ăştia decât atunci când rămân fără curent!"
I-ar plăcea să iasă la pensie din meseria asta, crede că timpul trece foarte repede atunci când eşti concentrat la muncă. "Zece ani parcă trec într-o clipă, aşa m-am trezit la 45 de ani şi acuş ies la pensie. Sunt pasionat de ceea ce fac, e drept, dar aşa ni se întâmplă tuturor. Când te dedici cu totul, trece timpul altfel!"
Domnul Prisăcăruţă se întoarce la treabă, va supraveghea cum se toarnă betonul în manşonul din jurul stâlpului. Dar nu pleacă până nu ne spune. "Ştiţi care e cea mai veche fişă tehnologică de care am auzit? Biblia. Acolo găseşti tot ce trebuie să ştii despre viaţă şi despre ce ai de făcut în viaţă".
