Astra Giurgiu, la un pas de desfiintare! Ioan Nicolae nu mai este interesat de echipa!

Astra Giurgiu, la un pas de desfiintare! Ioan Nicolae nu mai este interesat de echipa!
Viitorul Astrei nu sună grozav, în ciuda faptului că echipa dă semne de revenire în Liga 1. Apropiaţi ai lui Ioan Niculae susţin nu doar că acesta nu mai e interesat de echipă, ci şi că nici nu mai are de gând să o ajute să-şi continue existenţa.

În plus, le-a transmis conducătorilor că în momentul în care echipa nu se va mai putea autofinanţa, o va desfiinţa. N-ar fi prima campioană din ultimul deceniu care ar avea această soartă. La fel au păţit Unirea Urziceni şi Oţelul, care au luat titlul în 2009, respectiv în 2011.

Chiar dacă a fost eliberat condiţionat de mai bine de două luni, patronul Astrei nu le-a făcut jucătorilor şi antrenorilor nici măcar o vizită şi nici n-a participat la vreun meci de pe teren propriu. Cei de la echipă ar fi aflat că Niculae e în străinătate, unde urmează un tratament. Apropiaţi de-ai săi susţin că se află într-o stare deplorabilă din punct de vedere psihic, fiindcă a suportat extrem de greu regimul de detenţie.

El a fost în închisoare între aprilie 2015 şi iulie 2016. Ioan Niculae i-a vândut deja pe cei mai buni jucători la Steaua în această vară: Boldrin și De Amorim pentru 900.000 de euro și Alibec pentru 1.500.000 de euro.

sursa: gsp.ro

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Senator Cristian Achiței: Așternerea straturilor asfaltice, finalizată pe întreaga lungime a DN 28B Botoșani-Tg. Frumos (Foto)

astăzi, 10:21
32

Coșmarul de zeci de ani de pe drumul care leagă Botoșaniul de Tg. Frumos a luat sfârșit. Zeci de politicieni au promis vreme de două decenii repararea drumului care ne leagă județul de re...

România are platformă de promovare a turismului cultural, Botoșaniul figurează pe trei rute!

astăzi, 10:08
35

Turiștii români și străini pot descoperi noi destinații de călătorie din țara noastră, cu ajutorul platformei locale multimedia România Atractivă.Programul România Atrac...

Andone, înaintea meciului cu Mioveni: ”Trebuie să rămânem în Liga 1, indiferent de rezultat, indiferent de evoluție! Nu mă interesează!”

astăzi, 09:37
84

Va întâlni astăzi pe CS Mioveni în dublă manșă, iar turul va avea loc astăzi, de la ora 20:00, sperând și la un public numeros, care să împingă jucătorii de la s...