Păstraţi rezervele de apă! Greul abia începe

Păstraţi rezervele de apă! Greul abia începe
Lucrările de la Leorda, acolo unde se schimbă conducta de transport apă brută, se desfăşoară în ritmul anunţat de constructor, astfel că se vor încheia în jurul orei 23:00.

Problema este că abia apoi va începe greul, după cum spun reprezentanţii Nova Apaserv, care fac apel la botoşăneni să nu arunce rezervele de apă făcute.

"Nivelul în bazine la ora 18.00 era de 0,8, deci mai avem apă în bazine pe care să o trimitem spre oraş, însă hidrofoarele sunt închise astfel că la blocurile turn şi în zona înaltă a oraşului nu este apă, sau dacă este, e cu presiune scăzută. După încheierea lucrărilor vom începe umplerea conductei de 1.200 mm dar ţinând cont că are aproape zece kilometri cu diametrul mare şi este goală, ar dura cam 12- 14 ore până ajunge apa în staţie la Cătămărăşti. Tot ce primim apă tratată de la Bucecea, în jur de 800-900 de metri cubi, trimitem în oraş şi la Dorohoi, dar rezervele sunt scăzute", spune ing. Romeo Obuf de la Nova Apaserv.

Ca atare, până la echilibrarea reţelei, va dura ore bune, astfel că abia duminică seară botoşănenii ar putea beneficia de apă în presiune normală sau aproape normală.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Incendiu violent într-o gospodărie din Botoșani, proprietarul a sunat imediat la 112!

astăzi, 12:12
3

Incendiul violent a izbucnit, în urmă cu puțin timp, într-o gospodărie din localitatea Poiana. Îngrijorat că flăcările ar putea să ajungă la casă și celelalte contrucții, ...

Lucian Trufin își prezintă soluțiile pentru Sănătate (Video)

astăzi, 11:24
28

Candidatul PSD pentru Consiliul Județean: „Vom  construi 3 spitale noi în județ”„Am promis că nu mă voi angaja în dispute politice ca alți candidați și c...

FC Botoșani - CS Mioveni, astăzi de la ora 20:00

astăzi, 11:12
91

FC Botoșani întâlnește formația CS Mioveni în barajul de menținere/promovare în Superligă.Verifică aici cotele Superbet pentru meciurile din SuperLiga!FC Botoș...