Accident spectaculos la Baisa! La scurt timp, în același loc, s-a produs un alt accident! FOTO
ACCIDENT!

Accident spectaculos la Baisa! La scurt timp, în același loc, s-a produs un alt accident! FOTO
Un bărbat a fost rănit, luni dimineață, după ce mașina pe care o conducea s-a răsturnat pe drumul Botoșani-Suceava, în pădure la Baisa.

Șoferul se deplasa la volanul unui autoturism Dacia Logan, aparținând unei firme locale, dinspre Suceava spre Botoșani, iar în pădure la Baisa s-a angajat în depășirea unui camion. Conducătorul auto a pierdut însă controlul volanului, a pătruns pe acostament după care mașina a trecut prin fața camionului, s-a dat de câteva ori peste cap, și a ajuns cu roțile în sus în pădure la Baisa.

Mai mulți participanți la trafic au sărit în ajutorul șoferului, la fața locului ajungând în scurt timp și echipajul SMURD de Terapie Intensivă Mobilă. Șoferul a suferit mai multe traumatisme, fiind transportat la Unitatea de Primire Urgențe.

În timp ce martorii la accident îl ajutau pe șoferul rănit, în același loc s-a produs un alt accident. Două autoturisme, o Dacia
Logan și un VW dubiță se deplasau spre Suceavam iar primul șofer a frânat pentru a vedea ce se întâmplă la celălalt accident, moment în care a fost lovit în spate de celălalt conducător auto. În urma impactului au rezultat doar pagube materiale. 










 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

”LOC DE DAT CU ... EPIGRAMA” - 300

astăzi, 08:41
1

Georgică Manole, în recentul volum, publicat la Editura Stef, Iași, ”Cu, de, la, în, pe, prin, sub, către, contra... cărților epigramiștilor”, zici - undeva - că ”...

Eduard Florescu rupe tăcerea după acuzațiile de blat: ”Oameni de nimic!”

astăzi, 08:12
70

Dinamo a avut de suferit cel mai rău de pe urma acestui rezultat pentru că a coborât pe loc direct retrogradabil, iar suporterii au răbufnit. Ulterior, pe rețelele sociale, a părut un scurt...

Calendar ortodox: Cinstim astăzi Învierea Domnului (Sfintele Paşti)

astăzi, 07:58
13

Numim sărbătoarea de azi Paști, după cuvântul care în vechiul grai evreiesc însemnează trecere; fiindcă aceasta este ziua în care Dumnezeu a adus, la început, lumea...