(Şi) pensionarii spun lucruri trăsnite: Vor maxi-taxi până la restaurant! "Ca să vă faceţi picioarele frumoase, puteţi merge pe jos", le-a spus prefectul

(Şi) pensionarii spun lucruri trăsnite: Vor maxi-taxi până la restaurant! "Ca să vă faceţi picioarele frumoase, puteţi merge pe jos", le-a spus prefectul
Pensionarii botoşăneni, prin vocea Mariei Paraschiv, preşedinta Sindicatului Pensionarilor, au solicitat prefectului Costică Macaleţi, în cadrul şedinţei Comisiei de Dialog Social pentru Persoane Vârstnice, de miercuri, ca măcar pe perioada verii să li se pună la dispoziţie mijloace de transport care să îi ducă, gratuit, la restaurantele din zona Cucorăni şi zona Rediu.

Maria Paraschiv spune că sunt mulţi pensionari care, atunci când iau pensiile, şi-ar dori să se recreeze la un restaurant, dar nu au cu ce să ajungă.

"Dacă se poate, pe timp de vară şi chiar iarna, să se pună un mijloc de transport până la Cucorăni sau Rediu, pentru că nu există niciun mijloc de transport. Cine nu are maşină personală nu poate ajunge. Să meargă şi pensionarii măcar o dată pe lună acolo, când iau pensiile. Şi chiar şi alţi cetăţeni", a spus Maria Paraschiv.

Prefectul Costică Macaleţi a cerut să se facă o adresă către firma de transport public local maxi-taxi, pentru a se vedea în ce măsură poate fi soluţioată această dorinţă a persoanelor vârstnice.

"Pe timp de vară, ca să vă faceţi picioarele frumoase, puteţi merge pe jos", a glumit prefectul a glumit prefectul.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Ce frumuseți ascunde "Tărâmul Sfinților" din codrii Botoșanilor!

Duminică, 5 Mai 2024
240

Judeţul Botoşani devine gazda unui nou concept inedit, dar valoros pentru credincioşii ortodocşi. "Tărâmul Sfinților" este numele sub care se conturează acest periplu fascinant ...

Modelul Dacia care a spulberat orice concurență în Europa!

Duminică, 5 Mai 2024
299

Pe prima poziție a clasamentului înmatriculărilor de mașini din Europa la finalul primelor trei luni din 2024 se află modelul românesc Dacia Sandero.Dacia Sandero ocupă poziția &...

Valeriu Iftime, nemulțumit după ce Botoșani a remizat cu FC Voluntari: „Am fost mai buni!”

Duminică, 5 Mai 2024
686

O victorie ar fi fost extrem de importantă pentru Botoșani, având în vedere că ocupă locul 6 în playout, cu 25 de puncte obținute, la o lungime distanță de primul loc care duc...