Nova Apaserv, pe urmele botoşănenilor rău-platnici: Debranşări şi acţiuni în instanţă!

Nova Apaserv, pe urmele botoşănenilor rău-platnici: Debranşări şi acţiuni în instanţă!
Zeci de botoșăneni au fost dați în judecată de societatea Nova Apaserv numai în luna septembrie, din cauza datoriilor pe care le înregistrează. Cele 114 acțiuni deschise în instanță luna anterioară se adaugă celor 2.300 deja existente pe rolul instanțelor.

Pe lângă această măsură, de acționare în judecată, reprezentanții operatorului de apă au continuat debranșările, în septembrie fiind cinci cazuri în Botoşani, două la Copălău, două la Roşiori, și câte unul la Tocileni şi la Todireni.

Valoarea totală a debitului, în septembrie, se ridica la 14,9 milioane de lei, din care 4 milioane de lei reprezintă numai facturile curente.

În scopul recuperării debitelor de la case, operatorul de apă a emis 77 de somaţii pentru suma de 17.792 de lei, în urma cărora s-au încasat 9.302 lei. 65 de somaţii au fost emise pentru clienţii de la blocuri, suma de recuperat fiind de 57.365 de lei, însă datornicii au achitat doar 6.523 de lei.

De la începutul acestui an, societatea Nova Apaserv a demarat o amplă ocampanie de recuperare a debitelor restante de la populaţia de la case şi de la blocuri, măsurile de recuperare incluzând debranşări parţiale şi totale.

Chiar dacă societatea a fost amendată de Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorului, în urma reclamațiilor depuse de consumatorii bun-platnici, șefii de la apă au continuat cu debranșările, spunând că această măsură extremă este singura care duce la creșterea gradului de încasare, mai ales acolo unde sunt datorii vechi și de câțiva ani.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Mesajul prefectului Sorin Cornilă cu ocazia Sărbătorilor Pascale!

astăzi, 12:22
9

Sorin Cornilă, prefectul județului Botoșani, a transmis un mesaj pentru botoșăneni cu ocazia Sărbătorilor Pascale.Redăm mai jos mesajul integral: „Dragi botoșăneni,...

Lumina Sfântă, miracol al ortodoxismului, va fi adusă sâmbătă seară de la Ierusalim şi distribuită tuturor parohiilor!

astăzi, 12:06
27

Lumina Sfântă, simbol al Învierii lui Iisus, va fi adusă şi în acest an de la Ierusalim, sâmbătă seara, de către părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, Superiorul A...

FC Botoșani – FC Voluntari, astăzi de la ora 14:30

astăzi, 10:40
128

FC Botoșani și FC Voluntari se întâlnesc astăzi în etapa a opta a play-out-ului Superligii.Vezi oferta Superbet pentru meciul cu Voluntari!FC Botoșani are un total de 2...