Costurile crizei au fost și sunt suportate în continuare doar de populație și de întreprinderile mici și mijlocii, nu și de bănci. O scurtă privire de ansamblu ne arată că, în timp ce sute de mii de întreprinderi mici şi mijlocii (IMM) au fost răpuse de criza economică, în timp ce a crescut cu peste 700.000 de oameni numărul şomerilor, băncile comerciale au fost foarte puţin afectate. Astfel, în sectorul bancar autohton activează în prezent tot în jur de 40 de instituţii de credit, la fel ca înaintea declanşării crizei economice.

Prăbușirea economică din ultimii ani a fost atât de drastică și din cauza menținerii de către Banca Națională (BNR) a ratei inflației și a cotației monedei naționale la niște nivele nerealiste.

Cursul leului a variat foarte puțin înainte, pe parcursul și după prăbușirea economică din 2009, ceea ce este împotriva oricăror reguli economice. Cursul şi inflaţia ar fi trebuit să funcţioneze ca nişte supape pentru economia naţională, afectată serios inclusiv de condiţiile economice externe, lucru care nu s-a întâmplat, lăsând unitățile economice autohtone și mediul de afaceri fără apărare în fața situației economice internaționale ostile.

Dacă BNR ar fi echilibrat cursul monedei naţionale cu economia, sectorul economic nu ar fi făcut implozie, aşa cum s-a întâmplat în ultimii ani de zile, sunt de părere unii economiști. În schimb, Banca Națională a preferat să tragă, în mod artificial, inflația în jos, urmărind exclusiv propriile obiective legate de convergența nominală și alinierea la politicile organismelor financiare europene și internaționale.

Aşa cum se prezintă în momentul de faţă, cursul monedei naţionale îi avantajează pe cei care au credite la bănci, dar îi afectează pe toţi ceilalţi, care practic nu au nicio vină. Însă cercurile financiar-bancare internaţionale, reprezentate în România şi prin băncile comerciale, sunt interesate doar de profiturile lor. Acest lucru face Banca Națională să menţină artificial cursul la nivelul actual, pentru a menţine relativ redus numărul restanţierilor la bănci.

În felul acesta au de câştigat numai băncile, care în marea lor majoritate aparţin capitalului străin, în detrimentul economiei naţionale şi a antreprenorilor autohtoni, pentru că un leu puternic pune serioase piedici în calea exporturilor, dar este un aliat al instituţiilor de credit care, în felul acesta, nu se confruntă cu creşterea peste măsură a creditelor neperformante.

De altfel, acesta este programul organismelor internaţionale financiare pentru toate ţările din Estul Europei, care sunt silite să ia măsuri contrare intereselor lor naţionale. Între acestea se numără menţinerea ratelor de inflaţie la un nivel cât mai redus, liberalizarea conturilor de capital (libera mişcare a capitalurilor), cursurile de schimb relativ fixe, indiferent de ciclul economic, precum şi deficitele masive externe la care au ajuns prin impunerea, mai mult sau mai puţin făţişă, a unui volum extrem de ridicat pentru creditele de consum, scrie Capitalul romanesc.