Despre ”Principiul incertitudinii”, Jean Marie Frere, fizician la University Libre de Bruxelles, spune că este "un thriller original, ce investigheaza una dintre cele mai misterioase intrebari din fizica: problema dură a conștiinței”. Dar mai este, adaugă Jean Marie Frere, și ”amuzant și metafizic, romantic si visceral”.
Înainte de premiera de la Botoșani, l-am invitat pe regizorul filmului, Sebastian Bădărău, să dezvăluie pentru cititorii Știri.Botoșani.Ro detalii mai puțin știute din construcția acestui film care a stârnit deja interesul publicului.
”Bogdan și Marius sunt extraordinari, doi actori cu o inteligență actoricească fenomenală”
-Vom avea premieră la Botoșani sâmbătă, 2 martie, în prezența echipei filmului, echipă din care fac parte și doi actori ai Teatrului ”Mihai Eminescu”: Marius Rogojinschi și Bogdan Horga. Spuneați despre cei doi actori că formează, în ”Principiul incertitudinii”, un cuplu de excepție.
-Exact! Pe Bogdan Horga îl știam mai de mult. A fost oarecum în generație cu mine, el când era student la Iași eu eram încă licean, știam că este foarte talentat, dar am pierdut legătura apoi vreme de vreo 20 de ani. Pe Marius Rogojinschi nu îl știam. Am căutat foarte mult actorul potrivit pentru acest rol. Trebuia cineva care să aibă o figură foarte specifică. Să inspire autoritate, dar și un sens birocratic, doream să fie un șef kafkian. Iar Marius a corespuns tipologiei. Amândoi sunt extraordinari, fac un cuplu nemaipomenit, secvența lor în film este una cheie, de altfel și cea mai comică scenă. Este cea mai aproape oarecum de filmul românesc.
”Principiul incertitudinii” nu este neapărat un film care se adresează unei categorii de public care urmărește filmul românesc, el nu are neapărat elemente care țin de o temporalitate și de loc. Dar scena aceasta, scena șefului care vine să își verifice angajații, cred că este destul de universală în orice țară, nu doar în România. Având elemente ușor kafkiene, de autoritate care de fapt nu e cea mai calificată câteodată, creează mult umor. Ca să poți susține acest umor ai nevoie de actori foarte inteligenți în primul rând. Ca să joci prostia trebuie să fii inteligent, acesta este paradoxul. Bogdan și Marius sunt extraordinari, doi actori cu o inteligență actoricească fenomenală, cu intuiție foarte bună, au o chimie deja între ei doi și asta a contat foarte mult. Ei formează un fel de cuplu de genul Stan și Bran, șeful cu portarul care se cunosc de foarte mult timp. Era important ca cei doi actori să se cunoască de mult timp, acesta este un lux de multe ori, la filme, să găsești oameni care au mai lucrat împreună. În momentul în care faci distribuție la un film vin oameni de peste tot din țară, uneori din afara țării, timpul de repetiție la un film nu este atât de generos ca la teatru încât să creezi o oarecare chimie dintre actori. Din cauza restrângerilor financiare trebuie să filmezi repede, chimia trebuie să se producă repede. Cred că cei doi au fost o alegere foarte bună, pentru că asta transpare și în film.
”Omul de rând, ce înțelege el?”
-Se vorbește deja despre acest film, pornind chiar de la titlu, care are legătură cu descoperirea de acum un secol a lui Werner Heisenberg, deținătorul unui Premiu Nobel în 1932. Este vorba despre fizică, despre fizica cuantică mai exact, în termeni prea puțin abordați în cinematografie. Mă voi folosi de o replică din filmul dvs., pentru a vă provoca să explicați subiectul ales. Spune un personaj: ”Omul de rând, ce înțelege el?”
-Să știți că nici cercetătorii nu prea înțeleg, ei între ei. Noi avem tendința asta de a separa arta de știință. Nu prea vedem filme care să conțină multe elemente de știință factuale, nu fabricate. În filmul nostru elementele de știință sunt reale, sunt cercetate, dar pentru mine nu e o diferență foarte mare între artă și știință. Sunt moduri de manifestare diferite, dar întrebările pe care știința și arta le adresează sunt aceleași: cine suntem, de unde venim și încotro mergem. Iar fizica cuantică este poate cea mai magică parte a științei, pentru că ține de partea ezoterică, de spiritualitate și de ADN-ul nostru. Face parte din noi și este o parte pe care noi doar o intuim, dar nu putem să îi dăm o formă de expresie foarte clară. Și, ca orice lucru pe care doar îl intuim, este și foarte personal, și fiind personal nu putem ajunge la o ecuație generală pentru toată lumea. Și atunci chiar și în fizica cuantică, în orice descoperire, cercetătorii nu se vor pune întotdeauna de acord asupra a ceea ce au găsit.
Acesta este și Principiul incertitudinii al lui Heisenberg, de fapt. Acum un secol, Einstein, încercând să găsească un fel de teorie a absolutului, să lege fizica relativă, care este fizica obiectelor mari, cu teoria cuantică a obiectelor mici, a înnebunit, a zis că nu se poate așa ceva, totul este magic și un teren pe care nu putem să ajungem.
Deci când șeful de birou spune: ”Ce înțelege omul de rând?”, comicul este că nimeni nu înțelege nimic. Este o discuție mai profundă, dar sper ca cel mai important lucru pe care un spectator care vede filmul să îl ia este să înțeleagă că, da, există un fel de adevăr obiectiv, o realitate obiectivă care este în afara noastră, dar pe care noi nu putem să o înțelegem. Și poate că cel mai frumos dar pe care îl avem este că nici nu trebuie să înțelegem o realitate obiectivă. Realitatea noastră personală are valoare în viață, crezurile noastre, cum vedem lumea. De multe ori avem tendința, ca oameni, să ne raportăm după niște principii pe care le definește altcineva, cum să fim în societate, cum să ne comportăm, care sunt regulile. Or cu toții suntem diferiți și foarte speciali, iar acest film este o manifestare a sufletului uman în forma lui cea mai frumoasă. Toți avem valoare, fără să ne raportăm la cum ne zice cineva să ne raportăm.
”Orice artist își dorește acest lucru: să schimbe în mai bine viața omului”
-Ascultându-vă, observ că există termeni, de la principiul incertitudinii la fizica cuantică, pe care îi așezați alături de cuvinte precum magie. Dar trebuie să acceptăm că este vorba despre o lume care, timp de un secol, a suscitat interesul multor oameni, nu doar din știință. Ce se va produce în mintea unui spectator în cele 90 de minute de film? Cum va ieși el din sală? Ați discutat, cel mai probabil, cu spectatorii care au participat deja la proiecțiile filmului.
-Mă bucur că oamenii ies de la film cam așa cum mi-am dorit eu să iasă. Cred că misiunea noastră, a echipei noastre, este ca în intervalul de o oră și jumătate să schimbăm viața celor care vin să îl vadă. Cred că orice artist își dorește acest lucru: să schimbe în mai bine viața omului. Din reacțiile pe care le avem, cel mai des ni se spune că este un film care rămâne cu ei, nu e un film la care te duci, îl vezi și ai și uitat ce ai văzut. E un film care nu îți oferă răspunsuri simple la întrebări, e un film care are o energie a lui, o energie efervescentă pozitivă. Un film care lucrează în tine și la mult timp după ce s-au terminat creditele pe banda de generic. Și acesta este scopul. Eu nu am scris un film cu mesaj. Mesajele sunt personale, sunt ale creatorului. Când prezinți un produs, fiecare va înțelege ce vrea.
-Deci nu credeți în mesaj, dar credeți în capacitatea de transformare în celălalt.
-Absolut! Cred că acesta este și singurul scop. Altfel nu l-am face, dacă nu ar schimba ceva. Eu nu vreau să fac lucruri – fie scenariu de film sau piesă de teatru – ca valurile mării care spală plaja și se întorc înapoi în mare, fără să schimbe nimic. Transformarea digitală, tehnologia permit să se producă mult mai multe filme în lume. Oricine poate lua un telefon să facă un film. Producându-se atât de mult conținut, fie în format digital, în content, pe TikTok, pe Instagram, pe toate platformele… Acum 40-50 de ani, la nivel global chiar, se făceau mult mai puține filme. Și producându-se atât de mult conținut, este foarte greu să mai găsești lucrurile care au valoare, pentru că publicul nu mai discerne ce e bun de ce nu e bun. Și atunci datoria unui artist, dacă face un film, este să încerce măcar să facă ceva unic. Oricum tot ce era de spus s-a spus în lumea asta. Dar să încerce să facă altceva, să iasă în evidență într-un fel. Și dacă este un gând onest, nu doar acela de a impresiona la un nivel superficial publicul, măcar de a-și comunica niște sentimente pe care vrea să le împărtășească unui public mai larg, să fie îndrăzneț și să le facă la un nivel mai mare, să nu fie ceva mic și trecător. Asta ne-am dorit noi să facem cu acest film.
-Să punctăm și faptul că este film realizat integral în Iași. Pentru mulți dintre botoșăneni este orașul studenției, pentru alții un loc cu o rezonanță sentimentală. Iașul a fost singura variantă pe care ați luat-o în calcul?
-Nu a fost singura variantă. Eu scenariul l-am scris în străinătate, inițial am vrut să fac tot acolo și filmul. Numai că erau enorme costurile. Eu sunt ieșean, m-am născut în Iași. Și când scriam acolo, în străinătate, fiind un film de interior, acțiunea se petrece aproape integral într-o universitate, îmi imaginam, normal, universitatea din orașul în care m-am născut. Holurile mari, Sala pașilor pierduți, tablourile lui Sabin Bălașa, implicit au fost o sursă de inspirație pentru mine, când scriam scenariul. Când scrie scenariul, orice artist își imaginează niște locuri unde vrea să filmeze, dar e posibil să nu ai acces la acele locuri. Și la acest film nu am găsit mereu locațiile potrivite, laboratorul l-am creat acolo, în universitate. Dar scena cu Marius Rogojinschi și cu Bogdan Horga, pe care mi-am imaginat-o cu o sală mare, hol imens… Când am scris acest film, acum 11 ani, mi-am spus ce frumos ar fi dacă am intra în Universitatea ”Al. I. Cuza”, cea mai mare universitate din Iași. Și când am filmat scena cu ei doi…, este singura locație din film care a fost exact așa cum mi-am imaginat-o când am scris scenariul. Pentru mine acesta a fost un moment magic. Ceva ce ai scris pe o foaie, fără niciun sprijin, creând niște personaje, și deodată s-a materializat, era o echipă întreagă. Îi vedeam pe Marius și pe Bogdan îmbrăcați în costumele alea comice, cu cizmele lor de cauciuc, intrând în Sala pașilor pierduți, o apariție extraordinară… Acestea sunt momentele pentru care a meritat să scriu scenariul.
Ca să răspund la întrebare, Iașul este un oraș cu o energie fabuloasă, și energia asta se vede, se simte și în film.
”Prezintă România într-o lumină cu o energie mai pozitivă”
-Veți înscrie acest film în festivaluri din România sau din străinătate? L-ați pregătit și în direcția aceasta?
-El este pregătit. Noi acum abia începem să îl trimitem la festivaluri. Și avem și o veste bună, am aflat-o acum patru zile: filmul a fost selecționat în cadrul Festivalului de Film de la Moscova – cel mai mare festival de filme științifico-fantastice din Europa de Est. Festivalul primește peste 1700 de propuneri din 109 țări, dar alege doar 29 de filme, printre care și filmul nostru. Pentru mine este o chestie extraordinară, înseamnă că am făcut ceva bun. Așteptăm răspuns și de la alte încă două-trei festivaluri.
-Mulțumim! Vă așteptăm la Botoșani sâmbătă, 2 martie, la întâlnirea cu publicul.
-Mulțumim mult că promovați arta independentă în Moldova, mulțumesc multe pentru sprijin, contează enorm! Sper să vină cât mai mulți oameni, pentru că e altceva. Este o altfel de ofertă acest film, față de ce vede publicul în mod obișnuit. Prezintă România într-o lumină cu o energie mai pozitivă. Aș vrea ca lumea să se rupă puțin de aparenta realitate, cea a grijilor, a necazurilor, a vieții grele din România și a dramelor pe care le vedem destul de des. Să vină să vadă și altceva!
