Publicația literară (1-2-3 / 2024) este ”înrămată” artistic de două lucrări ce poartă semnătura Norei Dorian (”Noi doi amândoi” – coperta 1 și ”Teamă” – coperta 4).
Pe parcursul celor peste 200 de pagini, ”Hyperion” oferă cititorilor un decupaj cultural menit să ilustreze nu doar pulsul literaturii actuale, ci și viața galeriilor de artă sau fragmente ale cotidianului (in)accesibil.
În ”Accente”, editorialistul Gellu Dorian, redactor-șef al publicației, se și ne întreabă: ”Ce-ar fi dacă...”
”La început de an 2024, după un an cu tot felul de evenimente nedorite, unele la limita catastrofei mondiale, dar şi cu semne ale unei linişti pe care nu mi-o doresc ca fiind înaintea vreunei furtuni, o singură întrebare, pentru mai multe dorinţi întru liniştea breslei noastre scriitoriceşti, mi-a stăruit în minte. Şi anume: Ce ar fi dacă… Ce-ar fi dacă de mîine toţi scriitorii români s-ar aduna la un loc şi ar da semnalul unei înţelegeri generale, în aşa fel ca exemplul lor să fie urmat de restul societăţii româneşti, una care acum se află în mai toate topurile lumii pe ultimul loc, în aşa fel ca nici o nemulţumire să nu mai fie pusă în seama celuilalt sau o întîmplare din grupul cutare să fie deschisă şi pentru celălalt grup cutare, să nu mai fie rupturi greu de repus la loc, să fie iertat cel ce-a greşit şi a picat pradă păcatului securist, turnînd pe un confrate, cel ce-a greşit să-şi facă mea culpa, deschis, în aşa fel ca rolul unor instituţii pecunoface care se ocupă cu deconspirarea/spălarea/ascunderea unor astfel de fapte şi făptaşi, oropsiţi oricum, să dispară, paginile tuturor revistelor să fie deschise tuturor, iar cei care se urau pînă ieri să se simtă aproape azi şi mîine, ca într-o lucrare pentru maibinele tuturor, să nu mai fie prejudecăţi de nici un fel faţă de unii, faţă de alţii, să fie aşa ca după o reconciliere în care tot ce-a fost rău să fie şters, să se poată lua totul de la capăt cu inimile deschise, capăt care, firesc, să incumbe tot ce-a însemnat valoare autentică pînă mai ieri, să te poţi saluta, tu, cel de optzeci de ani, cu cel de douăzeci de ani, să nu te uiţi chiorîş la cel din faţa ta, să nu crezi că el este expirat, iar tu eşti Alfa şi Omega, să poţi sta la un pahar cu oricine din cealaltă tabără, astfel taberele, grupurile să dispară, să poţi discuta civilizat, în aşa fel ca ajuns acasă să poţi dormi liniştit, să poţi deschide uşa celui ce vine să te roage ceva, să-i oferi ceva, o şansă, un loc în breaslă, chiar dacă el, cel ce vine să ţi se alăture, nu are toate cele necesare unei împliniri, dar are nevoie să fie într-o breaslă unde poate intra ori de cîte ori ar dori să înveţe ceea ce ar putea să facă şi el mîine, peste ani, cînd va fi ca tine, cel de optzeci de ani, de acum, şi ai toţi sacii în căruţă, gloria asigurată, atîta cît mai poate fi asta asigurată în ziua de azi, să te gîndeşti că el, cel care-ţi cere să-i deschizi uşa azi, este posteritatea ta de mîine, în care s-ar putea, din cele învăţate greştit, din frustrarea iscată din modul tău arogant de a fi, să nu-ţi mai ofere nici un loc ţie, cel care a crezut că totul îţi aparţine, în aşa fel ca această ură viscerală între generaţii sau în interiorul generaţiilor de scriitori să dispară şi în locul ei să fie perpetua înţelegere şi acceptare a celuilalt, chiar şi critică, mereu constructivă, fără atacuri la persoană, fără tămîieri şi cumetriale, în aşa fel ca afinităţile elective să nu se manifeste în detrimentul celor pentru care nu ai nici un fel de simpatie, ca să nu mai vorbim de empatie sau înţelegere, să poţi deschide cu plăcere cartea celuilalt, precum celălalt să-ţi deschidă cu aceeaşi plăcere cartea, să afle cum scrii, să afli cum scrie, ce spune, cum spune, să înveţi ce e bine, ce e rău, ce e literar, ce nu e literar, să poţi numai astfel corija o istorie în scriere a literaturii din care faci/face parte, ce-ar fi, mă întreb, dacă toate astea s-ar întîmpla şi de anul acesta, cînd vin peste noi tot felul de ameninţări, de la Est, de la Sud, de Sus, de Jos, de oriunde, de ignoranţe şi atitudini condescendente ale altor naţiuni faţă de naţiunea ta, de izolări, să fie semnalul marii reconcilieri între scriitori, cei are scriu şi trăiesc în spiritul formării unui neam ce vine din frămîntările grele ale vremurilor prin care a trecut, reuşind să fie un întreg numai împreună, nu separaţi în triburi, în feude, în grupuri şi grupări, care-şi întăresc graniţele cu eliminarea ceiluilat, celorlalţi, cu ignoranţă şi ură?
Toate astea mi-au venit în gînd, de parcă cineva din afară mi-a spus că tot ceea ce s-a petrecut pînă acum a fost o grea încercare pentru fiecare din noi, în aşa fel ca, rupţi între noi şi destrămaţi, să ne pierdem, să ieşim din istorie. Pentru oricine cu luciditate şi privire introspectivă este clar că tot răul lumii prin care trecem, şi mai ales al lumii în care ne ducem traiul de zi cu zi, vine din aceste schisme şi prefaceri dezastruoase ale vieţii sociale, căreia îi lipsesc tocmai reperele binelui, atîta timp cît exemplele răului îi sunt mereu puse în faţă. De ce n-ar fi bine ca scriitorii să fie modelele care să se impună şi să impună un nou mod de viaţă, viaţă din care să apară acea linişte mult dorită, tihna acelei veţi după care rîvnim şi la care, cu cît trece timpul, se pare că unii dintre noi nu vor mai ajunge să o trăiască? Dar măcar să lăsăm un model demn de urmat, care să aducă binele în lume! Şi atunci mă-ntreb: ce-ar fi dacă mîine toţi scriitorii români s-ar aduna la un loc şi ar da semnalul unei înţelegeri generale…?”.
Rubrica Invitatul revistei îi aduce în prim plan pe George Motroc în dialog cu Leo Butnaru, Daniel Cristea-Enache în dialog cu Al. Cistelecan și pe Nicolae Corlat în dialog cu Hristina Doroftei, pentru ca la Literatură și diplomație să parcurgem o Convorbire cu Viorel Isticioaia-Budura, fost diplomat, autor.
Așa cum ne-a obișnuit în fiecare apariție, rubrica Document oferă încă un capitol de dezvăluiri grație Ioanei Diaconescu. ”O glorie a dansului european: Gabriel Popescu, „balerin de aur“ și „deţinut politic“ (IV)”.
Criticul Daniel Cristea-Enache a construit un expozeu despre ”Munca lui Eminescu”, un material care deschide consistenta rubrică Poesis (Liviu Pendefunda, Armina Flavia Adam, Emilia Ivancu, Gabriela Botici, Valeria Coțofană, Marieta Cristea). La Beletristică, revista de cultură găzduiește în acest număr creații semnate de Rodica Bretin, Mirela Rusu, Ioan Grig Boț, rubrica fiind completată de Terapia narativă a lui Dumitru Ungureanu și de paginile de Teatru ale autorilor Lucian Scurtu, Remus Octavian Câmpean și Visarion Alexa.
Pagini de Jurnal ne oferă Leo Butnaru, Liviu Ioan Stoiciu și Oana-Daciana Topală.
Nu mai puțin consistentă (și deopotrivă interesantă), Cronica literară a revistei este asigurată de această dată de Vasile Spiridon (”Poetul florilor de stil”), Paul Gorban (”Femeia indigo, o carte de tip matrioșka”), Victor Teisanu (”Tramvaiul 13, sau cum se decriptează istoria prin literatură”, ”Constantin Mădularu sau asceza literară de cursă lungă”), Savu Popa (”Caligra a hieratică a copilăriei”), Adi. G. Secară (”La răscruce de libertăţi lirice sau „intens“ în… numele… anonimului”, ”Oximoronica și paradoxala literatură a timpului (re)găsit și aproape îmblânzit”), Raluca Faraon (”Numai cuvintele există…”), Ionel Savitescu (”Hoinar prin america latină”, ”Înapoi la argument”), Mihaela Meravei (”Pietrele poetice ale Cătălinei Hașotti”), Ovidiu Petcu (”Remodelând amintirile”), Radu Sergiu Ruba: GUANTANAMO”).
ReLecturi ne propune Radu Voinescu (”Radu Ionescu – criticul nostru dintâi”), iar eminescologul Valentin Coșereanu, la rubrica Eminescu in aeternum, ne invită din nou (XVI) la ”Desculț în iarba copilăriei”. Iar dacă Theodor Damian, cu ”Fragmente noi”, ne introduce în lumea poetică a lui Eminescu, Mircea Oprea pune accentul (cultural) pe ”Cauzele nobile servite prost”. Victor Teișanu revine în pagină cu ”Eminescu, o reconstituire pe cale intuitivă”, în timp ce Corneliu Fotea este prezent cu un nou episod din ”Jurnalul cu Eminescu”.
Rubrica Universalis prilejuiește întâlnirea cu ”Trei poeţi francezi, laureaţi ai Premiului Nobel (Maurice Maeterlinck, François Mauriac și Samuel Beckett), cu Philippe Jacccottet (Traducere de Cătălina Frâncu) și cu Ilirian Zhupa (Traducere de Luan Topciu), dar și cu Andreas Dushi (”Legenda tatuajului”) și Abdul Karim Al-Ahmad (Traducere de Catherine Cobham).
Eseurile revistei vin de la Al. Cistelecan (”Călătorii prin toate părţile”), Ioan Holban (”Lucian Alecsa”), Vianu Mureșan (”Corpul și ltrele transcendenţei”), Radu Șerban (”Întoarcerea la Geneză – o perlă de cultură”), Simona-Grazia Dima (”În athanorul artei și al vieţii”), Marius Chelaru (”Anotimpuri în Asia”), Christian W. Schenk (”Ireductibilitatea poeziei postmoderne”), Carmen-Maria Mecu (”Ovidiu Pecican. A trăi citind și scriind”), Petru Ursache (”Folclorul. Cum nu trebuie înţeles”), Magda Ursache (”Calul troian numit televizor”), Doru Scărlătescu (”Despre lumina sacră a cărţii”), Raluca Faraon (”Scenaristul, personaj în cinematografe”).
Lucian Alecsa ar fi împlinit în acest an 70 de ani. Gellu Dorian scrie despre ”Lucian Alecsa, risipitorul”, iar Florentina Toniță adaugă scurte considerații în ”Lucian Alecsa – 70”. Despre ”Centenar Lucian Valea” scrie tot Gellu Dorian, cel care ni-l readuce în memorie și pe Constantin Dracsin (1940-1999), redactorul-șef al revistei propunând cititorilor și ”O colaborare cu Luca Piţu”.
”În viaţă totul depinde de educaţia a pe care viaţa ţi le dă şi, întrucâtva, de moştenirea genetică”, spune Nora Dorian, într-un dialog cu Florentina Toniță, scurt interviu urmat de „Retrospectivă“ – Nora Dorian, artista care expune la Botoșani „frânturi de viaţă“.
Note, comentarii, idei – rubrica de final a revistei – ne propune ”Roade purtătoare de credinţă și dăruire” (Vasilica Grigoraș), Despre psihologia umană în „Cicatricile modelului“, nuvelă a scriitoarei Ana Văcărașu (Nicolae Busuioc) și ”Între ieri și mâine… prezentul artelor vizuale la Botoșani” (Ana Coșereanu).