O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist:
Continuând sinteza tezei de doctorat a scriitoarei Elis Râpeanu, „Epigrama în literatura română”, constatăm că, în concepţia autoarei, trei sunt reprezentanţii de seamă ai epigramei româneşti, ei dominând câte o perioadă din cele şase ale evoluţiei ei: Ion Ionescu-Quintus, Cincinat Pavelescu şi Păstorel Teodoreanu. Supus unei atente analize, autoarea remarcă despre prima petală a treflei epigramistice, Ion Ionescu-Quintus: 1. „se impune drept cel mai de seamă reprezentant al grupului de epigramişti ai timpului său”; 2. „ca epigramist, şi-a desfăşurat activitatea pe mai bine de patru decenii, debutând la o vârstă ce infirmă ideea că epigrama constituie apanajul senectuţii”; 3. „însuşi George Călinescu îl reţine din „marea ceată a epigramiştilor”; 4. epigrama lui reprezintă „râsul interior al zeflemistului convins care-şi pune amprenta viziunii sale satirice asupra unor personaje-tipuri şi asupra unor defecte umane care se manifestă în toate straturile sociale”; 5. „îşi adaptează limbajul în funcţie de personaj sau de situaţie, ştiind să profite de expresivitatea limbii române”; 6. „ironia lui nu e ironia discretă şi subtilă care-ţi prezintă lucrurile cu deplină inocenţă, fără să-şi trădeze intenţia perfidă de a trage pe nesimţite vălul acoperind părţi inavuabile, lăsându-te să-i surprinzi doar zâmbetul fin şi imperceptibil, ci este o ironie amară, cu toate nuanţele ei satirice”; 7. „ca formă, epigramele au, în marea lor majoritate, patru versuri (catrene) şi cuprind două rime”; 8. „dintre procedeele stilistice, preferă jocurile de cuvinte, dovedindu-se un maestru al antimetatezei – repetarea inversă a unei construcţii sintactice, cu sensibile schimbări de sens, adesea surprinzătoare”; 9. „pentru a fi mai convingător, foloseşte o diversitate de tonuri: tonul interogativ, tonul imperativ, tonul patetic, tonul sfătos, tonul sentenţios etc.”; 10. „cu o solidă cultură clasică (om de litere, jurist, om politic, ziarist, orator) şi-a pus toate aceste valenţe ale personalităţii în slujba epigramei, pe care a impus-o cu statut propriu în lumea literară, dând epigramei politice o tentă sarcastică”. Concluzia autoarei privind Ion Ionescu-Quintus este că „rămâne un epigramist mare, unul dintre cei mai mari ai literaturii române, rămâne un caracter, o personalitate a timpului său, prin arta concentrată, sobră, prin ironia incisivă şi satira neiertătoare”.
Despre cea de-a doua petală a treflei epigramistice, Cincinat Pavelescu, cel care a impus epigrama ca specie literară, autoarea lucrării punctează: 1. „ceea ce pune în evidenţă identitatea de structură a poetului şi a epigramistului nu este numai noutatea imaginii care surprinde, nu sunt nici conexiunile neaşteptate ce pun în valoare idei noi, ci şi frecvenţa unor procedee literare specifice catrenului epigramatic” (aici autoarea remarcând antonimiile, înrudite cu oximoronul, figurile de stil ale repetiţiei îmbinate cu conversia sintactică şi cu acumulările sinonimice etc.); 2. „cu toate meritele sale ca poet, în cazul lui Cincinat Pavelescu, epigramistul, prin popularitatea, prin succesul la public, a acaparat întreaga atenţie a contemporanilor şi chiar a urmaşilor. (…) Locul poetului, care cu un ochi râde şi cu altul plânge, va fi luat de epigramistul cu renumele de cel mai rapid improvizator de stanţe”; 3. „dibaci făuritor de rime, pe doamne le complimenta în madrigaluri, iar bărbaţilor le servea doza de maliţie în patru versuri, purtând prin saloane multicolorul joc de cuvinte care fascinează”; 4. „epigramele lui Cincinat Pavelescu se constituie în martori vii ai vieţii societăţii româneşti din epoca în care au fost scrise: puse cap la cap, „spun” în câteva pagini, mai mult decât sute de pagini de roman”; 5. „aceasta este caracteristica structurii epigramelor sale, construite în marea lor majoritate, pe ironie: prima parte îl învăluie pe cel vizat în aparenţa unei aprecieri pozitive, pentru ca finalul să infirme total tonul iniţial, aducând un spor spiritual prin întorsătura ideii, a expresiei cu sens opus”; 6. „mecanismul epigramatic al catrenelor lui Cincinat se bazează mai ales pe opoziţii logice sau / şi semantice” etc.
Elis Râpeanu concluzionează despre Cincinat Pavelescu: „El a rămas o legendă vie, un simbol pentru epigramistica românească. Se spune că epigrama nu deschide porţile nemuririi, dar lui Cincinat Pavelescu i le-a deschis.”
Cea de-a treia petală, care completează fericit trefla epigramei româneşti, este Păstorel Teodoreanu. Apreciat de George Călinescu ( „are un excelent simţ al limbii”), acesta i-a recenzat favorabil volumele. Reţinem din cele scrise de Elis Râpeanu: 1. „un scriitor complex, dar renumele său de epigramist le întrece pe celelalte”; 2. „a slujit cauza epigramei cu propria libertate”; 3. „ a publicat catrene chiar şi în deceniile al VI-lea şi al VII-lea, când se părea că epigrama românească dispare”. Autoare continuă să adauge superlative precum: „născut umorist”, „o forţă a ideii potenţată de exprimarea orală”, „adept al autoironiei ascunsă sub cochetărie”, „umorist de înaltă clasă”, „maestru al jocurilor de cuvinte”, „o conciziune a stilului”, model de folosire a comparaţiilor şi metaforelor pentru înnobilarea catrenelor”, „autorul unor imagini de mare forţă” etc. O analiză aparte o face epigramelor scrise după 23 August 1944 care au circulat oral, având un stil aparte, distinct, şi care şocau prin îndrăzneală, duritate şi violenţă a afirmaţiilor, Păstorel Teodoreanu abandonând contrastul, sugestia, ambiguitate sau ironia în favoarea celor enunţate anterior . Elis Râpeanu, caracterizând noul stil, constată: „notarea observaţiei directe, exprimarea nesofisticată, curgerea firească a ideii, economia de limbaj, vorba de duh şi tonul degajat”.
Analizele făcute celor trei au avut un scop precis, de a demonstra că orice trimitere la epigrama românească trebuie să aducă în faţă celebra treflă: Ion Ionescu-Quintus, Cincinat Pavelescu şi Păstorel Teodoreanu.
Capitolul al IV-lea, intitulat „Critica literară şi epigrama”, vine să demonstreze existenţa unor materiale critice privind această creaţie literară, fiind amintiţi Şerban Cioculescu, Val. Râpeanu, Al. Piru, Mircea Iorgulescu, Marian Popa, George Călinescu şi alţii. Sunt menţionaţi şi o serie de epigramişti care au scris analize şi articole care au vizat epigrama, remarcându-se Mircea Trifu. În capitolul al V-lea, intitulat „Alţi autori: adeziuni şi respingeri”, Elis Râpeanu demonstrează că „între scriitori şi epigramă este o legătură firească, precum între orice autor de literatură şi o parte a ei sau chiar între autor şi creaţia sa.” (VA URMA)
Pentru voi, epigramiştii, Ştiri.Botoșani.Ro a inventat acest LOC DE DAT CU… EPIGRAMA. Aşteptăm creaţiile voastre pe adresa de mail manolegeorgica@yahoo.com până în fiecare zi de vineri a săptămânii. (Georgică Manole)
PROPRIETATE LA ŢARĂ
Simt în mine-aşa o grabă,
Căci, dorind extensie,
În sfârşit m-apuc de treabă:
Am ieşit la pensie! (PETRU-IOAN GÂRDA)
EPITAF UNUI POLITICIAN
La dricul marelui bărbat
Mulţimi de oameni au venit
Şi groapa i-au înconjurat
…Să fie siguri c-a murit. (PETRU-IOAN GÂRDA)
UNUI TRASEIST POLITIC
Un ins versat şi unsuros,
Un mafiot cu sânge rece,
Când l-au somat cu „Masca jos!”,
A lepădat vreo nouă-zece. (PETRU-IOAN GÂRDA)
UNUI MEDIC SCRIITOR
Chiar dacă un colos te crezi,
Lucrezi şi scrii aşa cum poţi:
Cu medicina ne salvezi,
Cu scrisul ne omori pe toţi!.. (GHEORGHE BÂLICI)
UNUI EPIGRAMIST ÎN CRIZĂ DE CREAŢIE
Îmi ia catrenele din carte
Şi văd că procedează just:
De le fura din altă parte,
Puteam să cred că n-are gust… (GHEORGHE BÂLICI)
REACŢIE CHIMICĂ
Cerneala poate fi acidă
Şi e în stare să ucidă,
De se amestecă-n prostie
Cu fierea celui care scrie!.. (GHEORGHE BÂLICI)
FEMEIE DE SUCCES
Obţine bani şi-apreciere,
Fiindcă-n orişice condiţii,
Ea-şi face treaba cu plăcere
Indiferent în ce poziţii. (GHEORGHE BĂLĂCEANU)
EVITÂND FRIGUL
Cum prea rece-i e la munte,
Pentru vila de la mare
A făcut pe dracu punte
Şi-a ajuns... tot la răcoare. (GHEORGHE BĂLĂCEANU)
ANGAJARE PRIN CONCURS
Urmând al vieții noastre curs,
Cu cât mai important e postul,
Din cei înscriși la un concurs,
Intâmplător, câștigă prostul. (GHEORGHE BĂLĂCEANU)
POLITICIANUL NEGLIJENT
O idee nouă-avea,
Însă o lăsase baltă
De pe-o lună pe cealaltă…
Pân’ s-a bălăcit în ea. (VASILE LARCO)
DECLARAŢIE DE DRAGOSTE
Nevasta lui e o dulceaţă,
Spre infinit iubirea-i tinde,
Ar strange-o-n braţe-ntreaga viaţă…
Păcat că nu o mai cuprinde. (VASILE LARCO)
O NOUĂ ZI
În zori, prin cel semnal sonor,
Tot somnul înspre hău se-ndreaptă,
Doar că un ceas deşteptător
Trezeşte, însă, nu deşteaptă. (VASILE LARCO)
PROGNOSTIC
El a ajuns acasă-n pripă,
Ea-l aştepta în pat cuminte,
Cu ochii umezi şi fierbinte…
Simptome clare pentru gripă. (GRIGORE COTUL)
UNUI FAMILIST CONVINS
Se zbate tot mai abitir,
Să aibă locuri fiecare:
Nevasta – locul de parcare,
Iar soacră-sa…în cimitir. (GRIGORE COTUL)
ASERŢIUNE FEMININĂ
Apa e izvorul vieţii –
E dovadă foarte clară,
Însă cel al frumuseţii
Este apa micelară. (GRIGORE COTUL)
CONSTATARE
Timpul astăzi e probabil
Vremea… e ceva de râs
Fâșul e impermeabil…
Pentru noi toate sunt fâs! (GHEORGHE GURĂU)
„PRIMUL” FOST…
Deși pare un atac
Nu-i decât o simplă joacă
Să ajungi din vila LAC
Într-o casă tip… băltoacă! (GHEORGHE GURĂU)
ZIUA ANIMALELOR
Protest cu exprimări vocale
Se-aud pe stradă-n ritm vioi;
-„Să protejăm din animale”…
Pe care le-am ales chiar noi! (GHEORGHE GURĂU)
MARELE FOST…
S-a ajuns un mare „fost”
În partid, e mâna dreaptă
Să nu-l deranjăm din post…
Cine știe ce ne-așteaptă! (GHEORGHE GURĂU)
RECURS PREZIDENŢIAL
După ce a fost ales
Noi în el ne-am pus speranţe,
Cum şi dânsul foarte des,
Îşi tot pune în instanţe. (VASILE MANOLE)
EXCEPŢII
Se întâmplă câteodată
Ca şi unii din juraţi
Să nu aibă „judecată”
Şi să fie…judecaţi. (VASILE MANOLE)
A DOUA ŞANSĂ
După un viol ratat,
Un cioban domol din fire,
S-a şi reabilitat
Chiar la reconstituire. (VASILE MANOLE)
EVOLUŢIA VEŞMINTELOR FEMEIEŞTI
Cu o frunză ne-a fost dată:
Viţă, brusture, arţar
Şi-acum tot o frunză poartă
Însă numai de mărar. (MIHAI BATOG-BUJENIŢĂ)
ADMIRAŢIE
Ce oameni buni şi săritori
Sunt la spital. Eu vă spun drept;
Când am plecat mi-au dat şi flori
Pe care mi le-au pus pe piept. (MIHAI BATOG-BUJENIŢĂ)
VINUL POETULUI
Subţire, elegant, cu har,
A fost în viaţă Păstorel
Şi, iat-acum, am în pahar
Un vin ce seamănă cu el. (MIHAI BATOG-BUJENIŢĂ)
AMÂNARE DE NEVOIE
După-o noapte în spital
Pentru tânăru-nsurat,
Ritualul nupţial…
Toată ziua a durat. (ELENA MÂNDRU)
UNUI SCRIITOR PERFID
C-un nume pus la adăpost,
Hârtii doar mâzgăleşte…mii:
Sub cel real el scrie prost,
Iar sub pseudonim…prostii. (ELENA MÂNDRU)
FRATERNITATE ÎNTRE POLITICIENI
E-un angajament fratern
Şi-i respectat cu străşnicie:
Stau împreună în guvern,
Apoi la fel …şi-n puşcărie! (ELENA MÂNDRU)
TURIŞTILOR STRĂINI SOSIŢI PE PLAI MIORITIC
Mai ieri, cu drag, prieteni de festin,
Vă-ntâmpinam, în pragul vechii vetre,
Cu pâine, sare și-un pahar de vin,
Iar azi - modern - cu măști și termometre. (NICOLAE MĂTCAŞ)
LA INTRAREA ÎN ALIMENTARĂ
NE ÎNTÂMPINĂ PORTARUL
Cu pistolul pus la tâmplă,
Ca să-i ia temperatura,
Pe-un client - se mai întâmplă-
Să-l dea gata ... căzătura. (NICOLAE MĂTCAŞ)
AVERTISMENT
Nu vrei să strănuți în mască,
Mâinile să ți le speli?
N-o să te mai doară-n bască,
Ci la jeb și rânduieli. (NICOLAE MĂTCAŞ)
MOARTEA SUBITĂ A STĂRII DE URGENŢĂ
Brusc, se-ncheié și starea de urgență,
Deși COVID-ul nu fu pus pe brânci.
Nu poți sta-nchis, halind din abundență:
Mai trebuie să ai ce să mănânci! (NICOLAE MĂTCAŞ)
PROSTIA NU ARE MARGINI
Constat (pe bună dreptate!)
Că prostul care nu-i fudul,
Dă din gură, dă din coate…
Pentru că nu-i prost destul! (MAX OPAIŢ)
UNUI SCULPTOR
Statui multe a sculptat;
Remarcat prin armonie,
De nuduri s-a ,,ocupat ",
Cât sa faci o ...galerie! (MAX OPAIŢ)
PAGINI DE ISTORIE
S-au perindat la vârf guverne,
Miniştrii seamănă-ntre ei
Nu la figură, (toate-s terne!),
Mai mult la...lipsa de idei! (MAX OPAIŢ)
NOTA DE PLATĂ
În lumea asta cu femei,
Bărbaţii le ştiu ,,eticheta ",
Plătesc o masă câţiva lei,
Iar pentru sex cu ...verigheta! (MAX OPAIŢ)
ATENȚIE, MASCULI!
O femeie cu mult har,
Te face milionar;
Dar, există și-un mic dar:
Tu să fii...miliardar. ( DUMITRU BUJDOIU )
DUPĂ STAREA DE URGENȚĂ
El, cu-o bucurie-aleasă
Că e liber la terasă;
Eu, ceva mai abitir,
C-am liber la...cimitir. (DUMITRU BUJDOIU)
DOUĂ BLONDE LA FEREASTRĂ
- Ce te uiți, fă, ca la hărți,
Nu te prinzi că e spart geamul?
- Să nu-i înjuri de tot neamul ?
L-au spart pe-ambele părți. (DUMITRU BUJDOIU)
FACTURA LA APĂ
Da, se spală românașii,
Și miniștrii și pălmașii,
Va urma triplă factură,
“Stai în casă, bea și-njură”. (DUMITRU BUJDOIU)