Nicușor Dan a anunțat că Eugen Tomac și-a depus mandatul și că noul premier desemnat este Adrian Veștea!

Nicușor Dan a anunțat, azi-dimineață, că Adrian Veștea, președintele CJ Brașov și prim-vicepreședinte PNL, este noul premier desemnat, după ce Eugen Tomac și-a depus mandatul.

Șeful statului a făcut anunțul alături de Eugen Tomac și Adrian Veștea, noul premier desemnat.

Președintele a afirmat că liberalul a parcurs toate etapele administrative, fiind de-a lungul timpului primar, de trei ori preşedinte de consiliu judeţean și ministru.

„Domnul Eugen Tomac și-a depus mandatul și îl desemnez ca prim-ministru pe Adrian Veștea. Veștea a parcurs toate etapele administrative. Este o persoană care a atras fonduri europene. A dezvoltat Aeroportul din Brașov.

 

Este o persoană care a lucrat mult timp cu bugete și are responsabilitatea bugetelor.

Deci sunt convins că domnia sa se va achita cu succes de această sarcină.

Vreau să îi mulțumesc lui Eugen Tomac pentru asumare. Nici eu, nici Tomac nu ne-am jucat de-a guvernarea.

Am mers în această direcţie în urma consultării cu partidele politice. În acest moment este clar că o soluție politică este cea potrivită.

Vreau să le mulțumesc celor care erau pregătiți pentru a forma Guvernul”, a transmis Nicușor Dan, președintele României.

Adrian Veștea:

„Vă mulțumesc pentru încrederea acordată. Îmi asum această resposabilitate. Știu care sunt așteptările oamenilor și problemele cu care se confruntă. Vin după 30 de ani în Partidul Național Liberal. Îmi doresc un guvern politic, care să îşi asume reforme reale. Și România să își mențină direcția pro-occidentală.

Sunt deschis să vorbesc cu formațiunile politice democratice pro-occidentale din Parlamentul României”, a spus și Adrian Veștea, prim-ministru.

„Vă mulțumesc, domnule președinte, pentru încrederea acordată. Am plecat în urmă cu 10 zile cu convingerea că pot convinge partidele afiliate familiilor europene, pentru a le câștiga încrederea. Nu am găsit această atitudine din partea tuturor partidelor. Regret că nu am putut convinge, dar am speranța că tot ce urmează o să fie bine pentru România. Îi urez succes premierului desemnat”, a fost mesajul lui Eugen Tomac.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

VIDEO - „Fiind băiet păduri cutreieram”. Ambasadorul Japoniei în România recită din Mihai Eminescu în pădurea de la Ipotești!

astăzi, 16:39

Ambasadorul Japoniei în România, Excelența Sa Takashi Katae, a cucerit internetul după ce a vizitat locurile natale ale lui Mihai Eminescu, la Botoșani și Iași, și a recitat versuri ...

Premieră medicală la Suceava: Prima recoltare simultană de multi-organe și multi-țesuturi de la un donator aflat în moarte cerebrală!

astăzi, 15:03

Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava a marcat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, un moment de referință în activitatea sa medicală, ...

In memoriam – Profesorul George Avăcăriței

astăzi, 12:52

Cu profundă tristețe, comunitatea Colegiului Național „A.T. Laurian” din Botoșani a primit vestea trecerii la cele veșnice a profesorului George Avăcăriței, un dascăl dedicat, un ...