O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist:

Partea a III-a a lucrării semnate de Elis Râpeanu se intitulează „Statutul literar al epigramei”. Autoarea insistă  pe o ierarhizare a epigramei în cadrul genurilor şi speciilor literare, accentul fiind pus şi pe o încadrare din punct de vedere al teoriei literare. Cercetările făcute au condus-o la concluzia că mult timp epigrama avea un loc, undeva, în afara genurilor literare cunoscute (liric, epic  şi dramatic).  Pentru o salvare a situaţiei, au existat mulţi cei care au pus problema existenţei unui gen epigramatic. Elis Râpeanu, preluând şi părerea lui Ştefan Cazimir, nu a fost  de acord cu scoaterea epigramei în afara genurilor clasice şi, printr-o demonstraţie adecvată,  îi găseşte locul în cadrul genului liric. Demonstraţia pleacă de la definiţia de dicţionar a acestui gen literar: „categoria estetică prin care eul creator îşi exprimă în opere de artă, în chip nemijlocit, reacţia faţă de fenomenele lumii exterioare şi faţă de propriile metamorfoze interioare”.  Or, continuă autoarea, şi epigrama presupune interiorizare, reflexivitate şi o implicare  a epigramistului în mesajul transmis. Mai mult, apartenenţa la genul liric a epigramei este dată şi de bogăţia şi diversitatea  temelor care definesc eul prin apelarea la umor şi satiră, pornindu-se de la punctele de vedere ale lui Hegel, Liviu Rusu,  Ştefan Cazimir,  N. Şerban, Ioan Buduca, Pompiliu Constantinescu, Lovinescu, Ibrăileanu, George Călinescu, Vera Călin, Matei Călinescu, Emile Faguet, Paul Cortez şi alţii.

CITEȘTE ȘI: "PNL Botoșani, Valeriu Iftime: „Toți cei care au fost părtași la acest dezastru ..."

Pe baza studiilor critice pe care Elis Râpeanu le-a parcurs cu atenţie, au fost  inventariate trei specii ale epigramei: epigrama propriu-zisă, epitaful epigramatic şi madrigalul epigramatic.  Totuşi, spune autoarea,  s-a constatat şi o dorinţă de a se pătrunde mai adânc în arhitectura epigramei, căutându-se criterii de diversificare a ei în subspecii, cum ar fi: epigrama parodică, epigrama juridică, epigrama madrigal, epigrama epitaf, epigrama satirică, epigrama umoristică, epigrama umoristico-satirică, epigrama definiţie, epigrama aforistică, epigrama poetică etc. Concluzionează Elis Râpeanu: „tema  clasificării epigramei  în clase, subclase, ramuri etc. este bogată în semnificaţii  şi necesită o argumentare complexă şi mai aprofundată.  E evident faptul că toate felurile de epigrame au caracteristicile acestei specii literare – forma de catren, mecanismul specific şi poanta – şi pot fi socotite variante ale ei”.  Realitatea este că oricâte subspecii s-ar mai adăuga, toate au în comun acelaşi mecanism epigramatic:  1. „structura binară (lexic plus gramatică), dătătoare de tensiune care îi conferă calitatea de creaţie literară”; 2. „răspunde tripletei de noţiuni ingeniozitate – concept – ascuţime”; 3.”prima parte captează atenţia, enunţă ideea – de exemplu, o laudă la adresa personajului vizat, al treilea vers pare să reia sau să întărească ideea deja comunicată – ca o falsă concluzie -, după care urmează poanta – scurtă, precisă, ce ocupă, de obicei, ultimul vers sau, uneori, o parte din ultimul vers”; 4. „existenţa unei tensiuni epigramatice dată de raportul de coordonare şi subordonare din frază”; 5. „folosirea adecvată a paradoxului şi al  corespondentului  pe plan lexical al acestuia, oximoronul”; 6. „întinerirea   expresiei  literare  prin aportul aspectelor limbii  atât în sincronie cât şi în diacronie; 7. „contribuţia  figurilor plasticităţii (epitet, comparaţie, metaforă)  la expresivitatea comunicării şi la ambiguitatea mesajului transmis”; 8. „realizarea ambiguităţii prin jocurile create de omonimie şi polisemie cât şi prin cele două figuri de stil ale ei: economia de expresie şi echivocul”; 9. „realizarea  valorii aforistice şi ironice ale  epigramei prin  folosirea figurilor de stil ale repetiţiei”; 10. „respectarea regulilor impuse de prozodie: ritm, rimă, măsură şi accentuarea corespunzătoare a cuvintelor” etc.

Privind legătura epigramei cu alte specii poetice, Elis Râpeanu face trimitere la sonet şi rondel însă, continuă autoarea, „ele nu pot fi numite epigramatice, ci doar umoristice, oricât de surprinzătoare ar fi ideea de la sfârşit”.

Vasta lucrare semnată de Elis Râpeanu se încheie cu două capitole care supun atenţiei  problematica similitudinilor şi plagiatului  precum şi observaţii privind epigrama în actualitate. Sunt enumerate şi câteva cauze ale apariţiei similitudinilor: 1. tiparul fix al epigramei (ca formă şi ca mecanism); 2. plagiatul (voit sau nu); 3. pretextul tematic (motivul); 4. starea de spirit a epocii (pe care umoriştii o receptează); 5. automatismele care apar în gândirea şi expresia epigramiştilor; 6. atracţiile antonimice şi sinonimice etc. Pentru evitarea similitudinilor, Elis Râpeanu este de părere că „nimeni din afara propriului EU nu poate impune reguli”. Mai mult, autoarea adaugă o concluzie tranşantă: „totul ţine de artă, dar şi de demnitatea epigramistului”.

Privind  epigrama de azi, Elis Râpeanu face următoarele aprecieri: 1. „s-a schimbat principiul gratuităţii, potrivit căruia marea majoritate a epigramiştilor profesa, de dragul unui cuvânt de spirit steril” (Tudor Măinescu);  2. „pe lângă legile ei de structură care o definesc ca atare, epigrama pretinde neapărat o strofă lapidară, armonioasă şi de o riguroasă perfecţiune prozodică”(Mircea Pavelescu); 3. „ a devenit un bun literar românesc” (Mihai Cimpoi);  4. „epigramiştii s-au organizat în cluburi”; 5. „nevoia de descărcare a românului înlocuieşte nevoia de destindere de acum 100 de ani”; 6. „devine cea mai spirituală formă literară de manifestare a românului”; 7. „câştigă în spiritual, accentuându-şi nota filozofică (aforistică);  8. „dispare zeflemeaua nepotrivită şi îi ia locul argumentaţia”; 9. „creşte dimensiunea sa poetică”; 10. „se lărgeşte tipologia umană la care se referă”; 11. „se apelează la exprimarea cea mai firească, nesofisticată”; 12. „epigramiştii văd tot mai mult dincolo de aparenţe şi sugerează substratul mesajului lor”; 13. „se dispensează de orice încărcătură (renunţă la ghilimele, puncte de suspensie, paranteze, semne de exclamaţie etc.); 14. „e tot mai prezent criteriul etic în epigramă” etc.

Credinţa autoarei că   „publicarea acestei lucrări va fi binevenită pentru epigrama românească şi pentru umorul românesc în general, stimulând creaţia în domeniu”,  s-a concretizat cu asupra de măsură, semnalele pozitive fiind nenumărate. Mai mult, lucrarea realizată de Elis Râpeanu a devenit instrument de lucru pentru generaţiile de epigramişti ce au urmat anului 2001. (GEORGICĂ MANOLE).

Pentru voi, epigramiştii, Ştiri.Botoșani.Ro  a inventat acest LOC DE DAT CU… EPIGRAMA.  Aşteptăm creaţiile voastre  pe adresa de mail manolegeorgica@yahoo.com  până în fiecare  zi de vineri a săptămânii. (Georgică  Manole)

 

AXIOMA LUI BACHUS

Bea rachiu fără motiv

Numai omul primitiv,

Iar bărbatul educat,

Totdeauna – motivat. (ION DIVIZA)

 

NOI ALEGERI

Noi alegeri, noi figuri,

Vechi discurs electoral;

Ies bandiţii din păduri

Să mai fure şi…legal. (ION DIVIZA)

 

PROGRAM DE STAT

Parlamentul garantează:

Vor trăi în desfătări

Oamenii acestei ţări

(Lista lor se anexează). (ION DIVIZA)

 

PROPUNERE CU RISC

Soluţii încă mai încap;

Ştiu una, dar mi-e greu s-o spun, că

Mă tem că-mi sare lumea-n cap:

Să ne-apucăm cu toţi de muncă! (PETRU-IOAN GÂRDA)

 

CONFERINŢĂ PE TEMA CRIZEI

Constatarăm împreună

Cei privaţi de toate cele,

C-a trecut o vreme bună

De când vremurile-s rele. (PETRU-IOAN GÂRDA)

 

SUCCESIUNE DUPĂ PĂRINŢI

Din casa de un miliard,

Lui frate-meu i-am dat canarul,

Eu am un tac de biliard,

Iar restu’ l-a luat notarul. (PETRU-IOAN GÂRDA)

 

CIOCOII VECHI ŞI NOI

Diferenţă clară nu-i

Şi pot spune orişicui:

De sunt vechi ori de sunt noi,

Din păcate-s tot…ciocoi! (VASILE LARCO)

 

LĂMURIRE PROVERBIALĂ

La omul cel sărac pe glie

Nici boii nu prea trag, se pare,

Şi poate fi o tragedie…

Norocul e că boi el n-are. (VASILE LARCO)

 

POSTULAT

În toată lumea-i clar, se ştie,

Că n-o să strice niciodată:

O primăvară timpurie

Şi-o-mbătrânire-ntârziată. (VASILE LARCO)

 

LA BĂTRÂNEŢE

Îmbătrâneşti, o văd şi zeii,

Şi n-ai de fericire parte,

Când vezi doar rochia femeii,

Dar nu zăreşti şi mai departe… (GHEORGHE BÂLICI)

 

CLARVIZIUNE

Constaţi cu mintea ta isteaţă

Că, într-un mod destul de clar,

De toate ţi se-ntâmplă-n viaţă,

Cu anii însă tot mai rar… (GHEORGHE BÂLICI)

 

SCLEROZA

E boala care nu te lasă

Şi, chiar de nu te părăseşte,

De ea tot mai puţin îţi pasă,

Că uiţi şi cum se mai numeşte!... (GHEORGHE BÂLICI)

 

CITIND „ALMANAHE”

Convins e că i s-a ascuns

Că și cerneala e acidă,

De neuronii au ajuns

În capul lui... mulțime vidă! (GHEORGHE BĂLĂCEANU)

 

FRĂMÂNTAREA ENORIAȘEI

De-i spun Părintelui de vina

Că pe alături am călcat

Și numai dascălu-i pricina,

Mă iartă că... l-am înșelat? (GHEORGHE BĂLĂCEANU)

 

SOLUȚIE ACCEPTABILĂ

Stând singură, s-accept în fine

Și-un tip trecut chiar de cinzeci,

Desigur că mi-ar fi mai bine…

De-ar fi vreo doi de douăzeci! (GHEORGHE BĂLĂCEANU)

 

PARLAMENTARII, LA APARIŢIA UNEI LEGI

O discută, se-nţelege,

Punct cu punct, cum e corect,

Pentru ei când e o lege,

E-aprobată din proiect. (MIHAI HAIVAS)

 

SCHIMBARE DE GUVERN

 Ştirea poartă un ecou

Ce-ţi răsună în urechi:

“Doar Guvernul este nou,

Căci metehnele sunt vechi”. (MIHAI HAIVAS)

 

DORINŢA UNEI VIITOARE SOŢII

De-aş avea un bun confort

Şi mulţi bani de târguieli,

Soţul, mi-aş scuti de-efort,

Iar pe-amanţi de cheltuieli. (ELENA MÂNDRU)

 

UNUI PROST

Când în dispute-acerbe,

El tare se-ambalează

Şi iute-ncepe a fierbe…

Se “scurtcircuitează”! (ELENA MÂNDRU)

 

DREPTUL LA VOT

Oricât aş vrea să schimb ce pot,

Observ că nu contează,

Când îl aduci pe prost la vot

Pe-al meu îl anulează! (GRIGORE COTUL)

 

EMINESCIANĂ

Dintre multele guverne

Ce străbat palatele,

Câte oare sunt eterne

Cum îs sindicatele? (GRIGORE COTUL)

 

DECLARAŢIE

Românie, ţara mea,

După Revoluţie

Nu credeam că te-oi vedea

Slabă-n Constituţie! (GRIGORE COTUL)

 

CRÂŞMĂ VS. DOMICILIU

Ieri ziua-ntreagă-n crâşm-am stat

Părea că sunt în paradis,

Ajuns acasă pe-nserat

Uşa la iad mi s-a deschis! (MIHAI BATOG-BUJENIŢĂ)

 

BOLI

Disperat, dar cu fereală,

Spunea el cu glasul moale,

Cum că ar avea o boală

Pe-o vecină dată-n boale! (MIHAI BATOG-BUJENIŢĂ)

 

PE LITORAL

Când sunt zile reci şi triste

Mă-nfierbânt privind nudiste,

Soaţa ce-I urâtă tare

O iau ca răcoritoare. (VASILE MANOLE)

 

ROMÂNII ÎN ŢARA LOR

Suntem foarte primitori,

Găzduit-am multe naţii,

Însă azi adeseori

Noi plecăm, să vină alţii. (VASILE MANOLE)

 

DISPONIBILITĂŢI LA MARE

Minijupa când atrage

Brusc privirea la barbate,

Ca mareea se retrage

Pentru cei interesaţi. (VASILE MANOLE)

 

NOSTALGICUL(1)

Prin cele câteva cuvinte

Aș vrea aicea să exprim:

Ce bine mai era-nainte…

Când decidea un singur „prim”! (GHEORGHE GURĂU)

 

NOSTALGICUL (2)

Îmi amintesc de vremuri când

Partidul decidea în toate;

Eram noi muritori de „rând”

Dar nici Ei nu aveau palate! (GHEORGHE GURĂU)

 

NOSTALGICUL (3)

Era mai bine înainte

L-auzi pe câte-un tip spunând;

E chiar din cel ce azi ne minte

Că el, sărman, a stat la rând! (GHEORGHE GURĂU)

 

NOSTALGICUL (4)

De-ar fi să-i dăm și lui crezare

Aceasta se rezumă la

E omul ce… astăzi e-n „stare”..

În stare de așa ceva! (GHEORGHE GURĂU)

 

PRINS ÎN FLAGRANT  ÎN PLINĂ PANDEMIE 

Dom' premier îi dă cu clanța

Că e lege ordonanța.

Noi l-am crede, ca pe Ciao,

Dacă primu-ar respecta-o. (NICOLAE MĂTCAŞ)

 

VINOVAT E ACARUL FOTOGRAF  

Să vezi al dracului standard:

Un om de stat, de-ncalcă-o lege,

N-avem cum ști: -i secret de stat.

De vină-i poza, se-nțelege. (NICOLAE MĂTCAŞ)

 

FUGI DE EL ŞI EA TE PIŞCĂ  

Ne-a furat terasa-n vir.

Încântați. Un singur minus:

Ne cam pișcă la chimir

Taxa pe coronavirus. (NICOLAE MĂTCAŞ)

 

GUVERNUL ACTUAL ŞI IMPLACABILA

LEGE A PENSIILOR   

Știați dinainte

Că-i cartof fierbinte.

N-aveți cum o drege:

Dură e, da-i   ... lege. (NICOLAE MĂTCAŞ)

 

COLABORAREA DINTRE MAJORITATEA DIN

PARLAMENT ŞI GUVERNUL LIBERAL  

O spune-un  pesedist pe șleau

Cu-a lui nea Iancu strălucire:

Colaborarea ce o au

Lipsește cu desăvârșire! (NICOLAE MĂTCAŞ)

 

„EROII” CARE S-AR FI OPUS LEGII

AMNISTIEI ŞI GRAŢIERII 

Ne spun azi că X șI Y

Voiau legea s-o sfărâme,

 Când chiar ei, cu oase-n pântec,

Se-ntindeau ca niște râme. (NICOLAE MĂTCAŞ)

 

DESPRE AUTORUL CĂRȚII PREZENTATE
LA COMSIA DE ELIBERARE
I-au reproșat că nu știe,
Nici, măcar, titlu’ să-l scrie;
Dar, pungașul le-a plătit-o:
 - Vouă cine v-a citit-o? (DUMITRU BUJDOIU)

NENOROC CU NEVESTELE
 Prima-a fugit cu-n evreu,
A doua, cu-n derbedeu;
Am rămas cu asta, slugă,
Orice-i fac, nu vrea să fugă. (DUMITRU BUJDOIU)

EXPLICAȚIE
- Nu te mai văd cu roșcata,
Terminași cu ea, ai alta?
- Da de unde, e belea,
Că m-am însurat cu ea. (DUMITRU  BUJDOIU)


 CONFUZIA UNUI NEGRU
- Vreau și eu doar o viagră,
- Ce-ți  trebuie ți-e, dragă?
Ești mascul bine dotat.

- Păi, credeam că-i de...calmat. (DUMITRU BUJDOIU)

 

AVERTISMENT

Vreau atenţie un pic,

Deşi,  cred, nu vi se pare:

O femeie cu trup mic 

Are ...gura cea mai mare! (MAX OPAIŢ)

 

REVANŞA

De mai multe luni încoace ,

Viaţa lui e plicticoasă,

 Când nevastă-sa i-o coace,

 Că amanta-i mai frumoasă! (MAX OPAIŢ)

 

UNOR SUPORTERI STELIŞTI

Steaua-a scris istorie,

A adus CUPA acasă,

Ieri, era în glorie,

Azi, ia goluri, iar noi ...plasă! (MAX OPAIŢ)

 

UNUI AVENTURIER

Se-ntâlneau frecvent la mare,

 Amândoi făceau naveta,

Seara, ea-şi scotea maleta,

El,discret, doar...verigheta! (MAX OPAIŢ)

 

UNEI PROTEJATE

Recent, la slujba promovată,

Cu pile, (evident, se ştie!)

E invitată cateodată,

La şef, să dea din ...,,datorie"! (MAX OPAIŢ)

 

CAFENEAUA

„La Capşa”, unde vin toţi seniorii,

Local cu două mari despărţituri:

Într-una se mănâncă prăjituri

Şi-n alta, se mănâncă scriitorii! (N. CREVEDIA)

 

SUITĂ AXIOMATICĂ

Acesta-i clasicu-adevăr:

Ciubotarii nu au ghete,

Croitorii n-au manşete,

Eu – dermatolog – n-am păr! (FLORIN CRISTEA)

 

UNEI CÂNTĂREŢE

La radio când o asculţi,

N-ai da pe vocea ei bani mulţi;

Văzând-o la televizor,

Dai totul şi rămâi dator! (IOAN CRISTESCU)