La rubrica Timpul meu liber vă propunem cinci titluri de filme, unele câștigătoare de Oscar, altele onorate cu câte un Palme d'Or. Dar și filme fără premii, încă cu milioane de spectatori. Dacă aveți propriile propuneri, vă invităm să le împărtășiți cu noi!
"Winter Sleep" (Somn de iarnă), filmul regizorului turc Nuri Bilge Ceylan, este câştigător în 2014 al Palme d'Or-ului, dar absent din nominalizările la Oscar. Un film de artă, pornind de la peisajul Cappadociei şi până la frazele cinematografice prelungi ataşate unei anume culturi umane, păstrând atât de accentuat nota tradiţională. Faptul că este inspirat din texte cehoviene nu îl face mai puţin "otoman", dimpotrivă.
196 de minute care trec bine, fără să simţi că stagnezi, că aştepţi să se întâmple ceva. Cu cadre uneori sufocante, într-un obscur plat, fără mistere sau flash-uri de dragul efectelor, personajele sunt obligate să convieţuiască, să comunice, să se iscodească sufleteşte. Chiar dacă la început par că nu se privesc, nu se iubesc, nu se mai suportă.
Dialogurile sunt de mare întindere, uneori seci, enervante, iritante, dar numai pentru a crea privitorului acea creştere a ideilor, care spre final capătă valori şi nuanţe neaşteptate, dar fireşti. Fiecare vorbă, atitudine, reactie, reactie la reactie sunt, de fapt, desluşiri, răspunsuri, aşteptări, cunoaşteri despre celălalt şi despre sine.
Stânca menţine şi conservă, pe tot parcursul filmului, răceala personajelor, zăpada apasă destul cât să îi prăbuşească pe toţi în sinele-ascunziş, lumina asigură fiecăruia în parte doar spatiul imediat apropiat pentru a-şi desfăşura angoasele, temerile sau pentru a primi adevărurile despre ei, aşa cum le văd ceilalţi.
Trebuie să intri în fiecare personaj şi să recunoşti, odată cu el, că ai eşuat. Sau că, dacă ai curajul să trăieşti, vei afla într-o zi că eşti viu şi că singurătatea este o formă de doi... Şi că asta poate fi frumos!
Experimentul Milgram şi România
Despre obedienţă, despre natura umană care se supune autorităţii devenind instrument al răului, pornind de la experienţele evreilor în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
Experimentul Milgram (Stanley Milgram, psiholog evreu, celebru şi controversat în 60-70, tată ungur şi mamă româncă plecaţi de copii din România). Problema e mult prea vastă, experimentul Milgram este, da, mai relevant astăzi decât în anii 60.
Dar în film ("Experimenter", 2015) a fost introdusă o scenă scurtă, fără legătură cu alte scene şi fără să se mai revină asupra personajului, în care un român (personajul, fireşte) vorbeşte - în acest context - despre Garda de Fier din România şi "crimele de la abator", plus alte grozăvii. În schimb, nu se aminteşte în film decât tangenţial despre lagărele naziste, despre Hitler la modul explicit, cel mai "emoţional" moment creat pentru a ilustra violenţa la care pot ajunge oamenii fiind scena despre Garda de Fier. Despre ce vorbim în final? Care este experimentul? Obedienţa sau manipularea?
Iñárritu. Regizorul abonat la Oscar!
"Birdman", 2014. Omul Pasăre sau Virtutea nesperată a ignoranţei! Un film în care Actorul poate fi înlocuit cu orice scriitor, pictor, artist din orice amestecătură de suflet. Un film despre cădere, despre conştiinţa flecară a supereroului topit precum aripile unui Icar prea sigur pe el. Un film care construieşte pentru a elibera, care doare pentru a tămădui.
Un film despre supereroii zilelor noastre, unii imposibil de coborât de pe soclul în care singuri s-au cimentat, alţii acceptând în final că mersul îţi asigură talpa de pământ pe care, fără aripi fiind, te poţi odihni uneori...
Un film despre succes şi popularitate, despre disperare şi dispreţ, despre judecăţi de valoare şi punctul în care critica se usucă şi devine rid pe chipul creatorului dezlănţuit. Nu lipseşte magia cea dătătoare de zbor, eliberatoare, de întoarcere la inocenţă, chiar şi atunci când ea, inocenţa, nu rămâne decât o formă de seducţie a faimei cu orice preţ!
"Omul Pasăre sau Virtutea nesperată a ignoranţei/ Birdman or (The Unexpected Virtue of Ignorance)", 2014. Regizat de mexicanul Alejandro Gonzales Iñárritu, cu Michael Keaton, Emma Stone şi Naomi Watts în distribuţie. Oscar pentru Cel mai bun film. Alejandro Gonzalez Iñárritu - Oscar pentru Regie şi pentru Scenariu original. Plus Oscarul pentru Imagine!
Iñárritu. "Babel", 2006. Un film complet. De la actori (un Brad Pitt atât de adevărat că nici nu poţi să îl încadrezi într-un tipar actoricesc) la scenariu, personaj colectiv, mentalităţi şi individualităţi pe muchia disperării.
În acest film emoționant, uluitor (aflăm din sinopsis), care a fost filmat pe trei continente și în patru limbi – care acoperă atât latura personală, cât și cea politică explozivă - aclamatul regizor Alejandro González Iñárritu (21 de grame, Amores Perros) explorează cu un realism cutremurător natura barierelor care par să separe omenirea. Făcând asta, el evocă anticul concept al turnului Babel și pune sub semnul întrebării implicațiile din ziua de azi: identitățile confundate, neînțelegerile și șansele ratate de comunicare care, deși deseori nevăzute, ne conduc în viața contemporană. Brad Pitt, Cate Blanchett, Gael Garcia Bernal, Kôji Yakusho, Adriana Barraza și Rinko Kikuchi conduc un ansamblu internațional de actori profesioniști și neprofesioniști din Moroc, Tijuana și Tokyo, care îmbogățesc diversitatea culturală abordată în Babel și întăresc remarcele puternice despre legăturile și frontierele culturale.
Un Babilon sufletesc într-o lume actuală, reală, unde cauza nu produce efectul, ci îl nuanţează, îl propagă în spaţiu şi timp, indiferent de măsura lucrurilor şi de inocenţa culpei. Un film despre care poţi vorbi cadru cu cadru, nesfârşit...
Desert Dancer (2014)
Despre artă, într-o lume pe care noi, cei de aici, o situăm în domeniul fantasticului în secolul XXI. Povestea adevărată a lui Afshin Ghaffarian, artist într-un Iran în care dansul era interzis şi aspru pedepsit de activiştii Poliţiei Morale. O lume incredibilă care naşte rezistenţa prin ARTĂ.
"...în lumină am învăţat să iubesc
în frumuseţea ta am găsit poezia
tu dansezi în inima mea
şi nimeni nu te poate vedea
dar uneori eu te pot zari
şi atunci se naste arta" (poemul lui Rumi, care capătă în film valoare de simbol, mesaj, scut)
Afshin Ghaffarian riscă totul pentru a înfiinţa o şcoală de dans în ţara sa natală, Iran, în ciuda politicii acestei ţări şi a interdicţiei impuse dansului.… Savurând libertatea de exprimare pe care dansul o dă, au organizat un spectacol în deșert, departe de ochii atenți ai Poliției Morale.