Greu să parcurgi, în aceste zile, gândurile celor neîmpăcați, cuvintele celor mult pătimiți, nevolniciile celor voit nevolnici. E nevoie de multă dragoste, da. E nevoie de înțelepciune, de cumpătare. Înainte de a acuza, înainte de a umili, de a disprețui, oare câte întrebări ne trec prin inima inimii? Cui folosește hula? Pe cine smintește neadevărul? Cui transmitem amărăciunea?
Ne simțim manipulați, mințiți, amăgiți: nu trebuie să ne bazăm decât pe noi înșine. E destul să ne retragem în intimitatea propriului cuget. Răspunsul e mai aproape decât credem! Va veni ziua în care vom râmâne doar noi, față în față, umăr lângă umăr, talpă și genunchi deopotrivă. Ne vom mai recunoaște oare?! Eşti pregătit să primeşti Darul Iertării? Te rogi, plângi, cauţi, străbaţi, adulmeci, pătrunzi, fugi, te împiedici, te ridici, iar plângi, nu mai cauţi, te rogi. Ce faci cu iertarea? Ce faci cu o comoară pentru care nu ai fost pregătit? O distrugi, o lepezi, o îngrijeşti? Ştii să faci toate astea deodată şi pentru totdeauna? În câtă vreme te vei găsi pe calea dindărăt? Câtă suferinţă mai ai în tine? Cât de repede ai uitat? Până unde crezi că ajungi aşa, preaplin de Iertare şi gol de suferinţă? Poate că nu Iertarea este cea care ne împlineşte, ci drumul până la ea.
Mai mare dumnezeire decât Iertarea este Iubirea. Pot întoarce şi celălalt obraz şi să tac. Sufăr, îndur şi iert. Se întâmplă să iert cu patimă, orgoliu, înverşunare, împotrivire. Iert cu superioritate sau de-a valma. Uneori cu voinţă de răsplată. Alteori a lehamite. Iert cu supuşenie şi rareori conştient. Iertarea îndumnezeită, atunci când binecuvântat se întâmplă, se numeşte Iubire. Sau mucenicie. Depinde cum vom primi toate întâmplările din viaţa noastră şi ce sens le vom da.
Cât chin sufletesc se abate în mine dacă mă şubrezesc cu oameni care nu ştiu iubirea şi nici nu vor a o învăţa? Cum să mă opresc şi să îngenunchez dacă mintea şi umerii mă dezgenunchează? Cutremurător cum locul în care ar trebui să fixăm crucea devine culme a trufiei. În numele Tatălui ridic mâna spre cer. În numele Fiului cobor privirea spre Inimă. În numele Sfântului Duh îmi ating umerii… Sfântul Duh… Grea Cruce umărul care rămâne semeţ… Mai degrabă se dezgenunche ruga decât ar coborî umărul în pământ. În umeri, acolo stă iertarea. Semeţia şi orgoliul, odată coborâte În numele Fiului, spre inimă, se topesc în Iubire. Un văl ce se spulberă de pe umeri şi se face Iertare şi devine Iubire. Ar fi mai uşor să iubeşti de la început? Poate că toţi iubim de la început, iubim pământeşte şi păgân. Pe parcurs ne semeţim…
