De prea multe ori vedem doar aura ce-i înconjoară, nu și munca uriașă din ani și ani, cu copilării măcinate de repetiții, de competiții, de nesomn.
Copiii violoniști, în special cei care aspiră să devină muzicieni profesioniști, știu cel mai bine ce înseamnă sacrificiul. Părinții copiilor violoniști socotesc zilele în ore de repetiții, în programări la tot felul de lecții, cursuri de grup sau masterclass-uri.
Doar succesul, armonia unei vieți viitoare și împlinirea artistică pot răsplăti o asemenea muncă.
Iar atunci fericirea este pe măsură… Ne spune și actorul Mihai Mălaimare:
”Cândva, demult, aveam cred 12 ani, am simțit nevoia să fiu în prima generație de elevi a nou înființatei Școli de muzică de la Botoșani, realizare efectivă a celui care a fost Domnul Holca, primul director. Aveam talent, dar eram hahaleră la vremea aceea, muzica a fost însă pentru mine, ca actor, unul dintre cele mai solide atuuri.
Când Ion Alexandru a împlinit 4 ani, i-am cumpărat o vioară, și acest copil extraordinar a tras cu mine note lungi 20 minute în fiecare zi, vreme de un an.
Toată lumea spunea că sunt nebun, că sacrific copilăria copilului, dar copilul a rezistat, a crescut cu vioara în suflet și în minte, și sunt foarte mândru de el!
Mai sunt mândru și de nora mea, splendida violistă din Coreea de Sud, și aștept să fiu nebun după un nepoțel cu ochii ca două linii!”
Video: Alex Mălaimare și YooBin Lee