Povești la cafea: ”Părinte, aceştia care au rămas îţi sunt adevăraţii creştini...”

Pentru a înţelege întocmai contextul politic şi social al anilor de la mijlocul secolului trecut şi toată vremea până în 1989, ar trebui să privim cu atenţie – şi detaşare emoţională – atât de cunoscutul tablou al lui Hieronymus Bosch: "Purtarea crucii".



"Purtarea crucii" este o lucrare în care artistul dă chip grotescului, violenţei, urii, în care imaginea îndurerată a lui Iisus contrastează cu chipurile schimonosite ale celor care îl conduc pe ultimul drum.

 

În anii comunismului, un artist de talia lui Hieronymus Bosch ar fi epuizat toate stările degradării şi decăderii umane. Pentru că, lângă activistul de partid care lucra la vedere şi cu carnetul în loc de Biblie, mişunau grimasele bolnave ale trădătorilor, ale turnătorilor şi, mai ales, ale celor care răspundeau fără crâcnire tuturor ordinelor politice. Indiferent care era preţul, indiferent de câte vieţi sfâşiate lăsau în urmă.

Mii de români au luat drumul pribegiei, alte mii de români au umplut puşcăriile, cu singura vină de a nu accepta un partid care voia să devină noua religie, un alt dumnezeu. Un dumnezeu al mistificărilor, al vieţii râncede, stăpân peste suflete moarte.

În urmă cu mulţi ani, în vechea bisericuţă a Zosinului, un călugăr coborât din pagini dostoievskiene îmi istorisea întâmplări de demult. Pentru el, trecutul plin de prigoanele comuniste părea a fi măsura credinţei şi a mărturisirii întru Hristos a acestui neam. "În timpul războiului", îmi povestea bătrânul călugăr, "a intrat în Mănăstirea Cozancea un jandarm. Era în timpul slujbei, părintele şi credincioşii erau în biserică. Şi omul acela s-a aşezat în mijloc, a ridicat arma: cine este creştin să spună acum! a ţipat el. Părintele nu l-a luat în seamă. Dar o parte din cei aflaţi în biserică s-au ridicat şi au fugit pe unde au apucat. Preotul a terminat slujba cu o mână de oameni. Dar jandarmul nu a plecat. A stat până la sfârşit. Şi atunci a cerut voie să vorbească. Părinte, a spus acela, aceştia care au rămas îţi sunt adevăraţii creştini, care nu s-au speriat de puşca mea şi care erau gata să moară pentru Hristos!".

 

Este povestea care poate sta oricând scut în faţa unui tablou de Hieronymus Bosch, dacă cineva s-ar gândi să realizeze o istorie în antiteză.

Este povestea care îmi vine în minte de câte ori citesc sau scriu despre călugări şi călugăriţe prigonite. Despre dragostea lor pentru om şi pentru Dumnezeu deopotrivă. Despre lipsa de ură, de grotesc sufletesc, despre neputinţa trădării şi a ascunzişului ieftin, ascunziş care pe mulţi i-a scăpat de prigoane, pe mulţi i-a aburcat în vârful stogurilor politice, de unde nu au coborât nici astăzi.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Florentina Tonita

Virginia IONESCU, un destin de învingător: ”Nu sunt puternică, dar îmi fac curaj!” (Foto, Video)

astăzi, 08:20

Pe la jumătatea anilor 40, un tânăr aviator de la Baza Militară Boboc, întors de pe front, se îndrăgostește de o la fel de tânără și frumoasă femeie. Se căsătoresc ...

Povestea lui Darius, olimpicul karatist din Botoșani care a fost admis cu 10 la facultate! ”Excelența se poate atinge atunci când muncești cu adevărat pentru ea”

Monday, 21 July 2025

Cinci ani la rând a fost primul pe județ la Olimpiada de Fizică. Vicecampion mondial și european, multiplu campion național la karate, a fost și vicepreședinte al Consiliului Judetean al E...

85 de ani de la nașterea lui Constantin Dracsin. Mărturisiri, înduioșătoare evocări și o donație-tezaur! (Foto, Video)

Saturday, 19 July 2025

Pe 20 iulie, Constantin Dracsin ar fi împlinit 85 de ani. A trăit pământește doar 58. Din 7 ianuarie 1999, cei care l-au cunoscut îi socotesc veșnicia în fiecare scrijelire...