Povești la cafea: ”Părinte, aceştia care au rămas îţi sunt adevăraţii creştini...”

Pentru a înţelege întocmai contextul politic şi social al anilor de la mijlocul secolului trecut şi toată vremea până în 1989, ar trebui să privim cu atenţie – şi detaşare emoţională – atât de cunoscutul tablou al lui Hieronymus Bosch: "Purtarea crucii".



"Purtarea crucii" este o lucrare în care artistul dă chip grotescului, violenţei, urii, în care imaginea îndurerată a lui Iisus contrastează cu chipurile schimonosite ale celor care îl conduc pe ultimul drum.

 

În anii comunismului, un artist de talia lui Hieronymus Bosch ar fi epuizat toate stările degradării şi decăderii umane. Pentru că, lângă activistul de partid care lucra la vedere şi cu carnetul în loc de Biblie, mişunau grimasele bolnave ale trădătorilor, ale turnătorilor şi, mai ales, ale celor care răspundeau fără crâcnire tuturor ordinelor politice. Indiferent care era preţul, indiferent de câte vieţi sfâşiate lăsau în urmă.

Mii de români au luat drumul pribegiei, alte mii de români au umplut puşcăriile, cu singura vină de a nu accepta un partid care voia să devină noua religie, un alt dumnezeu. Un dumnezeu al mistificărilor, al vieţii râncede, stăpân peste suflete moarte.

În urmă cu mulţi ani, în vechea bisericuţă a Zosinului, un călugăr coborât din pagini dostoievskiene îmi istorisea întâmplări de demult. Pentru el, trecutul plin de prigoanele comuniste părea a fi măsura credinţei şi a mărturisirii întru Hristos a acestui neam. "În timpul războiului", îmi povestea bătrânul călugăr, "a intrat în Mănăstirea Cozancea un jandarm. Era în timpul slujbei, părintele şi credincioşii erau în biserică. Şi omul acela s-a aşezat în mijloc, a ridicat arma: cine este creştin să spună acum! a ţipat el. Părintele nu l-a luat în seamă. Dar o parte din cei aflaţi în biserică s-au ridicat şi au fugit pe unde au apucat. Preotul a terminat slujba cu o mână de oameni. Dar jandarmul nu a plecat. A stat până la sfârşit. Şi atunci a cerut voie să vorbească. Părinte, a spus acela, aceştia care au rămas îţi sunt adevăraţii creştini, care nu s-au speriat de puşca mea şi care erau gata să moară pentru Hristos!".

 

Este povestea care poate sta oricând scut în faţa unui tablou de Hieronymus Bosch, dacă cineva s-ar gândi să realizeze o istorie în antiteză.

Este povestea care îmi vine în minte de câte ori citesc sau scriu despre călugări şi călugăriţe prigonite. Despre dragostea lor pentru om şi pentru Dumnezeu deopotrivă. Despre lipsa de ură, de grotesc sufletesc, despre neputinţa trădării şi a ascunzişului ieftin, ascunziş care pe mulţi i-a scăpat de prigoane, pe mulţi i-a aburcat în vârful stogurilor politice, de unde nu au coborât nici astăzi.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Florentina Tonita

Stareța Teofana Scântei, blânda maică a Voronei, împlinește astăzi 91 de ani!

Monday, 30 June 2025

Este sărbătoare în ținutul Voronei! Maica Teofana Scântei, punctul luminos din monahismul românesc, împlinește 91 de ani de viață și 56 de ani de stăreție. Chipul...

O sărbătoare cu emoții ”sub supraveghere”: ”Sunteți uneori ultima barieră între cădere definitivă și șansa la o reabilitare adevărată!” (Foto, Video)

Sunday, 29 June 2025

Într-o lume în care valorile umanității și ale justiției par mai mult ca oricând puse la încercare, rolul polițistului penitenciar devine esențial în menținerea or...

La mulți ani ziaristului român! La mulți ani, dragi colegi!

Saturday, 28 June 2025

În anul 2014, data de 28 iunie a fost declarată, de către Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR), Ziua Ziaristului Român. De ce a ales breasla jurnaliștilor din...