O imagine stârnită de cuvintele lui Elie Faure: "Fiecare om, fiecare act, fiecare operă este un muzician sau un instrument într-o orchestră... Iar istoricul este dirijorul acestei simfonii!".
Interpretarea simfonică a istoriei, a timpului la un moment dat şi în ansamblul său. Este extraordinară extinderea dacă ne raportăm fiecare dintre noi, astăzi, la această simfonie. În ce postură ne aflăm: intrument (şi dacă da, care anume?), interpret/instrumentist sau - extrem de important - însuşi compozitorul? Pentru că uneori, instrument fiind, te laşi conştient în mâna unui interpret, care la rândul său devine mesagerul unui compozitor.
Şi peste toate dirijorul acestei simfonii, care va lăsa posterităţii mărturia, viziunea proprie asupra timpului trăit. El, dirijorul, va trebui să joace corect în faţa istoriei, dar aici e altă poveste...
Spune Elie Faure că simpla descriere a gesturilor şi a oamenilor nu prezintă niciun interes, niciun folos, "nici măcar un sens", dacă istoricul nu scoate la iveală raporturile lor profunde: "Să arătăm legăturile dintre ele şi mai ales să le restituim caracterul dinamic, această gestaţie continuă a forţelor ce se nasc, pe care o provoacă jocul neîntrerupt al forţelor trecutului asupra celor ale prezentului".
De aici pornind, şi conştienţi de rolul în orchestră, ce alegem să fim: instrument, instrumentist, compozitor, dirijor?
Orice am alege, suntem în fiecare clipă parte a aceleiaşi simfonii...