Schitul așezat într-o poiană, care a găzduit-o pe mama Cuviosului Cleopa Ilie!

Așezat într-un loc desprins parcă din povești, schitul mai adăpostește în prezent 30 de viețuitoare.

Schitul așezat într-o poiană, care a găzduit-o pe mama Cuviosului Cleopa Ilie!

   Foto: Captură Doxologia

Schitul „Schimbarea la Față a Domnului” – Agapia Veche este așezat într-o poiană, pe urcușul potecii care leagă Mănăstirea Agapia de mănăstirile Secu și Sihăstria.

Potrivit tradiției, în a doua jumătate a secolului al XIV-lea, Cuviosul Agapie, împreună cu câțiva ucenici, s-a retras de la Mănăstirea Neamț pentru a duce o viață isihastă și a ridicat un mic schit din lemn. De la acest sihastru și-au luat numele schitul și Mănăstirea Agapia de mai târziu, precum și munții din jur, pârâul, satul și comuna, care erau toate proprietăți ale mănăstirii.

 

Așezământul este menționat pentru prima dată în hotărnicia lui Ilieș Vodă din anul 1437, prin care se stabilește hotarul între Mănăstirea Agapia și Mănăstirea Neamț. Un document din 12 iulie 1464 îl menționează pe ieromonahul Arsenie, egumenul Agapiei, iar un alt document, din 1498, îl menționează pe egumenul Isaia. De asemenea, Agapia este înscrisă în lista mănăstirilor din timpul domniei Sfântului Voievod Ștefan cel Mare.

În anul 1803, Agapia Veche, odată cu Mănăstirea Agapia, a devenit schit de maici. În 1938, pentru a respecta hotărârea ctitorilor și a nu tulbura liniștea acestui loc sfințit, Patriarhul Nicodim Munteanu a instituit un legământ prin care nimeni din afara obștii Schitului Agapia Veche nu poate intra în incintă de la apusul soarelui până la răsărit.

Între anii 1947-1968, în obștea Schitului Agapia Veche s-a nevoit monahia Agafia Ilie, mama Cuviosului Cleopa Ilie, din comuna Sulița, județul Botoșani. În acea perioadă, egumenă a schitului era monahia Olimpiada Goroaia, scrie doxologia.

Biserica centrală este construită din lemn, pe fundație de piatră, având formă de cruce. Pictura a fost realizată în tehnica frescă între anii 1992-1994 de arhimandritul Vartolomeu Florea și de ucenicii săi din Mănăstirea Sihăstria. În biserică sunt așezate, spre închinare, moaștele Sfinților Cuvioși Rafail și Partenie, care au viețuit aici.

La aproximativ 500 de metri de biserică se află „Livada Părinților”, pe locul primei construcții a schitului, distrusă într-o zi de Paști de o avalanșă de zăpadă. Între cuvioșii sihaștri de la Agapia Veche, ale căror cinstite moaște se odihnesc în cimitirul vechi din „Livada Părinților”, s-au identificat, în anul 1838, cinci nume de schimonahi și ieroschimonahi: Evloghie, Pimen, Misail, Vasile și Paisie.

Schitul Agapia Veche este subordonat Mănăstirii Agapia. Obștea schitului numără 30 de viețuitoare, egumenă fiind monahia Fanuria Horătău.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Când va fi înmormântat Dudu, patronul de la Premier. Botoșăneanul plâns de o întreagă comunitate!

astăzi, 13:26

O veste tragică a cuprins mediul de afaceri și comunitatea botoșăneană la finalul acestei săptămâni. Mihai Alexandru Mitoșeriu, patronul de la Premier, a murit în noaptea de joi sp...

Șoferul prins cu o alcoolemie de peste 3 în sânge, plasat sub control judiciar!

astăzi, 13:04

La data de 28 august 2026, instanța de judecată a dispus măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, pe numele unui bărbat, de 66 de ani, din localitatea Flămânzi, cerceta...

Credincioși din Broscăuți și Dorohoi au fost pelerini la obiective religioase și culturale din Neamț și Suceava

astăzi, 10:46

În perioada 24-26 august 2026, un grup de 55 de credincioși din parohiile din localitatea Broscăuți și din municipiul Dorohoi a participat la un pelerinaj duhovnicesc și cultural, pe parcur...