Cel mai dureros pentru o mamă este să nu poată visa la viitor. Sunt mamele care trăiesc doar prezentul continuu, sub presiunea apăsătoare a inevitabilelor greșeli care câteodată, în timp, se transformă în mici, uneori atât de mici victorii!
Durerea mamelor copiilor cu dizabilități este o experiență complexă, care îmbină suferința cu mici momente de bucurie și împlinire. Mamele copiilor cu dizabilități nu se tem de izolare, ci de expunere. Și nu din lașitate se retrag, ci dintr-o discreție asumată. Iar lipsa de înțelegere din partea celor din jur sau stigmatizarea pot duce la o distanțare socială, ceea ce agravează și mai mult sentimentul de singurătate.
Mi-au venit aceste gânduri după ce am vizionat serialul ”Mamele pinguinilor”, un film cutremurător prin însăși simplitatea lui. După un astfel de film, orice scuză a noastră, orice neputință sau nevrednicie pălește. Orice refuz de a face ceva devine ratare, orice delăsare în mersul vremii denotă doar mediocritate și autosuficiență. Această poveste ne amintește cât de important este să ne asumăm suferința și să ne bucurăm de fiecare moment.
Dacă vă e greu să acceptați că oamenii diferiți nu sunt cu nimic inferiori, oferiți-vă o șansă: „Mamele pinguinilor”, serialul polonez care ne așază înainte provocările mamelor copiilor greu încercați. O perspectivă umană asupra unor destine aproape contorsionate din punct de vedere psihic, social, asupra unor familii supuse fără voia lor unui maraton fără oprire.
Un film în care nimic nu este exagerat, nimic supralicitat. Povestea scoate la iveală latura umană, însă faptele nu sunt deloc romanțate, cu atât mai puțin lipsite de realism.
Cu toate acestea, este multă, multă emoție. Nu ai cum să nu empatizezi cu fiecare personaj în parte, fie el părinte sau copil. Însă mai dure decât lupta cu spectrul autist sau alte dizabilități ori cu sistemul educațional par să fie războaiele interioare.
„Mamele pinguinilor” ne arată personaje aparent antagonice, dar care doar împreună vor reuși să creeze un echilibru salvator: comuniunea între părinții copiilor, profesori și întregul sistem educațional.
Deși la prima vedere pare un serial dramatic, veți vedea că nimic nu este tragic, dimpotrivă: extrem de uman. Personajele sunt portretizate într-un mod apropiat și tandru, pentru a înțelege cum mamele reușesc să își susțină copiii. Este nevoie de multă dragoste și de onestitate în relațiile cu ceilalți.
Filmul mai aduce în prim-plan un aspect dureros: acceptarea unui diagnostic. Nicio mamă nu vrea să se confrunte cu realitatea dură, sperând până în ultima clipă că medicii, profesorii, chiar și familia se înșeală.
Pinguinii nu zboară, dar sunt excelenți înotători și unici în felul lor. Titlul filmului pleacă de la comparația pe care unul dintre părinți o face între fiica sa și pinguini. Asta și pentru că – și statisticile confirmă, din păcate! – mulți tați își abandonează copiii cu dizabilități, lăsându-le pe mame să își dedice viața îngrijirii acestora.
Chiar dacă protagonista este mama unui copil cu autism, filmul abordează și alte dizabilități, cum ar fi sindromul Down sau distrofia musculară.
Impresionant la acest film este tocmai frumusețea umană a copiilor și a mamelor deopotrivă. Dar vine și cu dureri încarnate în ființa mamelor. Care uneori nu înțeleg de ce societatea respinge tot ce e diferit, de ce propria familie se dezice de ele, de ce inteligența și performanța copiilor lor nu sunt recunoscute și nici apreciate.
Serialul polonez este emoționant și inspirațional, iar cei aflați într-o situație similară se vor identifica nu doar cu personajele, ci și cu situațiile construite cinematografic.
”Mamele pinguinilor”
Regia Klara Kochanska, Jagoda Szelc
Cu Masza Wagrocka, Barbara Wypych, Magdalena Rózczka