Traversând astăzi orașul dinspre Cătămărăști către centru și mai departe, până în Șoseaua Iașului, greu îți mai imaginezi forfota dimineților din urmă cu 50 de ani, când mii și mii de botoșăneni intrau pe porțile întreprinderilor, ale fabricilor de tot soiul, pentru a ”realiza planul cincinal”.

Astăzi, cele mai mari clădiri sunt supermarketurile, care s-au înmulțit în ultimii 20 de ani ca ciupercile după ploaie. Nu ducem lipsă nici de restaurante, cafenele, clădiri generoase dedicate nunților. Absolut necesare, însă cu un specific care nu generează mii de locuri de muncă.

Fosta Zonă Industrială a orașului a devenit o fantomă a trecutului. Un martor trist al vechiului oraș.

Astăzi, botoșănenii reclamă lipsa locurilor de muncă sau salariile foarte mici în raport cu munca prestată. Mulți au luat drumul străinătății. Unii și-au întemeiat acolo familii. Nu s-au mai întors…

”Botoșănenii nu mai pleacă de acasă!”

Cum era de așteptat, industrializarea forțată din perioada comunită a dus la migrarea forței de muncă din zonele rurale către orașe, inclusiv în județul Botoșani. Multe persoane au fost atrase de oportunitățile de muncă din noile unități industriale, ceea ce a dus la o urbanizare rapidă a județului.

Cu toate acestea, condițiile de muncă în fabrici erau adesea dificile, cu ore lungi de muncă și salarii relativ mici. Cu toate acestea, mulți muncitori considerau că locurile de muncă oferite de noile industrii erau o oportunitate mai bună comparativ cu viața agricolă tradițională.

În iunie 1989, ziarul Clopotul scria, sub titlul ”Botoșanii lui Eminescu - Mândră ctitorie a Epocii Nicolae Ceaușescu”:  ”Saltul de la un oraș de mai puțin de 30 mii de locuitori la unul de peste o sută de mii a fost asimilat într-o perioadă relativ mică și are la bază, înainte de toate, apariția și dezvoltarea unei ramuri a economiei ca și necunoscute pentru noi: industria. Schimbarea de maximă importanță produsă în acești ani constă în aceea că botoșănenii nu mai pleacă de acasă în căutare de lucru, ba unii s-au și întors. Acum au de ce rămâne în oraș, au de ce să rămână în județ”.

Unde munceau bunicii și părinții noștri!

În anii naționalizării, industria botoșăneană avea la activ: atelierul mecanic pentru reparații din Botoșani (20 de muncitori), fabrica de ulei din Botoșani (25 de muncitori), două mori sistematice în Botoșani și Dorohoi (un total de 50 de muncitori). De asemenea, mai fuseseră supuse naționalizării 42 de mori, 19 prese de ulei, cu aproximativ 300 de salariați (doar 40 dintre aceștia fiind calificați).

(Aici munceau bunicii și părinții noștri)

Pe 1 octombrie 1948 de înființa la Botoșani Întreprinderea mecanică pentru agricultură și industrie alimentară (denumită pe atunci Centrul mecanic), care provenea dintr-un vechi atelier de reparații, cu câteva zeci de muncitori, care aveau să ajungă în mai puțin de 30 de ani la 800 de muncitori.

Un an mai târziu – 1949 – ia ființă Întreprinderea textilă ”Moldova”, care avea să devină curând cea mai reprezentativă unitate industrială din acea primă etapă de dezvoltare a economiei județului Botoșani.

În același an 1949 apare o nouă unitate, Întreprinderea de confecții Botoșani, constituită prin preluarea unor ateliere cooperatiste.

1950 este anul în care se dă în exploatare Întreprinderea minieră Miorcani, pentru extragerea nisipului cuarțos.

În 1959 apare la Botoșani prima unitate modernă a industriei alimentare, și anume Fabrica de unt și produse lactate.

În 1960 se construiește Întrepriderea de industrializare a sfeclei de zahăr ”Siretul” din Bucecea, la vremea aceea și multe decenii după fiind una dintre cele mai mari unități de profil din România.

Cinci ani mai târziu – 1965 -intră în funcțiune o modernă Fabrică de pâine în Botoșani, care aparținea de Întrepridnerea de morărit și panificație.

În 1967, se înființează la Dorohoi o unitate de industrie ușoară – Întreprinderea de confecții.

Tot la Dorohoi, în 1973, se pune în funcțiune Întreprinderea de sticlărie și porțelan.

Un moment important îl reprezintă dezvoltarea industriei constructoare de mașini. Astfel, în 1972 intră în funcțiune Întreprinderea de utilaje și piese de schimb pentru industria ușoară (I.U.P.S.).

Anul 1975 marchează darea în funcțiune la Botoșani a Întreprinderii ”Electrocontact”, care producea aparataj electric de joasă tensiune. Emblemă a industriei botoșănene, uzina producea echipament electric pentru minele de cărbune din fostul CAER (Consiliul de Ajutor Economic Reciproc), dar și aparataj electric pentru Centrala Nucleară de la Cernavodă. 

La căderea comunismului, uzina avea încă un uriaș potențial, având în vedere că în anul 1990 aici activau aproape 6.000 de salariați. Ulterior, o parte dintre corpurile uzinei au fost ocupate de fabrici de confecții textile. Un proiect de extindere a Întreprinderii Electrocontact a fost abandonat… Este vorba despre Fabrica de Aparataj Electric de mare putere, care ar fi trebuit să producă începând cu anul 1991. Cu 600 de cadre tehnice înalt calificate la nivelul anului 1989, fabrica era pregătită să preia noua investiție, însă totul a fost abandonat.

În 1976 apare Întreprinderea de șuruburi.

În 1977 se înființa, tot în municipiul reședință de județ, Fabrica de izolatori electrici din sticlă, prima unitate de acest gen din România. Despre ea, se spunea că este una dintre puținele de acest profil din lume și ale cărei produse și-au găsit beneficiari mult dincolo de hotare.

În același an – 1977 – apare la Botoșani Întreprinderea de prelucrare a lemnului.

Un an mai târziu – 1978 – era pus în funcțiune primul obiectiv (din județ) din industria energiei electrice, și anume Hidrocentrala de la Stânca-Costești pe Prut, construită în colaborare cu URSS.

În 1978 începe să producă Întreprinderea integrată de țesături subțiri de in, una dintre cele mai moderne din țară.

Tot în acea perioadă (1979 – 1980) se dezvoltă la Botoșani ramura industriei chimice: Întreprinderea de articole tehnice de cauciuc și Filatura de fire din melană. Tot în acei ani la Dorohoi se pune în funcțiune o întreprindere mecanică și, la Botoșani, o întreprindere de bunuri de consum electrocasnice.

Fabrica de betoane Becona (numită o vreme și Fabrica de Case) a ajuns o ruină. Fabrica avea în 1989 capacitatea de a realiza, în numai trei săptămâni, un bloc cu 4 etaje. ”Această capacitate remarcabilă de producție este o explicație a faptului că în Botoșani s-au construit un număr de 20.000 de apartamente în mai puțin de două decenii, în perioada 1970-1990”, aflăm din Ghidul turistic al Zonei Metropolitane – Botoșani în mileniul al treilea, istorie, cultură, monumente.

Întreprinderi cu mii de muncitori

La nivelul anului 1980, de pildă, industria botoșăneană însuma mii de muncitori și exporta produse în numeroase țări:

Întreprinderea Electrocontact
Angajați: 2.000 în anul 1980
Produsul: Aparataj electric de joasă tensiune
Export în Siria, Polonia, Iugoslavia

Întreprinderea de șuruburi
Angajați: 650 în anul 1980
Produsul: Organe de asamblare

Secția de izolatori Botoșani
Angajați: 300 în anul 1980
Produsul: izolatori electrotehnici

Întreprinderea mecanică pentru agricultură
Angajați: 850 în anul 1980
Produsul: Piese de schimb tractor / Piese de schimb mașini agricole

Întreprinderea textilă ”Moldova” Botoșani
Angajați: 5.800 în anul 1980
Produsul: Fire de tip b.b.c. / Țesături de tip b.b.c.
Export în Iugoslavia, Bulgaria, Iordania, Libia, Olanda, Elveția, Niger, R.F.G., SUA, Canada, Grecia, Anglia, Mauritania, Sudan, Kuweit, Haiti, Italia, Cipru.

Întreprinderea de confecții Botoșani
Angajați: 2.850 în anul 1980
Produsul: Confecții textile
Export în SUA, URSS, Franța, Canada, Libia, Belgia, Norvegia, Italia, Cehoslovacia, Ungaria, R.D.G., R.F.G., Suedia.

Întreprinderea de sticlărie și porțelan Dorohoi
Angajați: 2.650 în anul 1980
Produsul: Sticlărie
Export în SUA, R.F.G., Canada, Olanda, Elveția, Sudan, Zair, Franța, Austria, Anglia.

Întreprinderea de industrializarea sfeclei de zahăr Bucecea
Angajați: 600 în anul 1980
Produsul: Zahăr rafinat
Export în Maroc, Algeria, Bulgaria

Întreprinderea de industrializarea laptelui Botoșani
După punerea în funcțiune în anul 1968, s-a deschis în 1975 și Fabrica de lapte praf, iar în 1977 unitatea s-a extins cu o secție de cașcaval la Săveni.
Angajați: 600 în anul 1980
Produsul: lapte consum / Unt / Brânzeturi / Lapte praf
Export în Algeria, R.F.G., Egipt, Liban, Siria și URSS.

Botoșaniul postcomunist

Anii 1990 vin cu restructurări și privatizări rapide. Iar concurența (internă și externă) va duce la diminuarea activității în unele unități sau chiar închiderea altora.

Se închid pe rând Uzinele textile Moldova (de prelucrare a bumbacului), Integrata de in, Întreprinderea de articole tehnice din cauciuc, Întreprinderea de prelucrare a lemnului, Întreprinderea de prelucrare a legumelor şi fructelor, Plafarul şi unele secţii ale industriei construcţiilor de maşini. Forța de muncă scade brusc, începe exodul botoșănenilor peste graniță, furați de mirajul mărfurilor de ”talcioc” vândute rapid și aducătoare de bani.

Se simte tot mai mult uzura tehnică şi morală a utilajelor din unităţile industriale mari, care produc sub parametrii calitativi solicitaţi la export şi chiar pe piaţa internă. La care se adaugă lipsa unei strategii clare şi coerente de dezvoltare a Regiunii de Nord-Est şi a modului în care aceasta se poate integra într-o strategie naţională, dacă aceasta există.

Industria municipiului Botoșani cunoaște un declin fără precedent în urma restructurărilor şi a reducerilor de activitate din perioada 1992-2002, volumul forței de muncă diminuându-se brusc cu aproape 18.000 persoane.

 Este perioada în care municipiul Botoşani, la fel ca întregul județ, duce lipsă de investitori strategici. Se reduce piața internă și externă, lipsesc materiile prime locale, apare concurența neloială.

În ultimii 20-30 de ani, Botoșaniul a devenit un punct de atracție pentru investitorii în industria textilă și a confecțiilor. Despre această industrie, mai ales practicată în sistem Lohn, unde câştigurile sunt foarte reduse şi în care lucrează peste jumătate din populaţia activă a oraşului (53%), specialiștii spuneau că ”pare să fie dăunătoare şi chiar falimentară pe termen lung”.

Fapt confirmat, din păcate, în anii din urmă, când fabricile s-au închis, ducând la concedierea a mii de angajați.