Social

„Școala Mamei”, proiectul unic în România pentru mamele tinere. Care sunt obiectivele și cine se ocupă de el

Wednesday, 3 May 2023

La Botoșani se pregătește un program unic în România pentru educarea sanitară și maternală a femeilor care abia au născut, dar și a gravidelor. Este vorba atât de servicii on...

Cei mai mulți copii analfabeți funcțional se află în partea de Vest a țării, iar la polul opus se află județele din Est, printre care și Botoșani

Tuesday, 2 May 2023

Copiii români care ajung la capătul ciclului gimnazial sunt, în majoritate covârșitoare, analfabeți funcțional sau au un nivel funcțional minim. Doar 11% dintre elevii de gim...

Zonele rău famate din municipiul Botoșani, luate în vizor de polițiști și jandarmi. Mai multe persoane cu un comportament inadecvat au fost amendate

Tuesday, 2 May 2023

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani, cu sprijinul celor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, a jandarmilor din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Botoșani, ...

Tânără surprinsă de polițiști în timp ce fura o sacoșă cu bunuri de pe terasa unui local

Tuesday, 2 May 2023

În cursul serii de sâmbătă, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Botoșani au identificat o tânără, în vârstă de 28 de ani, care ar fi sustras de pe terasa...

Sistemul de pensii riscă să intre în colaps. Avem tot mai mulți pensionari și tot mai puțini angajați

Sunday, 30 April 2023

Sistemul de pensii riscă să intre în colaps. Cele mai noi date de la INS arată că populația României îmbătrânește rapid. Crește numărul pensionarilor și scade cel al ...

Populația României a ajuns la 21,9 milioane de oameni la 1 ianuarie 2023. Peste 51% sunt femei

Friday, 28 April 2023

La 1 ianuarie 2023, populaţia, după domiciliu, a fost de 21.922.000 persoane, în scădere cu 0,4% faţă de 1 ianuarie 2022, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS). Popul...

Alimente retrase de la comercializare de comisarii CJPC, iar activitatea a patru operatori economici a fost temporar suspendată

Thursday, 27 April 2023

În perioada 3 – 13 aprilie, comisarii din cadrul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) au desfășurat activități de verificare a produselor alimentare specifi...

Atelier de creație organizat în Dersca. Copiii și părinții au reprodus atmosfera de Paște și au dat curs emoțiilor (fotogalerie)

Thursday, 27 April 2023

Vineri, 21 aprilie 2023, între orele 11:00 – 13:00, a avut loc în Comuna Dersca „Atelierul Iepurașului de Paște”. Au participat 15 copii și tineri cu dizabilități, c...

Apel umanitar. Un tată erou diagnosticat cu o boală necruțătoare are nevoie de ajutorul semenilor (fotogalerie)

Wednesday, 26 April 2023

În unele momente ale vieții și eroii au nevoie de ajutor. De această dată este vorba despre Iulian Mandraburca, un tată devotat, iubitor și apreciat, care a fost diagnosticat cu o boală n...

Familie de români din Austria, implicată într-un proiect umanitar deosebit. „Presupune multă dăruire și sacrificii”

Wednesday, 26 April 2023

O familie de botoșăneni, mutată în Austria, este implicată într-un proiect umanitar deosebit, chiar unic în comunitatea românească. Ei vor să arate că le pasă de copiii...

Zona săracă din România cu părinți ce refuză să-și vaccineze bebelușii împotriva TBC. Care sunt motivele

Wednesday, 26 April 2023

Zeci de părinți din județul Botoșani refuză să-și vaccineze copiii, la naștere, contra hepatitei sau tuberculozei, fiindcă au citit pe internet că serurile conțin substanțe nocive. Din pă...

Șoferi beți și cu permisul suspendat scoși din trafic de polițiști. Unul a încercat să fugă și a refuzat testarea cu etilotestul

Monday, 24 April 2023

Polițiștii botoșăneni au întocmit dosar penal unui bărbat, în vârstă de 39 de ani, din comuna Dângeni, care a încercat să fugă de oamenii legii și, deși mirosea...