Grevă la Ministerul Muncii și zile libere la stat, cum se virează pensiile!

Angajaţii din Casele de Pensii sunt începând de luni, 27 noiembrie, în grevă generală, potrivit Federaţiei Sindicatelor din Ministerul Muncii (FSMM).

Grevă la Ministerul Muncii și zile libere la stat, cum se virează pensiile!

   Foto: Gândul

Conducerea Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP) dă asigurări că pensionarii își vor primi banii cuveniți în decembrie înainte de sărbători, în ciuda protestelor anunțate și a zilelor libere legate la începutul lunii decembrie.

Având în vedere sărbătorile legale din 30 noiembrie, respectiv 1 Decembrie, precum și zilele libere de 2 și 3 decembrie 2023, conducerea Casei Naționale de Pensii Publice precizează că a întreprins deja demersurile necesare pentru a asigura plata pensiilor și a celorlalte drepturi care se achită prin casele teritoriale de pensii, aferente lunii decembrie.

 

„Cu sprijinul factorilor poștali, plata drepturilor va începe cu data de 4 decembrie astfel ca, până de sărbători, toate drepturile să fie achitate”, potrivit precizărilor transmise.

Pentru beneficiarii care au ales plata prin conturi bancare, ziua de plată este 12 decembrie.

„În acest context, având în vedere exercitarea dreptului la protest/grevă al salariaților din casele teritoriale de pensii, dorim să îi asigurăm pe beneficiari că activitatea acestor instituții continuă iar plata pensiilor nu este pusă în pericol”, a anunțat, marți, instituția, potrivit Gândul.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

În această seară: Cum arată primul 11 al României în meciul cu Polonia lui Lewandowski!

astăzi, 17:35

Naționala României înfruntă în această seară, pe Arena Națională, de la ora 21:45, reprezentativa Poloniei lui Robert Lewandowski, în etapa a cincea a grupei B4 a Ligii N...

Sfintele Moaște ale Sfintei Mărturisitoare Blandina de la Iași ajung în Protopopiatul Dorohoi! - PROGRAMUL procesiunii

astăzi, 15:55

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Protopopiatul Dorohoi organizează, în perioada 15-20 noiembrie 2026, cea de-a treia edi...

O învățătoare a urcat la Cer, dar va trăi mereu în sufletele generațiilor pe care le-a format!

astăzi, 15:11

Mihaela Barabaș a fost învățătoare pentru generații de copii din Săveni. Va rămâne în amintirea celor care au cunoscut-o drept omul bun, cu un suflet blând și cald, car...