Dincolo de întuneric: drama unui tânăr care nu se lasă răpus de boală, luptă cu cancerul de la 2 ani

Suntem martorii unui dans al durerii și al speranței, o călătorie zbuciumată a unei familii care nu a încetat niciodată să se agațe de speranță, chiar și în cele mai întunecate clipe.

Elena și fiul ei Alexandru au fost loviți de soartă într-un mod care depășește cu mult înțelegerea multora dintre noi. Alexandru are 19 ani și se luptă cu o formă rară de cancer la coloana vertebrală.

Tânărul a trecut prin momente de paralizie timp de un an, dar a supraviețuit. Anii copilăriei i-au fost marcați însă de durere, suferință, disperare, dar și speranță, determinare, credință.

Se spune că Dumnezeu nu îți dă mai mult decât poți duce. De 17 ani ne ducem crucea fără să îl întrebăm pe Cel de Sus ,,De ce?", pentru că știm că nu de acolo vine suferința lui Alex. Dar parcă e prea mult, prea multă durere, disperare și frică în viața unui copil care suferă de cancer de la 2 ani. A căzut, s-a ridicat, a învins, a luat-o de la capăt din nou. Am trecut de la agonie la extaz și invers de atât de multe ori încât nici nu mai știu cum e să te bucuri. În viața noastră răul se repetă iar și iar. Doar puterea și dorința aprigă a lui Alex de a trăi ne face să nu ne pierdem mințile. Aceasta este frica cea mai mare, să nu ne pierdem mințile în încercarea disperată de a-i oferi lui Alex o viață normală”, mărturisește mama lui Alexandru.

 

Alexandru nu s-a clintit în fața a trei recidive dureroase ale maladiei. În prezent, un al patrulea atac al bolii a adus apariția a trei tumori de dimensiuni milimetrice pe coloana vertebrală. Medicii oncologi de la clinica unde s-a tratat în tot acest timp i-au recomandat să reînceapă ședințele de chimioterapie și radioterapie. Familia tânărului, atât de greu încercată de soartă, a epuizat însă de-a lungul anilor orice resurse financiare și nu își mai permite să susțină un tratament atât de costisitor. 75.000 de euro, de atât are nevoie Alexandru ca să continue bătălia vieții lui.

Toată copilăria mea a fost o luptă pentru supraviețuire, iar pentru părinții mei a fost o luptă să găsească soluții pentru a plăti toate tratamentele. Mă rog la Dumnezeu să găsească o soluție. Cu siguranță nu mă va abandona și va acționa prin oameni, pentru că am 19 ani și vreau să trăiesc”, a spus adolescentul.

Dorința lui este să nu mai aibă grija bolii, a recidivelor, a tratamentelor, a lipsurilor materiale care îi pot pune viața în pericol.

Trăim cu incertitudine de atâția ani. A devenit un stil de viață, chiar dacă e cumplit de greu. Are atât de multe vise și dorințe, dar acum vrea doar să se vindece. Nu se vaită, nu se victimizează, tot ce își dorește este să fie un copil normal, să nu rămână imobilizat într-un scaun cu rotile. Tot ce ne dorim noi ca părinți este să trăiască și să poată lăsa în spate copilăria furată de această boală cruntă”, a adăugat Elena, mama lui Alexandru.

În speranța că va putea începe cât mai curând o nouă etapă de tratament, familia lui Alexandru a apelat la Asociația „Salvează o Inimă”, care a deschis urgent o campanie de strângere de fonduri.

Suntem alături de el de mai mulți ani. Comunitatea noastră se mobilizează rapid, sper să o facă și acum pentru a-l putea ajuta pe acest tânăr să-și continue bătăliile cu boala. În acest moment are nevoie de 75.000 de euro, o sumă greu de adunat pentru o familie simplă atât de greu încercată. Cu sprijinul oamenilor de bine și al companiilor care ne sunt alături în astfel de campanii umanitare, sperăm să strângem în timp util suma necesară începerii tratamentului”, a declarat Vlad Plăcintă, președintele Asociației „Salvează o Inimă”.

Pentru donații din partea companiilor accesați: https://salveazaoinima.ro/alex-ene/

Denumirea entității: Asociația "SALVEAZĂ O INIMĂ”

Cod de înregistrare fiscală: 31015982

Cont bancar (IBAN):

Cont în RON: RO 05 BTRL 0070 1205 W828 70 XX

Cont în Euro: RO 28 BTRL EUR CRT 00 W828 7001

Cont în USD: RO 68 BTRL USD CRT 00 W828 7001

Cod SWIFT: BTRLRO22


 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Stagiile și rezidențele „Ipotești” 2026 la Memorialul Ipotești

astăzi, 13:53

Memorialului Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”, instituție din subordinea Consiliului Județean Botoșani, acordă, anual, stagii și rezidențe, menite să v...

Cu permisul suspendat, a urcat din nou la volan după ce a băut și câteva pahare de alcool!

astăzi, 13:39

La data de 13 mai 2026, în jurul orei 00:30, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Darabani au oprit pentru control, pe drumul public, din orașul Darabani, un autoturism, condus de o t&ac...

Se întâmplă în Italia: Cum a ajuns un copil de 4 ani să aibă doi tați și o mamă!

astăzi, 12:54

Decizia Curții de Apel din Bari este definitivă și marchează primul caz de acest fel recunoscut în Italia pentru o familie cu doi tați. Potrivit Corriere della Sera, hotărârea a f...

-->