Sănătate
Criză în spitalele din România, lipsesc lame de bisturiu, sonde sau substanța de contrast
Sănătatea bolnavilor din spitale este pusă în pericol din cauza crizei medicamentelor și a materialelor sanitare. Pandemia, criza energetică, războiul din Ucraina şi valul de scumpiri ...
Peste 60 de pacienți au fost internați în spital cu Covid-19 în luna octombrie. Autoritățile sanitare au raportat și șase decese
În luna octombrie, pe secțiile Spitalului Județean „Mavromati”, destinate pacienților infectați cu Covid-19, au fost internați un număr de 66 de bolnavi, informează reprezenta...
Peste 30 de copii cu viroze au fost internați în spital, săptămâna trecută
Sezonul rece și vremea, care este schimbătoare de la o săptămână la alta, afectează organismul uman, în special pe cel al copiilor și al persoanelor vârstnice, care au imunita...
Noi medicamente intră pe lista celor gratuite sau compensate
Mai multe medicamente vor fi introduse, începând de luna viitoare, în lista celor compensate și gratuite, după cum a stabilit recent Guvernul, printr-o hotărâre apărută jo...
Pfizer și BioNTech pregătesc un vaccin comun pentru Covid-19 și gripă. Primul voluntar a primit deja o doză
Companiile Pfizer și BioNTech pregătesc un vaccin care vizează două dintre afecțiunile care continuă să facă victime: Covid-19 și gripă. Companiile au lansat un studiu clinic pentru a testa ...
Ministerul Sănătății a demarat un program de depistare activă a tuberculozei în 11 județe din țară, inclusiv Botoșani
Ministerul Sănătății demarează acțiunea de depistare activă a tuberculozei în județele Botoșani, Constanța, Galați, Iași, Maramureș, Neamț, Satu Mare, Sălaj, Suceava, Tulcea și V...
Medicii avertizează că răcirea vremii va aduce o explozie de cazuri de gripă
Ne aşteaptă o iarnă grea în ceea ce priveşte virusul gripal. Medicii avertizează că, deşi nu au fost raportate până acum cazuri de gripă, răcirea vremii va aduce o explozie de &i...
Persoanele care nu dorm destul noaptea riscă să orbească. Pierderea vederii este ireversibilă
Prea puține ore de somn, somnolența din timpul zilei și sforăitul ar putea fi semne ale glaucomului, o cauză principală a orbirii despre care studiile sugerează că va afecta 112 milioane de oa...
Lista de medicamente gratuite şi compensate - extinsă începând cu 1 decembrie
Ministerul Sănătăţii va extinde lista de medicamente gratuite şi compensate, începând cu data de 1 decembrie, cu 21 de molecule noi destinate pacienţilor cu afecţiuni oncologice, Pa...
Aproape o mie de botoșăneni au fost diagnosticați cu infecție respiratorie în ultima săptămână
Aproape 1000 de botoșăneni au avut de suferit de pe urma infecțiilor respiratorii de sezon în ultima săptămână. Potrivit statisticilor Direcției de Sănătate Publică (DSP) Boto...
Ministerul Sănătății a început livrarea în țară a 178.000 de doze de vaccin pneumococic
Ministerul Sănătății a anunțat că a început marți livrarea în țară a 178.000 de doze de vaccin pneumococic. Potrivit unui comunicat al ministerului, întreaga cantitate de...
OMS: Variola maimuței rămâne o urgență de sănătate publică
Epidemia de variola maimuţei continuă să reprezinte o urgenţă de sănătate publică, cel mai înalt nivel de alertă al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), a anunţat marţi Comit...
Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2024 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 0.25 secunde
Acest website foloseşte cookie-uri pentru a furniza vizitatorilor o experienţă mult mai bună de navigare şi servicii adaptate nevoilor şi interesului fiecăruia. Apăsând Accept sau navigând pe acest website, ești de acord să permiți colectarea de informații prin cookie-uri sau tehnologii similare. Mai multe detalii despre cookie-uri aici