Clădirea botoșăneană care poartă semnătura celui mai renumit arhitect român a fost inaugurată după reabilitare! (Foto, Video)

Friday, 22 May 2026 

Palatul Administrativ al județului Botoșani, care găzduiește Instituția Prefectului și Consiliul Județean Botoșani, a fost inaugurat după ample lucrări de reabilitare energetică și de modernizare. Evenimentul de inaugurare a avut loc, vineri, și au participat invitați din țară și...

Astăzi a fost aprobată majorarea salariilor cu peste 1.000 de lei/lună pentru personalul de suport din sistemul sanitar care ocupă funcțiile de farmacist, biolog, biochimist, chimist, fizician și psiholog

Friday, 3 April 2020

Deputatul Tamara Ciofu a anunțat că a votat asstăzi alături de colegii de la PSD pentru creșterea salariilor cu peste 1.000 de lei/lună pentru farmaciști, biochimiști și alte categorii din sistemul sanitar. P...

Începe să se poată: Cinci imbecili care au făcut grătar în mijlocul străzii, încătușați și amendați

Friday, 3 April 2020

Cinci bărbaţi care făceau grătar în mijlocul unei străzi din municipiul Brăila şi ascultau muzică la maxim au fost amendaţi de poliţişti pentru nerespectarea prevederilor Ordonanţei Militare nr.3/2020, ...

Europa a devenit cel mai afectat continent de către noul coronavirus

Friday, 3 April 2020

Pandemia de coronavirus a ucis mai mult de 40.000 de persoane în Europa, dintre care trei sferturi în Italia, Spania şi Franţa, potrivit bilanţului stabilit de AFP care citează date oficiale. Cu un tot...

Moment de respiro pentru Pământ: emisiile de dioxid de carbon din acest an ar putea scădea la nivelul celui înregistrat la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial

Friday, 3 April 2020

Pauza planetară luată din cauza pandemiei de COVID-19 are şi efecte pozitive. În contextul scăderii producţiei industriale şi a reducerii semnificative a transportului, indicii de poluare au scăzut simţitor...

Se pregătește o Ordonanță Militară pentru șoferii de TIR

Friday, 3 April 2020

Premierul Ludovic Orban i-a cerut ministrului Afacerilor Interne Marcel Vela să pregătească o nouă Ordonață Militară prin care să reglementeze perioada de izolare, dintre curse, a șoferilor care asigură transpo...

România numără: 133 de decese cauzate de Covid-19

Friday, 3 April 2020

Coronavirusul a mai făcut alte șapte victime, vineri seară. Bilanțul a ajuns la 133 de decese. Cităm informarea Grupului de Comunicare Strategică: Deces 133 Femeie, 62 ani, jud Ialomița. Internată &ici...

Salariile angajaților I.S.C.T.R. și ARR se majorează cu 20% iar a bibliotecarilor și muzeografilor din instițuțiile de importanță națională cu 30%

Friday, 3 April 2020

Preşedintele a promulgat, vineri, legea care prevede majorarea salariilor de bază ale personalului din mai multe instituţii. Legea completează anexa nr. III la Legea-cadru nr.153 din 28 iunie 2017 privind salariza...

Încă un cadru medical din Botoșani diagnosticat cu COVID. La Suceava, astăzi au fost confirmați alți 318 medici și asistenți

Friday, 3 April 2020

Încă un cadru medical din Botoșani a fost diagnosticat cu noul coronavirus, în decursul zilei de vineri, anunță Grupul de Comunicare Strategică. Astfel, numărul cadrelor botoșănene a ajuns la 20, p...

Au dat tonul în Europa: pentru prima dată în istorie, Franța anulează examenul de bacalaureat

Friday, 3 April 2020

Franța a decis ca, pentru prima dată în istoria sa, să anuleze examenul de bacalaureat, anunță Washington Post. Decizia, motivată de situația epidemiologică, a  fost anunțată de ministrul francez ...

VIDEO: Ultimă oră: Blocul central al Spitalului Județean va fi spitalul COVID. Secția de Ginecologie rămâne maternitate cu două circuite

Friday, 3 April 2020

Autoritățile centrale au revenit asupra deciziei privind funcționarea unui spital de tip Covid în județul Botoșani. După ce Secția de Obstetrică și Ginecologie a fost desemnată, prin ordin de ministru, s...

S-a pregătit DEGEABA evacuarea tuturor celor din Maternitate, managerul Mihalachi a făcut ANUNȚUL (Video)

Friday, 3 April 2020

Decizia anunțată vineri, potrivit căreia conducerea Maternității era nevoită să evacueze în cel mai scurt timp posibil unitatea, în vederea mutării întregului personal și a tuturor pa...

Primul cadru medical din România RĂPUS de Covid

Friday, 3 April 2020

Grupul de Comunicare Strategică a comunicat informații despre primul deces în rândul cadrelor medicale din România, cauzat de Covid. Este vorba despre o femeie de 54 ani din județul Constanța. Re...

REVOLTĂ a medicilor din Maternitate: „NU ne putem asuma responsabilitatea actului medical desfășurat în condiții improprii” FOTO - VIDEO

Friday, 3 April 2020

Încă un protest a fost susținut, vineri după-amiază, de către o serie de cadre medicale ale Maternității din Botoșani, ca manifest al nemulțumirii față de decizia autorităților a transforma unitatea &i...

Botoșani: 41 de anchete epidemiologice sunt în curs de desfășurare

Friday, 3 April 2020

La nivelul județului Botoșani, sunt în desfășurare 41 de anchete epidemiologice, aflate într-o continuă dinamică în funcție de evoluția zilnică a cazurilor, informează Centrul Județean de Com...

ÎPS Teodosie: “Nădăjduim ca Sfânta Înviere să o facem împreună cu credincioșii”

Friday, 3 April 2020

ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, speră ca bisericile să fie deschise pentru credincioși  în noaptea de Paști, considerând că, atât timp cât sunt respectate normele de siguran...

Jandarmii botoșăneni, mesaj emoționant de ziua lor: „Dacă până acum deschideam larg porțile, astăzi vom păstra doar în suflete bucuria”

Friday, 3 April 2020

Jandarmeria Română aniversează astăzi 170 de ani de existență în slujba legii și ordinii, 3 aprilie 1850 reprezentând data care marchează ,,nașterea” instituției, în urma semnării ...

Mâine: Dezinfecție riguroasă a străzilor din municipiul Botoșani. Orașul, împărțit pe sectoare de acțiune

Friday, 3 April 2020

Urban Serv va efectua, sâmbătă, de la ora 9:00, o nouă acțiune de dezinfectare a străzilor din municipiul Botoșani, la inițiativa viceprimarului Cosmin Andrei, însă organizarea este una mai riguroasă...

O fundație a donat 300 de litri de dezinfectant Jandarmeriei din Botoșani, cu sprijinul polițienesc

Friday, 3 April 2020

Fundația Umanitară „Nord 2001", cu sprijinul Asociației Internaționale a Polițiștilor - Regiunile 1 și 2 din Botoșani, a donat, în această după-amiază, Inspectoratului de Jandarmi Județean Bo...

Botoșani, azi: 278 de persoane în carantină, aproape 1500 în izolare

Friday, 3 April 2020

Până astăzi, 3 aprilie, potrivit datelor centralizate de către Direcția de Sănătate Publică, pe teritoriul județului Botoșani, sunt 278 de persoane în carantină instituționalizată și alte 1.479 d...

101 botoșăneni au fost amendați pentru nerespectarea restricțiilor de circulație, în ultimele 24 de ore

Friday, 3 April 2020

În ultimele 24 de ore, în Botoșani, un număr de 101 amenzi au aplicate pentru nerespectarea restricțiilor de circulație, iar două sancțiuni au fost aplicate pentru încălcarea măsurii izolării. ...

Mamă și fiică prinse pe stradă și băgate în carantină, după ce au încălcat măsura izolării

Friday, 3 April 2020

Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Botoșani au fost sesizați, prin apel la 112, cu privire la faptul că două persoane din municipiu nu respectă măsura izolării la domiciliu. S-a înt&aci...

Licitație lansată de Primăria din Botoșani pentru dezinfecția scărilor de bloc. Aproape 2000 de scări de bloc, buget de peste 220.000 de lei

Friday, 3 April 2020

Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani, a aprobat vineri caietul de sarcini în vederea organizării în regim de urgență a unei licitații electronice pentru achiziția serviciului de dezinfecție...

Epidemia a redus la jumătate numărul de accidente rutiere în Botoșani

Friday, 3 April 2020

Epidemia de coronavirus și decretarea stării de urgență au redus la jumătate numărul evenimentelor rutiere produse pe teritoriul județului Botoșani, este și constatarea Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ...

ALDE Botoșani: La mulți ani, Jandarmeriei Române pentru 170 de ani de la înființare!

Friday, 3 April 2020

Comunicat: Jandarmeria Română a demonstrat de-a lungul timpului că este o instituție credibilă si profesionistă, susținută de autoritățile centrale, județene și locale. Dorim să adresăm tutu...

Botoșani: PATRU noi cazuri de infectare cu Covid, în ultimele 24 de ore. Care este bilanțul național

Friday, 3 April 2020

Vineri, la nivelul județului Botoșani, sunt înregistrate 44 de cazuri de infectare cu coronavirus, potrivit unei informări a Grupului de Comunicare Strategică. Joi, existau 40 de cazuri. Până astăzi,...

Încă două secții ale „Mavromati” sunt închise. „Orice pacient care va fi externat sau transferat, va fi testat pentru Covid-19”

Friday, 3 April 2020

Alte două secții ale Spitalului Județean de Urgență (SJU) din Botoșani au fost închise, ca urmare a infectării unor cadre medicale, care activează în cadrul acestora, cu virusul Covid-19. Pacienții i...

Google confirmă: botoșănenii respectă izolarea impusă de Starea de Urgență

Friday, 3 April 2020

Google a început să publice începând de astăzi, vineri, statisticile rezultate din datele de localizare a utilizatorilor acestei platforme din întreaga lume, inclusiv din România. Rapoarte...

Centrul Județean de Comunicare: „Ieșirea din izolare se face fără aviz epidemiologic”

Friday, 3 April 2020

Centrul Județean de Comunicare aduce la cunoștința persoanelor care au ieșit din izolarea la domiciliu faptul că nu este necesar avizul epidemiologic de la Direcția de Sănătate Publică. În Monitorul Ofi...

Botoșani, Dorohoi și Săveni, luate cu asalt de polițiști. Sute de persoane verificate, amenzi de zeci de mii de lei, în câteva ore

Friday, 3 April 2020

Joi, 2 aprilie a.c., polițiștii botoșăneni au organizat acțiuni de verificare a respectării ordonanțelor militare în municipiile Botoșani și Dorohoi, dar și în orașul Săveni, în urma cărora...

Lucian Trufin: “PREA PUȚIN și ne îndreptăm spre PREA TÂRZIU”

Friday, 3 April 2020

Comunicat: Stați în casă!!!, amenzi mai mari!!!, nu găsim echipamente să ne protejăm personalul medical și populația!!!, nu știm cât va dura pandemia!!!, e o prostie să plafonezi prețurile la ali...

Biblioteca Județeană „Mihai Eminescu” Botoșani lansează campania on-line #bibliotecaecutine

Friday, 3 April 2020

Biblioteca Județeană „Mihai Eminescu” Botoșani a anunțat că din dorința de a fi cât mai aproape de utilizatorii din țară, dar și din străinătate, propune ca în această perioadă m...

În această dimineață: Razie a polițiștilor în zona Lebăda, soldată cu ZERO amenzi (Fotogalerie)

Friday, 3 April 2020

Vineri dimineață, în intervalul orar 7:00-8:00, poliţiştii din cadrul Biroului de Ordine Publică împreună cu celelalte structuri de ordine şi siguranţă publică au acţionat pe strada Şoseaua Iaşul...

Guvernul a aprobat și normele de aplicare a legii care te scapă de ratele la bănci pe perioada crizei. Acestea urmează a fi publicate în Monitorul Oficial

Friday, 3 April 2020

Ministrul de Finanțe, Florin Cîțu, a anunțat că au fost aprobate de Guvern și normele de aplicare a legii care te scapă de ratele la bănci pe perioada crizei, astfel încât după publicarea î...

-->