de Cătălin Borangic, istoric:
A început sezonul acela în care mișună nenumărați agitatori, agenți de publicitate, sectanți agresivi, predicatori, comis-voiajori și vânzători de praf de stele care îți explică detaliat cât ești de ignorant și ce prost ai șansa să fii dacă nu faci cum îți spun ei.
Vin cu seturi de povețe lustruite atent, cu îndemnuri de „haideți să munciți”, cu pachete de vise frumos ambalate, cu proiecte pe hârtie de-ți lasă gura apă, toate la timpul viitor. Uneori, pe alocuri registrul deviază ușor către „a și făcut ceva” sau „mai mult nu se poate oricum”.
Pentru îndărătnici sau șovăielnici schimbă rapid foaia. Se apelează la sfânta datorie de cetățean, i se transferă în cârcă dobitocului toată povara responsabilității, se gâdilă cu atenție corzile sensibile ale emoțiilor sociale și, în caz de rezistență, se ridică tonul, se bate din picior apăsat, se arată obrazul și, în final, dacă nemernicul tot nu rezonează, i se arată locul ce i se cuvine în schemă.
Ți se spune limpede că ești prost și necivilizat.
Tu te uiți șăgalnic peste umăr, către peștera natală, te scarpini sictirit în fund și tot cu un drum prinzi un păduche obosit. Îi rupi capul între dinți, scuipi resturile la o distanță sigură, tot acolo arunci și mucii adunați cât a vorbit civilizatul lipitor de afișe, apoi îl privești cum pleacă să-ți construiască ție un viitor luminos, cu apă caldă din abundență, drumuri europene, școli grozave, locuri de muncă, supermarketuri și investiții străine.
Nici nu știai, dacă nu venea sezonul ăsta, cât ești de prost și, în esență, nici nu aveai cum.
Cu toții aflăm cu adevărat cât suntem de proști abia după ce trece evenimentul efemer când este cu adevărat nevoie de fiecare dintre noi.
Nu nevoie de noi în sensul ăla de ți l-a explicat el sârguincios, ci stăpânii lui au cu adevărat nevoie de ceva legitimare din partea proștilor.